Flux de știri
12:10basilica.ro
Un nou număr al Revistei Chemarea Credinței
A apărut numărul 28/noiembrie – decembrie 2013 al revistei Chemarea Credinței, publicația Patriarhiei Române adresată întregii familii. Editorialul revistei (p. 3) este dedicat memoriei părintelui Dumitru Stăniloae. Acesta a marcat cu gândurile sale primul număr al revistei Chemarea Credinței, care împlinește în 2013 20 de ani de la înființare. Școlarii mici sunt stimulați să-și folosească…
basilica.ro
11:40basilica.ro
Prezență arhierească în Parohia Hărău, Protopopiatul Deva
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei s-a aflat sâmbătă, 23 noiembrie 2013, în mijlocul credincioșilor din Parohia Hărău, Protopopiatul Deva. După săvârșirea slujbei Vecerniei, cei prezenți au putut asculta un frumos concert de colinde în interpretarea tenorului Costel Busuioc, după cum a precizat Pr. Mircea Mihuleț. La finalul concertului Preasfințitul Părinte Gurie, a rostit…
basilica.ro
10:54basilica.ro
Corul Gloria Dei din Zalău, la Giula și Apateu – Ungaria
Corul mixt „Gloria Dei”, de la biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău, s-a aflat pentru două zile într-o vizită misionar-pastorală în mijlocul comunității românești din Ungaria, la Giula și la Apateu (23 și 24 noiembrie), informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Astfel, în prima zi a șederii sale în Ungaria (23 noiembrie…
basilica.ro
10:32basilica.ro
Taina Sfântului Maslu la Bologna 2
Sâmbătă 23 noiembrie 2013, Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bologna 2 s-a bucurat nespus de mult prin faptul că la Taina Sfântului Maslu a participat pentru prima dată Preacuviosul Părinte Vicar Atanasie precum și Părintele Protopop Constantin Totolici, însoțiți de un sobor de preoți și diaconi, informează episcopia-italiei.it Biserica a devenit neîncăpătoare. În duhul lui…
basilica.ro
10:14basilica.ro
Profesorii de religie din județul Dolj s-au întrunit la Craiova
Profesorii de religie din județul Dolj s-au reunit sâmbătă, 23 noiembrie, în cadrul lucrărilor Cercului pedagogic, după cum informează „Ziarul Lumina”. Activitatea a fost găzduită de Școala Generală „Mihai Eminescu” din Craiova. În cadrul întâlnirii a fost dezbătută tema „Impactul metodelor interactive în procesul educativ religios”. După expunerea teoretică, dascălii prezenți au vizionat materialul video…
basilica.ro
09:53basilica.ro
Seri de meditație și reflecție în Biserica Sfântul Silvestru din București
Serviciul cultural din cadrul comitetului parohial al Bisericii „Sfântul Silvestru” a inițiat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o serie de patru conferințe, ale căror teme sunt „Poezia închisorilor comuniste”, „Viața duhovnicească – cum o putem dobândi”, „Familia creștină azi. Între experiment și împlinire” și „Taina vindecării”, informează „Ziarul Lumina”. În prima duminică din Postul…
basilica.ro
09:45basilica.ro
Concert aniversar al Corului Trysaghion
De la ora 19:00, Ateneul Tătărași Iași va găzdui mâine-seară concertul aniversar al Corului psaltic „Trysaghion”. Intrarea la eveniment, ce marchează 4 ani de la înființarea corului ieșean, va fi liberă, informează „Ziarul Lumina”. Corul psaltic „Trysaghion” din Iași sărbătorește 4 ani de la înființare printr-un concert aniversar, ce va avea loc mâine, 27 noiembrie…
basilica.ro
08:54basilica.ro
Concert de muzică psaltică susținut de Corul Tronos la Facultatea de Drept
Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei patriarhale, condus de arhidiaconul Mihail Bucă, a susținut duminică, 24 noiembrie, un concert de muzică psaltică în Aula Magna a Facultății de Drept din Universitatea București, informează „Ziarul Lumina”. Evenimentul se încadrează în programul Serilor filocalice „Dumitru Stăniloae”, organizate de Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) și de Liga…
basilica.ro
08:38basilica.ro
Sfântul lăcaș al ocrotitorului de prunci
Ocrotitor al copiilor, Sfântul Stelian este iubit de cei pe care îi ocrotește. Astăzi, când întreaga Ortodoxie îl pomenește, Biserica „Sfântul Stelian” – Lucaci din Capitală își serbează hramul. La racla cu sfintele sale moaște de aici, copiii se închină și îi vorbesc în cuvinte numai de el înțelese. Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul este pictat…
basilica.ro
22:05basilica.ro
Viața și Acatistul Sfintei Ecaterina
Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a publicat Viața și Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, în format broșură.Scurtul text care rezumă cele mai importante momente din viața Sfintei Ecaterina prezintă credința acestei tinere aristocrate, care, prin forța mărturisirii sale reușește să-i convertească la Hristos pe cei mai importanți învățați ai Alexandriei Egiptului. De asemenea,…
