„Sfântul Ierarh Dosoftei a găsit drumul unirii omului cu Dumnezeu”

La Muzeul „Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul” din Iași a avut loc joi, 13 decembrie, manifestarea „De ziua Sfântului în casa sa”. Cu acest prilej a fost oficiat Acatistul Sfântului Dosoftei și s-a evocat personalitatea marelui ierarh al Moldovei.

Asociația „Frăția Ortodoxă Română” – filiala Iași, în colaborare cu Muzeul Literaturii Române Iași și cu Protopopiatul Iași 1, a organizat, în urmă cu două zile, o manifestare religios-culturală cu prilejul pomenirii Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. În debut, corul Bisericii Bărboi din Iași a susținut un concert de colinde. Apoi a fost oficiată slujba Parastasului de către un sobor de preoți. În continuare, pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iași 1, a menționat că Acatistul Sfântului Ierarh Dosoftei amintește de faptele minunate ale Sfântului. „Ne bucură faptul că până la canonizarea Sfântului Dosoftei ne-am întâlnit aici pentru a oficia Parastasul marelui ierarh. De data aceasta, noi suntem cei care ne rugăm Sfântului Ierarh Dosoftei ca să ne binecuvinteze cu rugăciunile sale sfinte către Mântuitorul Hristos”, a spus pr. protopop Toma Gradinaciuc.

Pr. prof. dr. Bogdan Racu, referent în cadrul Sectorului Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Iașilor, a amintit câteva elemente biografice ale Sfântului Ierarh Dosoftei, care s-a născut în anul 1624, având numele Dimitrie. „A crescut în casa părintească, apoi, când a venit vremea studiilor, a ajuns la Iași. La școala de la „Sfinții Trei Ierarhi” a învățat carte, apoi a studiat la Școala Frăției Ortodoxe din Lvov. Au fost ani în care a acumulat cu foarte mare acrivie cunoștințe din sfera teologiei și din sfera cunoștințelor laice, istorice, literare, așa după cum arată mai târziu ostenelile sale cărturărești. La 25 de ani a intrat în monahism la Mănăstirea Probota, unde s-a remarcat ca un călugăr osârduitor, ca un bun administrator, fiind ales egumen. În anul 1658 a fost ales și hirotonit ca arhiereu pentru Eparhia Hușilor. Din 1660 până în 1671 a păstorit la Roman. A fost înaintat în scaunul mitropolitan de la Iași, unde va păstori până în anul 1686. A trebuit să-l urmeze pe Jan Sobiescki în Polonia, unde avea să-și sfârșească viața pământească”, a spus pr. prof. dr. Bogdan Racu.

Psalmii versificați de Sfântul Dosoftei, regăsiți în colindele românești

În viața sa, Sfântul Dosoftei s-a remarcat ca un căutător al cuvintelor Mântuitorului Hristos. În 1677, prin rânduiala lui Dumnezeu, domnul Antonie Ruset a hotărât ca reședința mitropolitană să fie la Iași, alături de reședința domnească. „Astfel, în preajma Bisericii „Sfântul Nicolae” – Domnesc au fost ridicate chilii, iar acest sfânt lăcaș a devenit catedrala mitropolitană a Moldovei. De asemenea, chiliile din jurul bisericii au găzduit reședința Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei”, a adăugat pr. prof. dr. Bogdan Racu, care a amintit mai multe detalii privitoare la ostenelile cărturărești ale Sfântului Ierarh Dosoftei, începute din primii ani de păstorire la Iași. „Mulți din psalmii pe care i-a versificat Sfântul Ierarh Dosoftei au pătruns în colinde, în cântecele de stea, încât ei sunt familiari multor credincioși. Sfântul Ierarh Dosoftei a găsit drumul unirii omului cu Dumnezeu”, a remarcat pr. prof. dr. Bogdan Racu. Părintele protopop Toma Gradinaciuc a mulțumit părintelui Constantin Andrei, parohul Bisericii Bărboi din Iași, pentru că după 1990 s-a implicat în manifestările dedicate Sfântului Dosoftei, alături de Muzeul Literaturii Române Iași, Protopopiatul Iași 1 și Frăția Ortodoxă Română – filiala Iași.

Comentarii Facebook


Știri recente