Flux de știri
18:01basilica.ro
Sfinții Împărați Constantin și Elena în tradiția poporului român
În anul 326, o femeie ajungea pe pământul Iudeii. Era împărăteasa Imperiului Roman, mama lui Constantin cel Mare. Numele ei era Elena, iar destinațiile cele mai îndrăgite erau Ierusalimul și Locurile Sfinte. Sfânta Elena a fost primul pelerin creștin la Locurile Sfinte. Ea a deschis un drum pe care îl vor urma generațiile ce vor…
basilica.ro
17:22basilica.ro
Mărturii despre originea Sfântului Împărat Constantin
În contrast cu abundența de informații pe care le avem despre viața Împăratului Constantin cel Mare după ajungerea sa în cadrul tetrarhiei aflate la conducerea Imperiului Roman, ne confruntăm cu o lipsă acută de surse în ceea ce privește copilăria și tinerețea sa în general. Cercetătorii au fost nevoiți adesea să formuleze ipoteze cu caracter…
basilica.ro
15:44basilica.ro
Parteneriat pentru sprijinirea activităților catehetice și didactice la Balș
Elevii de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Balș au participat săptămâna aceasta la prima activitate din cadrul parteneriatului „De mici învățăm a fi creștini”, derulat împreună cu Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și Biserica „Cuvioasa Parascheva” din Protoieria Slatina II Nord, informează „Ziarul Lumina”. „Copii, părinți, preoți și…
basilica.ro
15:34basilica.ro
Cursuri de calificare pentru deținuții din Penitenciarele Aiud și Târgu Mureș
Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia derulează în această perioadă, în Penitenciarele Aiud și Târgu Mureș, trei cursuri de certificare CNFPA pentru deținuți, informează „Ziarul Lumina” Astfel, în Penitenciarul Aiud au loc două cursuri de frizer, la care participă 40 de persoane private de libertate, iar în Penitenciarul Târgu Mureș, 20 de deținuți sunt înscriși la…
basilica.ro
15:10basilica.ro
Noi duhovnici în Arhiepiscopia Sibiului
Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a hirotesit marți, 22 octombrie, trei duhovnici din rândul preoților hirotoniți recent în eparhie, informează „Ziarul Lumina”. Slujba religioasă a fost oficiată de ierarh în capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, iar cei trei preoți au primit chemarea să-și intensifice slujirea preoțească din comunitățile…
basilica.ro
14:29basilica.ro
Program catehetic în parohia bihoreană Bratca
În Parohia Bratca din Protopopiatul Oradea, Eparhia Oradiei, copiii care participă la programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor” au primit sămânța cuvântului Semănătorului, a Domnului nostru Iisus Hristos, în inimile și sufletele lor prin intermediul orelor de cateheză împletite cu aplicații practice, organizate de parohul Radu Marian. Prima zi a programului „Sămânța Semănătorului” s-a derulat prin…
basilica.ro
14:13basilica.ro
Cuvânt către pelerini
Cuvânt către pelerini al Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, cu prilejul Sărbătorilor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (24-29 octombrie 2013): Iubiți pelerini, Prezența în aceste zile de sărbătoare, la București, a unor sfinte icoane și moaște este o mare binecuvântare pentru noi toți: ierarhi, cler, monahi și monahii, credincioși pelerini din România și din…
basilica.ro
14:00basilica.ro
Colegiul Sfântul Nicolae, sfințit de IPS Mitropolit Teofan
Prima comunitate de tip colegiu din Iași, cea a Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae”, s-a bucurat marți, 22 octombrie 2013, de prezența și binecuvântarea IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care, în sobor de preoți și diaconi, a sfințit sediul noului așezământ aflat sub ocrotirea Sfântului Nicolae, informează „Ziarul Lumina”. La evenimentul inaugural au…
basilica.ro
13:43basilica.ro
Cuvântul Înaltpreasfințitului Mitropolit Dionisie de Corint la Procesiunea Calea Sfinților
Înaltpreasfințitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului, a rostit la Procesiunea Calea Sfinților un cuvânt pe care îl redăm în cele ce urmează: Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei și Patriarh al României, Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre frați arhierei, Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Excelențele Voastre, Distinși domni,…
basilica.ro
13:03basilica.ro
Sfinții cei întocmai cu Apostolii
Dintre toate confesiunile creștine, mai ales Biserica Ortodoxă îi consideră pe Împărații Constantin și Elena „sfinți și întocmai cu Apostolii”, fapt ce ne determină să examinăm viața și activitatea lor, spre a ne lămuri mai în amănunt de vrednicia acestora, asemenea celei cuvenite Sfinților Apostoli. Biserica noastră are motive bine întemeiate pentru a-și justifica atitudinea,…
