Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, prin colaborarea doamnei Erika Stark (director general D.G.A.S.P.C. – Arad) și prin implicarea doamnei Codreanu Mihaela (Șef serviciu) și a domnului Sorin Roșca (Inspector la D.G.A.S.P.C. Arad), a avut loc miercuri, 13 aprilie 2016, un dialog duhovnicesc cu copiii rezidenți ai Centrului de Primire Minori, după cum ne-a…
Miercuri seara, în a cea de a cincea săptămână a Postului Mare s-a săvârşit în toate bisericile din Eparhia Aradului, Canonul cel Mare, al Sfântului Andrei Criteanul. Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei a slujit Denia acestui canon în biserica mare a mănăstirii de maici Arad-Gai, purtând hramul Acoperământul, veşmântul şi brâul Maicii Domnului, în prezenţa soborului şi…