Slujba Privegherii pentru hramul Catedralei Patriarhale

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, este cinstit de creştinii ortodocşi, în fiecare an, în data de 27 octombrie.

Slujba Privegherii la Patriarhie

În această seară (26 octombrie 2015), în ajunul sărbătorii, sute de pelerini au fost prezenţi pe Colina Bucuriei la Slujba Privegherii oficiată în cinstea Sfântului Dimitrie cel Nou. Slujba a fost săvârşită, în altarul de vară din apropierea Catedralei Patriarhale, de către Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă a asistat şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou ne cheamă să fim mărturisitori ai dreptei credinţe

În cuvântul său, Preasfinţitul Părinte Visarion a arătat că „în această seară ne-am adunat din nou în jurul Sfântului Altar pentru a aduce prinosul nostru de recunoştinţă, de mulţumire şi de rugăciune smerită, celui întru sfinţi, părintelui nostru Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se păstrează în această Catedrală Patriarhală de câteva sute de ani”.

„Am venit iată cu bucurie în suflet pentru că întotdeauna când venim la sfinţi venim să luăm bucurie, bucurie pe care ei au primit-o de la Dumnezeu, bucurie care nu se va lua de la noi niciodată. Venim aici ca să luăm pacea care covârşeşte toată mintea, căci pacea sfinţilor este primită de la Dumnezeu, de la Mântuitorul Hristos care dă pace desăvârşită, o pace care aduce multă bucurie şi linişte în sufletele noastre tulburate. Venim aici ca să primim credinţă în suflet şi, aidoma ucenicilor, spunem şi noi Mântuitorului: «Doamne sporeşte-ne credinţa» şi Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să fie cu noi în toate zilele vieţii noastre. Ne cheamă şi pe noi Sfântul Dimitrie cel Nou să fim oameni ai credinţei în aceste vremuri de secetă duhovnicească pe care, din păcate, le petrecem cu toţii, ne cheamă să avem dragoste faţă de Dumnezeu Tatăl nostru Cel din ceruri şi faţă de aproapele nostru pentru că bine ştim că Dumnezeu este iubire, ne cheamă Sfântul Dimitrie să fim mărturisitori ai dreptei credinţe, să fim apostoli, vestitori celor de aproape şi celor de departe, a tuturor binefacerilor pe care Dumnezeu le revarsă de acolo, din cerul Său cel sfânt, asupra fiecăruia dintre noi, asupra Bisericii noastre străbune şi asupra neamului românesc”, a spus Preasfinţia Sa în cuvântul adresat credincioşilor prezenţi pe Dealul Patriarhiei.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic Tronos al Catedralei patriarhale condus de Arhid. Mihail Bucă.

***

Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, se află în pe Colina Bucuriei încă din data de 13 iulie 1774. Sfântul Dimitrie a fost proclamat oficial Ocrotitorul orașului București de către Mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), după cum aflăm de la Episcopul Melchisedec Ştefănescu (1823-1892), într-un studiu consacrat vieţii acestui mitropolit, care nu a făcut decât să confirme marea evlavie a bucureştenilor pentru acest Sfânt Cuvios.

Comentarii Facebook


Știri recente