Alături de canoanele bisericeşti invocate în referatul lucrătorilor din Departamentul Cultelor, se făcea o incursiune în trecutul modern românesc consacrat pentru măsurile care au condus la diminuarea drastică a fenomenului monahal. Prin această modalitate de a găsi soluţii la „problema” monahală a anilor ‘50, statul recurgea din nou la măsuri abuzive, tipice liberalismului, în raport cu instituţia Bisericii. „Astfel, se continua în document, pe lângă alte legi mai vechi, decretul organic pentru viaţa monahală din anul 1864, hotărăşte în art. 5 următoarele: «Nici o autoritate ecleziastică nu va putea da vreunui individ bărbat sau femeie tunsura monahală dacă nu-i va prezenta: autorizarea Sinodului general; autorizarea Ministerului Cultelor». Apoi, Regulamentul Sinodului Bisericii Ortodoxe Române pentru disciplina monahală din anul 1873 hotărăşte în art. 1 că: «Nimeni nu poate fi tuns în monahism fără încuviinţarea Sf. Sinod». Ulterior, prin Statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925 s-a lăsat episcopilor dreptul de a aproba primirea în monahism.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
