Sfânta Euharistie își arată lucrarea mântuitoare numai în sufletele celor care o primesc cu vrednicie, adică în cei pregătiți sufletește și trupește pentru primirea ei. În cei ce n-o primesc cu pregătirea cuvenită, nu numai că nu are aceste efecte, ci dimpotrivă, le pricinuiește mustrare din partea propriului cuget și osândă de la Dumnezeu.
Într-un material anterior spuneam că se impune o strădanie din partea preoților de a trezi în inimile credincioșilor dorința de a se împărtăși mai des, de a râvni mai mult să se unească cu Hristos prin dumnezeiasca Euharistie. Chemarea la potir să fie însoțită de o limpede conștientizare a importanței Sfintei Euharistii în existența noastră, de sporirea vieții duhovnicești, deasa împărtășanie fiind o consecință firească a îmbunătățirii vieții spirituale. Fără aceste aspecte, împărtășirea deasă va rămâne un act liturgic exterior, neproducând schimbarea mult dorită a întregii noastre ființe.
În cele ce urmează vom încerca să detaliem aspectele pe care trebuie să le urmărim dacă dorim să ne împărtășim des. De ce-am face-o? Ar presupune o pregătire atentă, renunțarea la unele obiceiuri sau bucate, într-un cuvânt, ne-ar obliga să ieșim din prozaicul cotidian. Preotul slujitor, atunci când ne apropiem de potir, rostește: „se împărtășește robul, roaba lui Dumnezeu (N) spre iertarea păcatelor și viața de veci„. Pe lângă arvuna vieții veșnice, Sfânta Euharistie are ca efect vindecarea trupului și a sufletului, înlăturarea gândurilor și obiceiurilor urâte, a nălucirilor de noapte și a duhurilor rele și întunecoase, după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur. Tot el adaugă: „Euharistia deschide drum darurilor harului, ale dragostei și ale vieții veșnice, prin harul euharistic învredniciți fiind de Hristos de a fi iubiți”. Așadar, prin Sfânta Împărtășanie ne întărim nu doar spiritual, ci și fizic – lucrare atât de necesară pentru întinerirea Bisericii înseși, pentru restaurarea frumuseții celei dintâi a omului robit de păcat. Urâțenia desfigurează chipul lui Dumnezeu din om. „Doctoria” Euharistiei redă progresiv omului frumusețea și strălucirea de odinioară, vrednicia și puterea de la început.
Euharistia curăță de păcate, întărește în virtute, pregătindu-ne către viața de veci, cum zice Domnul: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică”.În această privință, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Hristos a dat trupul Său tuturor spre mâncare, ca, hrănindu-ne cu el, să lepădam trupul cel dintâi, mort, și să ne facem vrednici de viața veșnică„. „Primim trupul lui Hristos –zice Sfântul Ambrozie– ca să ne facem părtași vieții de veci„.
Taina Euharistiei ne încredințează că vom învia cu trupul la judecata viitoare, trăind în veci, cum iarăși zice Mântuitorul: „Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci” (Ioan 6, 50-51). Sfinții Părinți afirmă același lucru destul de lămurit. „Euharistia este leacul nemuririi și doctorie ca să nu murim, ci să trăim neîncetat în Hristos„,spune Sfântul Ignatie, iar Sfântul Chiril al Alexandriei glăsuiește: „Precum apa, dacă se pune la foc, începe să se încălzească și să clocotească, împărtășindu-se de puterea focului, tot astfel și trupurile noastre, care din fire sunt trândave, dacă primesc Sfânta Euharistie cu vrednicie, se împărtășesc din firea trupului viu al Mântuitorului și nu vor rămâne în stricăciune, ci vor învia, precum a zis Domnul Hristos: Cel ce mănâncă trupul Meu si bea sângele Meu, are viața de veci și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi„.O altă lucrare înfăptuită de Hristos în noi este aceea că ne întărește în ispite, ferindu-ne de păcate, căci – după cum se spune în Mărturisirea Ortodoxă (Răspuns la întrebarea 107) – „vrăjmașul sufletului nu îndrăznește să facă vreun rău aceluia în care vede că petrece Hristos„.
Împărtășania își arată lucrarea mântuitoare numai în sufletele celor care o primesc cu vrednicie, adică în cei pregătiți sufletește și trupește pentru primirea ei. În cei ce n-o primesc cu pregătirea cuvenită, nu numai că nu are aceste efecte, ci dimpotrivă, le pricinuiește mustrare din partea propriului cuget și osândă de la Dumnezeu, după cuvântul sfântului Apostol Pavel: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de trupul și de sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului” (I Corinteni 11, 27-29).
În final aș vrea să redau spusele unui cunoscut teolog contemporan, Jean-Claude Larchet, care, deși susține deasa împărtășanie, îndeamnă la pregătire și la conștientizarea acestui act spre a nu fi redus la o formalitate liturgică, ci să se urmărească prin el, apropierea de Dumnezeu: „ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, deoarece comuniunea cu Dumnezeu ne poate vindeca, ne poate mântui, ne poate uni cu El și ne poate oferi viața de veci. Pentru că Dumnezeu ne respectă pe deplin libertatea, efectele acestei Sfinte Taine nu se vor impune asupra noastră, ci vor fi proporționale cu receptivitatea noastră, adică cu credința noastră, cu dispoziția noastră duhovnicească și cu gradul nostru de curăție și de virtute pe care l-am atins prin împlinirea poruncilor Domnului, pe scurt, cu deschiderea noastră față de harul pe care Dumnezeu ni-l oferă din partea Lui, în mod deplin”. (Articol postat pe doxologia.ro la 23 august 2013, semnat de arhim. Mihail Daniliuc)
