Drama istorică „Ecce Homo Brâncoveanu” a fost difuzată duminică într-o premieră de gală la Cinema Timiș, din municipiul Timișoara. Proiecția s-a desfășurat în prezența Mitropolitului Ioan al Banatului. Anterior proiecției, regizorul Dan Pița și Constantin Pușcașu, actorul principal al filmului, au participat la Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Proiecția a fost organizată în…
Sfântul Iosif Isihastul a trăit în secolul al 20-lea în Sfântul Munte Athos. Stareț râvnitor, Părintele Iosif poate fi considerat restauratorul vieții isihaste din Muntele Athos. Starețul Iosif nu a fost străin de suferință și boală, dimpotrivă, spre sfârșitul vieții sale a suferit o semi-paralizie. În ciuda bolii, nu și-a îngăduit niciodată odihna de la…
Volumul „Preot Academician Mircea Păcurariu – Predici” a apărut recent la Editura Basilica a Patriarhiei Române. Volumul de față se află la cea de a 4-a ediție. În plus, volumul cuprinde predici la toate duminicile de peste an, la toate sărbătorile Maicii Domnului și ale sfinților însemnați în calendar cu cruce roșie. În plus, volumul…
Valoarea totală a ajutoarelor materiale și financiare acordate de Episcopia Hușilor anul trecut a fost de aproape 8 milioane de lei. Această sumă nu cuprinde și cheltuielile legate de multiplele activități caritabile ale parohiilor și mănăstirilor. De asemenea, eparhia a raportat activități socio-educative în care a implicat mii de tineri – prin tabere și prin…
La Ciocârlia, județul Constanța, s-a înființat un schit de maici pus sub ocrotirea unui martir care a fost al doilea arhipăstor cunoscut al Tomisului: Sf. Sfințit Mucenic Efrem. Primăria a dat în folosință un teren pe strada Stejarului din localitate, lângă fosta Întreprindere Agricolă de Stat (IAS) Stejaru. Piatra de temelie va fi pusă de…
„15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziționate de Primăria Municipiului București sunt de azi în circulație pe străzile Capitalei”, a spus Nicușor Dan, Primar General al municipiului București. „Astfel, 6 noi troleibuze vor circula pe linia 93, care merge de la Valea Argeșului până la Gara de Nord, iar de luni alte 9 mijloace de…
Ziua Națională Constantin Brâncuși este serbată anual în data de 19 februarie, ziua de naștere a marelui sculptor român. Anul acesta se împlinesc 148 de ani de la nașterea artistului. Ziua națională dedicată sculptorului român este reglementată de Legea nr. 305/2015. Potrivit acesteia autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza sau sprijini logistic şi…
O angajată a Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Brăila a povestit pentru Agerpres cum un funcționar al Primăriei Brăila a salvat de la topire un exemplar al Bibliei de la 1688 (a lui Șerban Cantacuzino), prima Sfântă Scriptură tradusă integral în limba română. „Biblia lui Cantacuzino” s-a aflat în colecția Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila…
Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, aniversează luni un an de la hirotonia întru arhiereu. PS Gherontie Hunedoreanul a studiat la Seminarul Teologic și la Facultatea de Teologie din Craiova. A beneficiat de o bursă de studiu la Padova, Italia, iar doctoratul l-a obținut la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca,…
Evanghelia care prezintă întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia cananeancă „poate schimba felul nostru de a gândi față de cei care sunt străini”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. „Evanghelia acestei duminici ne invită și pe noi la o profundă meditație. Dacă Mântuitorul a privit către această femeie păgână,…
Femeia cananeancă devine un dascăl al rugăciunii prin faptul că nu se roagă pentru sine, a spus Patriarhul Daniel duminică. „Prin rugăciunea pentru alții ne întâlnim cu iubirea lui Hristos”, a adăugat Preafericirea Sa. „Învățăm de la această femeie cananeancă multe virtuți, dar învățăm și cât de importantă este rugăciunea părinților pentru copiii bolnavi, a…
„Să avem mereu în mintea și în inima noastră această icoană luminoasă: să știm că nu este suficient că ne numim creștini, așa cum, pentru iudei, nu era suficient că erau sămânța lui Avraam”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal. „Copii ai lui Avraam și fii ai credinței ne fac doar…
„Toţi trebuie să fim precum femeia cananeancă”, a transmis duminică Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal. „Și noi, astăzi, ar trebui să regăsim dimensiunea credinţei plecând de la firimituri.” „Vechiul proverb iudaic: «Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor» și răspunsul femeii cananeence se potrivesc foarte bine și gândurilor de…
Mănăstirea Oașa a găzduit, în perioada 14-18 februarie 2024, tabăra de iarnă a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia. Studenții membri și liceenii prieteni ai asociației au mers la mănăstire însoțiți de Arhid. Răzvan Brudiu, conferențiar la Facultatea de Teologie din Alba Iulia. Tinerii s-au implicat în ascultările specifice vieții din…
Clericii din județele Covasna și Harghita s-au rugat împreună cu ierarhul lor sâmbătă, înainte de Conferința preoțească din primul trimestru al anului 2024, marcând astfel liturgic și cei 9 ani împliniți de la instalarea Părintelui Episcop Andrei ca arhipăstor al eparhiei Covasnei și Harghitei. Ziua a început cu Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Episcopală din…
Departamentul de Misiune pentru Rromi al Arhiepiscopiei Râmnicului a desfășurat un atelier de povești joi, de Ziua Națională a Lecturii, împreună cu elevii rromi de la Grădinița și Școala Primară din Sînbotin, județul Vâlcea. Părintele Nicolae-Dorin Buda le-a citit povestea „Din fericire” și a lucrat împreună cu învățătoarele, sprijinind copiii să prezinte cartea lor preferată, un…
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji în data de 18 februarie 2024, în Duminica a 17-a după Rusalii, conform următorului program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Paraclisul „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei…
Centrul de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Protopopiatului Botoșani desfășoară, în perioada 19 februarie-3 iunie 2024, acțiuni de prevenție în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. Specialiștii centrului vor susține sesiuni de informare și dialoguri cu liceenii din Botoșani, Flămânzi și Vorona. Tinerii vor putea participa cu…
Părinții de la Catedrala Patriarhală au anunțat joi finalizarea unei icoane omagiale a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Alături de Ocrotitorul Bucureștilor, în icoană sunt zugrăviți și sfinții români care s-au închinat la moaștele lui sau ale căror moaște au fost aduse la sărbătoarea lui începând din 1774 și până în prezent. „Icoana a fost…
Tu când ai citit în metrou altceva decât știrile de pe telefonul mobil? Biblioteca Națională a României, în parteneriat cu Biblioteca Mitropolitană București, au inițiat joi, de Ziua Națională a Lecturii, un proiect pilot intitulat Biblioteca de la Metrou. Acesta le propune călătorilor să răsfoiască sau chiar să împrumute cărți în format fizic. Primul raft…