basilica.ro
11:45basilica.ro
Delegația Bisericii Ortodoxe din Grecia a ajuns la București
Delegația Bisericii Ortodoxe din Grecia condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului, a ajuns la București în această dimineață și a adus Icoana Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci și din moaștele Sfintei și Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Primirea a fost…
basilica.ro
11:44basilica.ro
Bucurii duhovnicești în Parohia Ramna
Pentru credincioșii Parohiei Ramna din Protopopiatul Reșița – Caraș Severin, zilele trecute au fost unele pline de bucurii duhovnicești, având loc mai multe evenimente duhovnicești și culturale. Ele au debutat sâmbăta seara, unde, după săvârșirea slujbei Vecerniei, părintele paroh alături de credincioșii prezenți s-au deplasat la căminul cultural din localitate, unde în prezența autorităților locale…
basilica.ro
10:59basilica.ro
Sfântul Artemie, vrednic general al lui Constantin cel Mare
Ca împărat, Sfântul Constantin a fost și un bun strateg, care a câști- gat zeci de războaie și a lărgit granițele imperiului. El a avut alături generali pricepuți, care, pe lângă iscusința militară, au avut și o credință râvnitoare în Hristos, Dumnezeul cel adevărat. Printre aceștia poate fi socotit și Sfântul Mare Mucenic Artemie, prăznuit…
basilica.ro
10:01basilica.ro
Pliant de prezentare a pelerinajului din Capitală
Un pliant de prezentare a evenimentelor de la Patriarhia Română, desfășurate între 24 și 29 octombrie cu ocazia pomenirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a fost tipărit la Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei. Este prezentat pe scurt, în deschidere, un bilanț al pelerinajelor de la București începând cu anul 2008. Aflați apoi…
basilica.ro
10:01basilica.ro
Hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie la Craiova
Credincioșii sunt așteptați să participe și anul acesta la sărbătoarea ocrotitorului spiritual al municipiului Craiova și al Catedralei mitropolitane, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, informează „Ziarul Lumina”. Momentele liturgice dedicate evenimentului vor debuta mâine, ora 17:00, în ajunul praznicului, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de tradiționala procesiune pe străzile centrale ale…
basilica.ro
09:54basilica.ro
Faptele împăratului Constantin după biruința împotriva lui Maxentius
Biruința obținută de Sfântul Împărat Constantin cel Mare împotriva lui Maxentius a consemnat înglobarea vechii capitale a Imperiului Roman în cadrul teritoriilor deținute de acesta. De asemenea, a reprezentat momentul în care Sfântul Constantin a decis pentru totdeauna să sprijine credința creștină, oferind acesteia libertatea cuvenită, iar credincioșilor ei, cinste și egalitate cu ceilalți cetățeni…
basilica.ro
09:52basilica.ro
Sfântul Constantin, împărat unic al romanilor
Pacea dintre Constantin cel Mare și Licinius a durat fix șapte ani, după care vechiul conflict dintre ei a reapărut. În tot acest timp, au existat momente de tensiune care au condus la acumularea unei stări de animozitate reciprocă. În cele din urmă a devenit clar că ambii conducători romani nu mai puteau să își…
basilica.ro
09:51basilica.ro
Cronicarul epocii constantiniene
Eusebiu de Cezareea este, alături de Lactanțiu, cel mai important scriitor bisericesc din perioada domniei lui Constantin cel Mare. Formarea sa ca istoric, filolog și exeget al Sfintei Scripturi a fost dublată de interesul sporit pentru evenimentele principale din primele trei secole creștine pe care le-a relatat în monumentala sa lucrare „Istoria bisericească”. Amănuntele legate…
basilica.ro
09:49basilica.ro
Domnia împăratului Constantin până la izbucnirea ereziei ariene
Sfântul Constantin cel Mare a fost primul conducător roman în cursul vieții căruia Biserica și statul au stat într-o armonie desăvârșită. Acest fapt a fost demonstrat cu prisosință de ajutorul reciproc pe care acestea și l-au acordat. Pe de o parte, statul roman a oferit fondurile necesare pentru ridicarea lăcașurilor de cult și a mijloacelor…
basilica.ro
09:20basilica.ro
Conferință despre Sfântul Apostol Andrei la Brașov
Filiala Brașov a Asociației Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR), în colaborare cu Asociația Social-Culturală „Suflet Transilvan”, a organizat, în perioada 17-20 octombrie, o serie de evenimente desfășurate sub titlul „Zilele Porților Deschise”, informează „Ziarul Lumina”. Au fost prezentate o parte din activitățile celor două asociații, s-au organizat ateliere de artă tradițională, precum și vizite la câteva…
basilica.ro