Biserica noastră serbează în fiecare an pe 16 ianuarie Cinstirea lanțului Sfântului Apostol Petru. Acest hram este purtat de parohia Pietrărie – Bârnova, Protopopiatul Iași 3, județul Iași, informează „Ziarul Lumina”. În această seară se va sluji Vecernia unită cu Litia, iar în ziua hramului va fi oficiată Sfânta Liturghie. În prezent, la Pietrărie se află în construcție o biserică de zid.
Parohia Pietrărie este foarte tânără, în formare, primul preot paroh fiind instalat pe 16 ianuarie 2006, în ziua Cinstirii lanțului Sfântului Apostol Petru. De la început, s-a evidențiat necesitatea urgentă a construirii unei biserici, precum și organizarea sub toate aspectele a parohiei și a vieții duhovnicești. Cu anumite dificultăți s-a reușit obținerea terenului necesar pentru construirea sfântului lăcaș de la Primăria Bârnova și de la familia Ungureanu Natalia, Elena și Marinela, precum și autorizația de construire. Pe 10 mai 2009 a fost pusă piatra de temelie de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, iar în anul următor s-a început ridicarea lăcașului de închinăciune. „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, a sfinților ocrotitori, a enoriașilor și a altor oameni cu suflet mare, am reușit ca în doi ani să turnăm fundația și să amenajăm demisolul bisericii pentru a săvârși acolo slujbele. Pentru noi, sfințirea demisolului a reprezentat un mare moment în viața parohiei, întrucât s-a văzut și fizic munca depusă în toată această perioadă și mai ales că am amenajat un spațiu potrivit pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a sfintelor slujbe. Demisolul a fost sfințit de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pe 3 noiembrie 2012. În anul ce a trecut, s-a cumpărat o bună parte din cărămida necesară bisericii și s-a construit o troiță închinată Maicii Domnului. În toate aceste lucrări am fost ajutați de vicepreședintele Consiliului Județean Iași, Victor Chirilă, de Primăria Comunei Bârnova, reprezentată de primarul Gheorghe Cazacu, de familiile Ciobotariu Elena, Ungureanu Marinela, Păltinel Gheorghe, Dănăilă Gheorghe și Maria, Iacobuțe Neculai, Avram Gheorghe, Căruceru Oreste, Ignat Eduard, precum și de mulți alți enoriași”, a spus pr. paroh Ciprian George Bamboi.
„Hramul bisericii este un moment de aniversare”
Programul liturgic dedicat hramului parohiei Pietrărie va începe în această seară de la ora 17:00, cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Mâine, 16 ianuarie 2014, de la ora 8:00, se vor sluji Utrenia, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru cei adormiți. „Hramul bisericii este un moment de aniversare. De la an la an, ne bucurăm de sărbătoarea hramului și ne obișnuim cu aceste momente de aniversare. Fiind o parohie tânără nu avem o tradiție a hramului, cum întâlnim la parohii vechi de zeci și poate sute de ani. Îmi aduc aminte că la primul hram din 16 ianuarie 2006 au participat 15 oameni, în școala din sat. Atunci era o realizare. Acum, când la hram vin și creștini din parohiile vecine și ne adunăm mulți preoți și credincioși în rugăciune, începem și noi să înțelegem ce înseamnă un hram. De regulă, am adăugat hramului bisericii și alte evenimente, cum ar fi sfințirea izvorului în 2008, sfințirea troiței în 2013, expoziții de icoane sau alte evenimente culturale”, a menționat parohul de la Pietrărie. Ocrotitorii bisericii din Pietrărie sunt cinstiți prin rugăciune în toată perioada anului. Aceasta, pentru a cere ajutorul Maicii Domnului și Sfântului Apostol Petru, astfel încât să fie biruite încercările. „Mereu ne rugăm Maicii Domnului și Sfântului Petru și le mulțumim pentru toate. Personal, în anul ce a trecut, am avut o încercare și doar rugăciunea și Sfânta Liturghie m-au ajutat. Același lucru îl mărturisesc și oamenii. Noi avem aici, la biserică, un program mai amplu de rugăciune. De multe ori, atunci când suntem încercați, cerem ajutor de la Dumnezeu prin rugăciune, sau cum prefer să spun: „Punem Liturghie lângă Liturghie”. Sunt perioade în timpul anului când facem Sfânta Liturghie și câte două-trei săptămâni, zi de zi”, a mărturisit pr. paroh Ciprian George Bamboi.
Spațiu de joacă pentru copii
Oamenii din parohia Pietrărie iubesc Biserica și iau parte la sfintele slujbe, dar și la alte activități. An de an, este organizat un pelerinaj la mănăstirile din țara noastră. „Mă bucur să văd că zidirea bisericii unește și reapropie oameni care nu s-au mai văzut din copilărie sau din tinerețe. Se formează astfel o mare familie. În pelerinajul la mănăstiri, pe lângă îmbogățirea duhovnicească, am observat o apropiere între oameni”, a explicat părintele paroh. În anul ce a trecut, în parohia Pietrărie s-a continuat activitatea de catehizare pentru copii. Anul acesta va fi extinsă și la adulți. În vara anului trecut s-a organizat o minitabără de două zile în parteneriat cu Asociația Tineretul Ortodox Român – filiala Iași. „Pe lângă toate activitățile pe care le desfășurăm, o componentă importantă o reprezintă copiii și tinerii. Mereu am spus că o parohie care nu se îngrijește de tineri nu are viitor. Am amenajat un spațiu de joacă și tot acolo vom construi și o căsuță pentru copii. În anul ce vine, dorim să facem mai multe pentru copii. Mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat și ne ajută. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să resplătească tuturor. De asemenea, invităm pe toți să ne treacă pragul bisericii și împreună să înălțăm rugăciunile noastre la Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre”, a conchis pr. paroh Ciprian George Bamboi. Persoanele care doresc să sprijine lucrările de construcție a Bisericii Pietrărie pot face donații în contul IBAN RO: 60 BRDE240 SV 51077022400, titular cont: Parohia Pietrărie, comuna Bârnova, județul Iași.





