Zilele trecute, oraşul Moldova Nouă a îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia sărbătoriri hramului Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”. Credincioşi din toate părțile au venit în oraşul de pe Dunăre să se bucure împreună de praznicul închinat Maicii Domnului. După Sfânta Liturghie, oficiată de către părintele Bogoliub Martinovici, protopop de Moldova Nouă, înconjurat de un sobor…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului – Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, a organizat o acțiune filantropică în parohia Ștefănești, protoieria Mioveni, care prin părintele slujitor Petrescu Cătălin, a oferit alimente pentru două familii nevoiașe, informează eparhiaartgesului.ro.
La îndemnul și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune și prin preoții slujitori Iordache Marius și Constantin Cosmin Ionuț a dăruit alimente și dulciuri pentru o familie cu mulți copii, informează eparhiaargesului.ro.
Având în vedere rezultatele obținute anul trecut în urma campaniei „Copilul tău vede bine la tablă?”, Policlinica Providența a decis reluarea ei în acest an, acum înaintea începerii anului școlar 2015 – 2016. Astfel, Policlinica Providenţa desfăşoară în perioada 24 august – 30 septembrie 2015 a doua campanie de screening oftalmologic „Copilul tău vede bine…
Copiii Centrului social „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei au petrecut miercuri, 19 august, momente speciale la Teatrul pentru Copii și Tineret “Colibri”. „Copilașii au călătorit prin lumea din spatele scenei, a spectacolului care îi bucura atât de mult atunci când îi găsește în ipostaza de spectatori și prin spațiile pe care le traversează de obicei…
„Stăpânul tuturor nu ne-a dat alt semn îndestulător şi vrednic de credinţă, pentru a fi recunoscuţi ca ucenici ai Lui, decât semnul dragostei, spunându-ne: «întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii»(Ioan 13, 35). De aceea, vă rog să alergăm cu toţii la dragoste, de ea…
„Dragostea, fiind plinirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, are două avantaje, evitarea răului şi săvârşirea binelui. Şi este numită plinire a tuturor poruncilor lui Dumnezeu, nu numai pentru că ea constituie suma tuturor îndatoririlor noastre creştine, ci şi pentru că înlesneşte plinirea lor.” (Sf. Ioan Gură de Aur – Din vol. Problemele vieţii, p. 135)
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, marți, 18 august 2015, Parohia Ortodoxă Română Bocsig, prin preotul paroh Bogdan Oneț, a organizat un pelerinaj gratuit cu caracter social şi misionar penatru 17 elevi din Bocsig, după cum aflăm de la protos. Iustin Popovici. Aceşti elevi provin și din familii cu resurse financiare reduse, dar în…
În perioada 21 iunie – 11 augusta.c. 96 de copii şi tineri care provin din medii sociale defavorizate de la cele patru Centre Educaționale ale Episcopiei Slatinei și Romanaților: Teslui, Izvoarele, Caracal și Jieni, s-aubucurat de tabăra de creație creștină ,,Licăr de Lumină” la Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastrul” – Durău, judeţul Neamţ, potrivit episcopiaslatinei.ro.…
„Începutul şi sfârşitul virtuţii este dragostea, şi orice virtute pe ea o are ca rădăcină, şi scop, şi vârf al tuturor bunurilor. Şi dacă ea este şi începutul si sfârsitul bunurilor, apoi ce poate fi deopotrivă cu ea?” (Sf. Ioan Gură de Aur – Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XXIII,…
Joi, 20 august 2015, la tabăra de la Muncel, a avut locprima sesiune de activități non-formale cu copiii în cadrul secțiunii „Împreună” a proiectului DAR – Dăruiește, Ajută, Respectă, potrivit episcopiadevei.ro. Activitățile propriu-zise au fost precedate de oficierea unei slujbe de Te Deum de către Preacucernicul Părinte Marius Ghidarcea, manager al proiectului. Activitatea A6, „Împreună”…
În cimitirul de la Biserica „Buna Vestire” din Sibiu a fost oficiat marţi, 18 august, un Parastas pentru părintele Sebastian Şebu, fost profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna”, potrivit mitropolia-ardealului.ro. Parastasul a fost oficiat în ziua în care s-au împlinit opt ani de la trecerea la Domnul a părintelui Sebastian Şebu. Slujba…
În perioada 24-29 august, băcăuanii vor avea ocazia de a participa la o serie de manifestări inedite la Biserica „Sf. Ioan” din Bacău, unde viața de parohie și viața de mănăstire se vor împleti, pentru a contribui la întărirea și înnoirea duhovnicească a omului. Pentru prima dată, sub semnul Anului omagial al misiunii parohiei și…
La 20 august 2015, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, însoţit de părintele Marius Ene, Inspector al Biroului de catehizare a tineretului, şi de Dl. Lăudat Mirel Alexandru, Inspector în cadrul Biroului de catehizare al Protopopiatului Bolintin, a vizitat Mănăstirea Caraiman, una dintre cele mai frumoase aşezări monahale de pe Valea Prahovei, potrivit episcopiagiurgiului.ro. Cu acest…
În perioada 29 iulie-03 august 2015, a avut loc la Sibiu a XX-a ediție a Olimpiadei Naționale pentru elevi „Meșteșuguri Artistice Tradiționale”. Au participat elevi din toate județele țării. Județul Călărași a fost reprezentat de un echipaj format din trei eleve și un profesor coordonator, în persoana doamnei Mitran Ecaterina, de la Clubul Copiilor Numărul…
ASCOR şi ATOR Iaşi organizează în aceste zile, până pe data de 24 august, o tabără de spiritualitate la Mănăstirea Oaşa. La această tabără participă 50 de ascoreni şi atoreni ieşeni şi 50 de ascoreni şi atoreni de la celelalte filiale din ţară, informează Ziarul Lumina. „Scopul acestei tabere este aprofundarea gândirii şi învăţăturii Sfântului…
Parohia „Buna Vestire” – Belu din Capitală, Protoieria Sector 4 Capitală, a organizat luni, 17 august, un atelier de pictură a icoanelor pe sticlă şi pe lemn pentru credincioasele din Comitetul parohial, informează Ziarul Lumina. „Această activitate a devenit o tradiţie în biserica noastră şi astfel, prin străduinţa preotesei Georgiana Bărîcă şi a Mariei Burchilă,…
S-a născut la 22 februarie 1911 în familia unui agricultor din localitatea Văleni, judeţul Muscel (astăzi în judeţul Dâmboviţa). După şcoala primară din satul natal, a urmat ciclul liceal, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde în 1937 a obţinut diploma de licenţă. La 1 aprilie 1939 a fost numit paroh al Parohiei Vălenii de…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, desfășoară proiecte sociale prin care se aduc bucurii în sufletele beneficiarilor. Părintele slujitor Enescu Tiberiu de la Parohia Rotărești, Protoieria Pitești, a bucurat sufletele a doi copii, care au primit cărți, îmbrăcăminte și jucării, informează eparhiaargesului.ro.
Preoții care fac parte din protopopiatul Cluj I doresc să își actualizeze mesajul și misiunea lor, în conformitate cu nevoile societății contemporane. Ei își propun ca prin ancorarea lor în realitate să poată reîmprospăta viața duhovnicească a credincioșilor. Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței lunare ce a avut loc joi, 20 august 2015, la…