A fost înmormântat economul Mănăstirii Cernica: Dumnezeu a primit smerenia și dragostea lui

Ieromonahul Ioachim Enea, economul Mănăstirii Cernica, trecut la cele veșnice la vârsta de 49 de ani, a fost înmormântat miercuri. Slujba a fost oficiată de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în Biserica „Sfântul Nicolae” a mănăstirii.

Dumnezeu a primit smerenia și dragostea lui

Preasfinția Sa a evocat dragostea și înțelegerea dintre fostul econom și părintele stareț, protosinghelul Vasile Pârjol care îi acorda „încredere totală”.

„Știa să lucreze pământul, să se îngrijească de animale, știa să conducă tractorul și le făcea pe acestea cu smerenie. Nădăjdim că Dumnezeu a primit această smerenie, dar și dragostea lui”.

PS Timotei a amintit de slujirea Părintelui Ioachim la Reședința Patriarhală, alături de Patriarhul Teoctist, dar și de faptul că ieromonahul s-a format duhovnicește la cunoscuta Mănăstire Cozancea.

„Înălțăm așadar smerită rugăciune pentru odihna sufletului său și ne rugăm ca Dumnezeu să-i primească lacrimile jertfa, strădania, dragostea pe care a avut-o față de locurile pe unde a trecut, neuitând că s-a format într-una din cele mai isihaste vatre ale Moldovei, unde odinioară au fost călugări sfinți, așa cum a fost și părintele Paisie Olaru”.

Venit din cercuri înalte, și-a păstrat simplitatea

La rândul său, starețul Cernicăi a vorbit despre Părintele Ioachim și a evidențiat simplitatea și smerenia sa.

„Nu avea veleități de cântăreț, de mare predicator dar era foarte ascultător”, a zis Protos. Vasile Pîrjol.

Starețul a mărturisit că se aștepta să fie altfel, venind de la Patriarhie: „Cred că a stat vreo 12 ani, dacă nu mă înșel. A stat acolo, era lumea bună, veneau ambasadori, veneau președinți, veneau delegații străine. Și totuși el și-a păstrat acea simplitate de monah și de om care a crescut într-o familie numeroasă”.

De asemenea, părintele stareț a subliniat discreția fostului intendent al Patriarhului Teoctist: „El era un om discret, unul care a fost și s-a învârtit în cercuri de oameni deosebiți dar niciodată nu a spus sau nu a amintit ceva din casă de acolo sau din ce probabil ar fi auzit de-a lungul vremii. Niciodată. Avea o discreție desăvârșită”.

Trupul părintelui econom Ioachim Enea a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica.


Foto credit: Basilica.ro / Ierod. Nicolae Iftimiu


Știri recente