Grădinița „Sfântul Stelian”, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Clujului, și-a cinstit marți, 26 noiembrie 2013, patronul spiritual. Cu prilejul sărbătoririi hramului, în mijlocul copiilor și a educatorilor acestei unități de învățământ a fost prezent de la ora 9, ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, după cum aflăm de la Radio Renașterea. Ierarhul i-a binecuvântat pe copii,…
În această săptămână, premergătoare zilei de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, în Parohia Parva din Protopopiatul Năsăud a avut loc o manifestare cultural-religioasă adresată elevilor care învață în cadrul școlilor din parohie. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul unui parteneriat educațional încheiat între Parohia Ortodoxă Parva și Școlile din comună având…
Arhiepiscopia Dunării de Jos este în sărbătoare. Seria manifestărilor dedicate sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei a continuat astăzi la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh și Sfântul Stelian” din Galați. Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, după cum aflăm de la TRINITAS TV. „Sfântul Stelian este un cuvios părinte care…
Coordonatorii sectoarelor sociale ale eparhiilor din cuprinsul Patriarhiei Române s-au întâlnit marțea aceasta la Mănăstirea Dumbrava, din județul Alba. Întrunirea se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și reunește 30 de consilieri social – misionari. Deschiderea a avut loc în prezența Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. „Ne bucurăm că preoții și credincioșii ortodocși…
Sfântul Stelian Paflagonul este și ocrotitorul Capelei Spitalului Clinic de Urgență pentru copii „Marie Curie” din Capitală. La Sfânta Liturghie au participat angajați ai instituției medicale, părinți ai căror copii sunt internați aici, dar și credincioși din parohii bucureștene. Ca întotdeauna, slujba de hram a fost urmată de parastasul pentru cadrele medicale și copiii trecuți…
Cei care doresc să sprijine în continuare activitatea Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca sunt așteptați marți, 10 decembrie 2013, la concertul caritabil „Artă pentru suflet”. Evenimentul va avea loc de la ora 19, în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai din municipiu. Vor susține recitaluri artistul Bogdan Ota și prietenii săi, violonistul…
Duminică, 24 noiembrie, Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților a resfințit biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Oteștii de Sus, com. Cungrea, hirotonind preot pe diac. Emanuel Camen, pe seama bisericii „Sfântul Mina” din Slatina, potrivit episcopiaslatinei.ro. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit Evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii: „Ar putea părea unora…
Elevii Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu au avut posibilitatea să se întâlnească marți, 26 noiembrie, cu Înaltpreasfințitul Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Tema întâlnirii a fost „Minunea de a fi tânăr”, fiind astfel dezbătute problemele din viața cotidiană a adolescenților, după cum aflăm de pe site-ul mitropolia-ardealului.ro…
În ziua de 26 noiembrie, când Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul, Biserica Parohiei Oinacu din Protopopiatul Giurgiu își sărbătorește cel de-al doilea ocrotitor. Manifestările religioase închinate hramului au debutat în ziua de 25 noiembrie cu săvârșirea slujbei Vecerniei unită cu Litia. În ziua hramului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului,…
Credincioșii piteșteni din cartierul Prundu, zona Metabet, au sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram al bisericii închinat Sfântului Cuvios Stelian, ocrotitorul pruncilor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului înconjurat de un sobor de preoți și diaconi În cuvântul de învățătură, după cum ne-a transmis pr. Necul Ciprian,…
În săptămâna 18 – 22 noiembrie 2013, la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea s-a desfășurat campania „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”. După cum a precizat Pr. Prof. Alin Sonea acțiunile desfășurate fac parte dintr-o campanie organizată la nivel național, în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), subordonată Ministerului Educației Naționale. Elevii…
Biserica „Sfântul Stelian” din orașul Măcin, Protopopiatul Niculițel și-a sărbătorit astăzi, 26 noiembrie 2013, hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși, după cum informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii. Adresându-se credincioșilor prezenți Preasfințitul Părinte Visarion a…
Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul a fost sărbătorit astăzi, 26 noiembrie 2013, la Capela Spitalului Clinic și Ginecologie „Prof. dr. Panait Sârbu” din Capitală. În această zi a fost săvârșită Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru ctitorii, binefăcătorii, personalul medical, mamele și copiii care au trecut la Domnul. La sărbătorirea ocrotitorului capelei acestei instituții medicale au…
În fiecare an, la 26 noiembrie, creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor. Biserica Parohiei „Lucaci” din București, unde se află un fragment din moaștele Cuviosului, și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, alături de un sobor de preoți…
Parohia Seleuș din Protopopiatul Ineu s-a aflat duminică, 24 noiembrie, în zi de mare sărbătoare. Încă din zorii zilei de duminică, soborul de preoți și mulțimea de credincioși l-au întâmpinat pe Întâistătătorul Eparhiei, pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei la intrarea în sfântul locaș. Părintele Protopop Moise Nica a urat bun venit Înaltpreasfinției Sale, arătând că:…
Mânăstirea Dumbrava din județul Alba găzduiește, marți, întâlnirea națională a coordonatorilor departamentelor sociale ale eparhiilor din cuprinsul Patriarhiei Române. Întâlnirea se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și reunește 30 de consilieri social – misionari. Aceștia vor dezbate probleme privind activitatea social-misionară a Bisericii Ortodoxe Române și probleme legate de colaborarea…
La 25 noiembrie, biserica Parohiei Frătești din Protopopiatul Giurgiu, și-a sărbătorit ocrotitoarea pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele Ciocoiu Marius, Secretar al Protoieriei Giurgiu, împreună cu un sobor de preoți, informează episcopiagiurgiului.ro În cuvântul de învățătură părintele Ciocoiu Marius le-a vorbit credincioșilor…
Pe 25 noiembrie, în ziua sărbătoririi Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, Întâistătătorul eparhiei Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica Mănăstirii Comana, care și-a prăznuit ocrotitoarea, informează episcopiagiurgiului.ro Cu această ocazie, credincioșii prezenți au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina,…
Sâmbătă, 23 octombrie 2013, Protopopiatul Călărași a organizat cercul catehetic lunar care a avut loc la Parohia Dragalina. La această întâlnire au participat 32 de copii din parohie cu vârste între 5 și 15 ani, dar și următorii preoți: preacucernicul părinte Nemțanu Ionuț de la Parohia „Sfânta Muceniță Anastasia”, preacucernicul părinte Popa Marian de la…
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut recent Viața și Acatistul Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul în colecția Acatiste și vieți de sfinți. Sfântul Stelian Paflagonul este unul dintre sfinții cei mai apropiați copiilor și este considerat ocrotitor al pruncilor și al familiei creștine. Viața sa de rugăciune, râvna și iubirea de Dumnezeu…