Vinerea aceasta, în Paraclisul cu hramul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, din cadrul Centrului Eparhial de la Curtea de Argeș, s-a desfășurat întâlnirea culturală intitulată: „Podul de reviste”, informează TRINITAS TV. Manifestarea, aflată la a șasea ediție, a adunat participanți din Serbia, Bucovina, Basarabia și din mai multe orașe din România. Scopul acestui proiect…
La Timișoara a început Simpozionul internațional „Ontologie şi Teologie. Dialogul ideilor şi misiunea Bisericii“. În cele două zile, cât vor dura lucrările manifestării, vor prezenta referate mai mulţi profesori din ţară şi străinătate. Cuvântul de deschidere la simpozion a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, informează TRINITAS TV. Simpozionul interdisciplinar de filosofie şi…
Arhiepiscopia Sibiului și-a desemnat proiectul câștigător pentru faza națională a concursului „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu.” Este vorba despre proiectul „Adoptă un bunic” derulat de copiii Parohiei Bucium, din Protopopiatul „Făgăraș 1”. Premiile pentru faza eparhială au fost oferite, joi seara, 23 aprilie 2015, la Catedrala mitropolitană din Sibiu. Participanții au fost felicitați…
A patra ediţie a Concursului naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei”, organizat de Patriarhia Română prin Sectoarele cultură şi patrimoniu religios şi Teologic-educaţional, se apropie de final. Anul acesta, icoanele executate în tehnica frescă și mozaic, trimise de pictori iconari din toată ţara, au fost evaluate şi notate, la Centrul pentru Formare continuă „Dumitru Stăniloae”,…
Exista deja o traditie in Austria, ca in preajma sarbatorii Invierii Domnului, reprezentantii Bisericilor Ortodoxe surori din Austria sa fie invitati de catre Ministrul de Externe la o intalnire, un bun prilej de dialog si de privire asupra realizarilor sau doleantelor pe care le avem reciproc, de comunicare intre reprezentantii orotdocsi si inaltii functionari din…
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Capitală organizează luni, 27 aprilie 2015, cea de-a patra ediție a concursului „Dumitru Stăniloae”. Competiția se va desfășura la sediul Facultății și are ca temă „Prezenţa harică a Sfintei Treimi în viaţa Bisericii”, informează TRINITAS TV. Numărul studenților interesați de opera renumitului teolog român Dumitru Stăniloae este în creștere. Câștigătorul…
De prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, joi, 23 aprilie 2015, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în cadrul Protopopiatului Beiuş, oficiind târnosirea noii biserici cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” din filia Grădinari a parohiei Drăgăneşti şi săvârşind Sfânta Liturghie arhierească pe…
Pacienții și cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Victor Babeș” din Craiova au participat în această săptămână la slujba Tainei Sfântului Maslu, săvârșită pentru tămăduirea trupească și sufletească a credincioșilor. Slujba religioasă a fost oficiată de către un sobor de preoți, dintre care părintele Daniel Mohanu, slujitor la unitatea spitalicească, a…
Municipiul Băileşti din judeţul Dolj a îmbrăcat haine de sărbătoare joi, 23 aprilie 2015, pentru a-şi cinsti, aşa cum o face în fiecare an, ocrotitorul spiritual: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. La ceas de aleasă sărbătoare, credincioşii băileşteni s-au bucurat de prezenţa în mijlocul lor a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul…
În cadrul Festivalului Filocalia a avut loc joi, 24 aprilie 2015, la Teatrul clasic „Ioan Slavici”, conferința cu tema „Omul, chip al Slavei Dumnezeiești”, susținută de Părintele Lect. Vasile Gavrilă. Teatrul arădean s-a dovedit neîncăpător pentru mulțimea de credincioși care au venit sa-l asculte pe cunoscutul invitat și să se bucure de dialogul filocalic creat…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 24-26 aprilie 2015, Arhiepiscopia Râmnicului organizează mai multe evenimente cultural-duhovnicești care marchează hramul Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica” din Râmnicu Vâlcea, potrivit arhiram.ro. Vineri, 24 aprilie Concert extraordinar de muzică psaltică.La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Theodoros Vassilikos, cel mai…
Joi, 23 aprilie 2015, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a Mănăstirii Cucuiș din județul Hunedoara, înconjurat fiind de un ales sobor de preoți și diaconi, potrivit episcopiadevei.ro. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Gurie a…
În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, 23 aprilie 2015, în Parohia Târnăveni I din orașul Târnăveni – Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, ce îl are ca ocrotitor pe acest Sfânt și unde păstorește Părintele Sergiu Dumitru, Protopopul Târnăveniului, s-a desfășurat o acţiune catehetică ce a constat din susţinerea unei cateheze pentru adulți cu…
La Mitropolia din Iași s-a sărbătorit ieri, 23 aprilie 2015, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Ocrotitorul Moldovei, al Catedralei Mitropolitane, cât şi a vechii catedrale din incinta Centrului Eparhial – Iaşi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, potrivit episcopiahusilor.ro. În cadrul cuvântului de…
Sâmbătă, 25aprilie 2015, în ajunul Duminicii Mironosițelor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului va organiza în orașul Râmnicu Vâlcea un amplu pelerinaj în cinstea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, potrivit arhiram.ro. Pelerinajul va porni de la Catedrala Arhiepiscopală, îndată după săvârșirea slujbei Vecerniei, de la ora 15.00, de către Preasfinţitul Părinte Emilian…
Joi 23 aprilie 2015, în cadrul manifestărilor dedicate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Eparhiei Giurgiului, în sala „Nichifor Crainic” din incinta sediului administrativ al Episcopiei Giurgiului a avut loc lansarea monografiei Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului” – Giurgiu, scrisă de de Dl. Prof. Univ. Dr. Radu-Ştefan Vergatti în colaborare cu părintele Protos. Dr. Teodor Şerban,…
Joi, 23 aprilie 2015, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Negru din Protopopiatul Călăraşi. Potrivit sf-esc.ro, din soborul slujitor au făcut parte preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail Mîţ, Vicar Eparhial, preacucernicul părinte consilier Daniel Enaşcu, preacucernicul părinte Ramon…
Ieri, de sărbătoarea Sf. Gheorghe, la Parohia Timişoara – “Sfântul M. Mc. Gheorghe” din cadrul Protopopiatul Timisoara II, a avut loc punerea pitrei de temelie şi sfinţirea locului pentru viitorul paraclis cu hramul Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, potrivit mitropolia-banatului.ro. Slujba de sfinţire a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul prin Biroul de Cateheză şi Activităţi cu Tineretul, în parteneriat cu Seminarul Teologic Neagoe Vodă Basarab și cu Liceul Forestier din Curtea de Argeș a organizat Festivalul pentru Copii Răsărit-a Primăvara, ediția I, potrivit eparhiaargesului.ro. În deschiderea programului au…
Recent, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a trimis Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, o scrisoare de informare (nr. 268/24.03.2015) privind caterisirea a doi preoţi ortodocşi din Mexic. Redăm, mai jos, rezumatul scrisorii: „[…] Prin scrisoarea noastră frăţească ne adresăm pentru a vă face cunoscut […] că Preoţii Cosmas (Octavio Correal Salazar) şi Leandros…