basilica.ro
21:45basilica.ro
Sărbătoare la Mănăstirea Moldovița
Credincioși din toată Bucovina au participat duminica aceasta – 24 noiembrie 2013 – la slujba de la Mănăstirea Moldovița. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, după cum aflăm de la TRINITAS TV. Ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre înțelesurile Evangheliei duminicii a XXX-a după Rusalii. Mănăstirea Moldovița, în…
basilica.ro
20:45basilica.ro
Lucrări binecuvântate la biserica parohială din Dijir, prot. Marghita
În Duminica a treizecea după Rusalii, 24 noiembrie 2013, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, a oficiat slujba de binecuvântare a lucrărilor de înnoire a bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Dijir, Protopopiatul Marghita. Preasfinția Sa a fost întâmpinat cu mare bucurie la…
basilica.ro
20:30basilica.ro
Hramul bisericii bucureștene Sfântul Stelian – Lucaci
La 26 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Stelian Paflagonul. Biserica Parohiei „Lucaci” din București, unde se află un fragment din moaștele Cuviosului, își va sărbători hramul. În ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. La biserica Parohiei „Lucaci” sărbătoarea a început încă de luni seară, printr-o…
basilica.ro
20:15basilica.ro
Acțiune socială în cartierul sibian Țiglari
Arhiepiscopia Sibiului, în colaborare Fundația Papageno și Societatea de Cruce Roșie din România, filiala Sibiu, au oferit astăzi, 25 noiembrie 2013, ajutoare câtorva familii sărace din cartierul sibian Țiglari, după cum aflăm de la TRINITAS TV. Această acțiune de ajutorare a avut loc la Parohia „Inferior III”, și a marcat Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței…
basilica.ro
20:00basilica.ro
Sărbătoarea Sfântului Stelian la Biserica Spitalului „Marie Curie” din București
Biserica din curtea Spitalului de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București își va sărbători mâine hramul: Sfântul Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor. După Sfânta Liturghie, copiii internați în spital vor fi vizitați și vor primi daruri. „Avem deosebita plăcere să invităm pe toți iubitorii Sfântului Stelian, pe toți aceia care iubesc copiii să vină să…
basilica.ro
19:38basilica.ro
Manifestări spirituale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei
Programul manifestărilor spirituale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul municipiului Galați – 27-30 noiembrie 2013 – 1 – 30 noiembrie „La ora de religie, copilul învață iubirea lui Hristos”, concurs pe teme de Religie loc de desfășurare: școlile și liceele municipiului Galați organizator: Arhiepiscopia Dunării de Jos „Mai…
basilica.ro
19:00basilica.ro
Sfântul Stelian – ocrotitorul copiilor
Unul dintre sfinții cei mai apropiați copiilor este prăznuit în luna noiembrie, pe data de 26. Este vorba de Sfântul Stelian Paflagonul, considerat ocrotitor al pruncilor și al familiei creștine. Viața sa de rugăciune, râvna și iubirea de Dumnezeu l-au învrednicit de darul facerii de minuni, tămăduindu-i mai ales pe copiii bolnavi. Sfântul Stelian s-a…
basilica.ro
18:32basilica.ro
Hramul Bisericii Sf. Mercurie din Capitală
Biserica „Sfântul Mercurie” din Capitală și-a sărbătorit la 25 noiembrie 2013 hramul, în ziua de pomenire a acestui martir din secolul al treilea. Credincioșii au participat în număr mare la sărbătoarea lăcașului de cult și s-au închinat la un fragment din moaștele Sfântului. Construirea Bisericii „Sfântului Mercurie” din cartierul Titan a început în urmă cu…
basilica.ro
18:00basilica.ro
Sfințire de biserică în parohia Amara II
Duminică, 24 noiembrie 2013, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Amara, pentru a marca o sărbătoare a comunității parohiale și anume sfințirea (târnosirea) bisericii cu hramurile „Sfântul Antonie cel Mare” și „Schimbarea la Față” Amara II. Programul liturgic a început cu slujba de sfințire a bisericii, care s-a transformat…
basilica.ro
17:25basilica.ro
Hramul Paraclisului Facultății de Teologie din București
Zeci de credincioși au participat luni, 25 noiembrie 2013, la hramul Paraclisului Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Sărbătoarea Sfintei Mucenițe Ecaterina a reunit, de asemenea, atât studenți teologi din București, cât și cadre didactice. Părintele profesor Ștefan Buchiu, Decanul Facultății, a vorbit cu acest prilej despre însemnătatea Sfintei Mucenițe în viața tinerilor…
basilica.ro