Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a venit în sprijinul persoanelor din comuna vrânceană Bilieşti, afectate de inundaţiile din perioada 20-22 iunie 2021. Douăzeci şi şase de familii au suferit pagube majore, au început să-şi refacă gospodăriile, şi în acest context Eparhia le-a oferit carduri de cumpărături în valoare totală de 100.000 lei. Cardurile valorice le-au fost…
Părintele Patriarh a oferit duminică Mănăstirii Putna mai multe daruri, dintre care cel mai important este un Sfânt Potir și un Sfânt Disc realizat la Atelierele Patriarhiei Române. Acestea „exprimă comuniunea românească în Iisus Hristos, prin rugăciunile Maicii Domnului, care este ocrotitoarea Grădinii Sale”, a spus Preafericirea Sa. „În secolul al XV-lea, când unii călugări…
„Evanghelia de astăzi ne învață că fiecare dintre noi are datoria să împartă din puținul sau multul pe care îl are”, a spus Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor duminică, 15 august, la Catedrala Patriarhală. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a semnalat că „sunt unii oameni care au foarte mult, au posibilități de a hrăni sute, dar…
Altarul exterior al Mănăstirii Piatra Sfântă din Iași a fost sfinţit sâmbătă de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, informează Doxologia. Ierarhul s-a adresat celor prezenţi şi le-a vorbit despre originea slujbei de sfinţire şi importanţa unui lăcaş de cult. „Slujba de sfințire a bisericii are rădăcini adânci. Din primele secole, chiar…
Patriarhul României a sfințit duminică, după Sfânta Liturghie de hramul Mănăstirii Putna, Candela Aniversară oferită pentru mormântul Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare de studenții români din țară și diaspora. Aceștia participă la a șaptea reeditare a Primei Serbări a Românilor de Pretutindeni, organizată la mănăstire de generația lui Eminescu în 15-16 august 1871. „Doamne, binecuvintează,…
„Maica Domnului este rugătoare pentru toată lumea, dar în mod special este rugătoare pentru fecioare şi mame pentru că ea a rămas Pururea Fecioară, şi pentru mame sau familii pentru că ea a alăptat şi a crescut pe Fiul Său, Iisus Hristos”, le-a spus duminică Patriarhul Daniel pelerinilor de la hramul Mănăstirii Putna. Patriarhul a…
(ACTUALIZAT) După Sfânta Liturghie de hramul Mănăstirii Putna, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a acordat distincții pentru 35 de persoane implicate în organizarea „Serbării de la Putna – 2021. Continuitatea unui ideal”. Printre aceștia: Starețul Mănăstirii Putna, Arhim. Melchisedec Velnic, Președintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, și reprezentantul tinerilor care au organizat serbarea, Emanuel Buta. Părintele Arhiepiscop Calinic…
În ziua Adormirii Maicii Domnului, vă prezentăm 15 citate de la sfinţi şi părinţi duhovniceşti care zugrăvesc chipul luminos al Sfintei Fecioare: 1. Femeia trebuie preţuită, să ştiți, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii – Părintele…
La parohia românească „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Viena a început sâmbătă seara sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului prin oficierea Prohodului. Românii din capitala Austriei au participat în număr mare la slujba oficiată de părintele paroh Emanuel Nuţu. Construcţia bisericii parohiale s-a încheiat anul acesta, iar în perioada următoare vor începe lucrările la pictura interioară.…
Vizita Directorului Basilica.ro în Polonia la invitația OrthPhoto se va încheia duminică. Sâmbătă, Aurelian Nicolae Iftimiu a avut o întâlnire în cadru restrâns cu Mitropolitul Sava al Varșoviei și al întregii Polonii. Directorul Agenției de știri Basilica a fost primit de Preafericitul Părinte Sava la reședința mitropolitană din Varșovia. Acesta i-a transmis salutări cordiale din…
Patriarhul României a vizitat Expoziția „Serbarea de la Putna. Continuitatea unui ideal” organizată la Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” al Mănăstirii Putna. Inspirat de exponate, el l-a numit pe Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare „monah încoronat” și a vorbit despre colaborarea românilor din cele trei principate românești în perioada ștefaniană. Sfântul Ștefan cel Mare a…
Slujba de Priveghere şi Slujba Prohodului Maicii Domnului au fost oficiate sâmbătă la altarul exterior al Catedralei Patriarhale de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a vorbit cu această ocazie despre Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului şi importanţa rugăciunilor către ea. „Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cea mai importantă dintre zilele pe care…
Starețul Mănăstirii Putna a întâmpinat sâmbătă sutele de tineri români din țară și diaspora care vor participa la Congresul Studențesc Aniversar din 16 august. „Prin gestul vostru simțim că voiți cu adevărat a avea un viitor”, le-a spus Arhimandritul Melchisedec Velnic. El a evocat idealul de unitate națională al organizatorilor primului Congres Studențesc de la…
Patriarhul Daniel a vorbit în deschiderea manifestărilor „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal” despre o binecuvântată coincidenţă. „Această zi este o zi mare, urmată de alte zile şi mai mari, pentru că astăzi sărbătorile de aniversare a marelui eveniment din 1871. Coincidenţa este evidentă. În 1871 Adunarea de la Putna şi Congresul…
Evaluarea participanţilor și premierea câştigătorilor concursului catehetic „Maica Domnului, bucuria copiilor”, organizat de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, au avut loc vineri la Ceainăria Culturală din municipiul Buzău. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Arhiepiscopului Ciprian. Concursul catehetic „Maica Domnului, bucuria copiilor” s-a desfăşurat în perioada 1-13 august 2021. Fiecare protoierie a Eparhiei Buzăului și Vrancei a…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ajuns sâmbătă la Mănăstirea Putna. Patriarhul participă zilele acestea la hramul mănăstirii și la seria de manifestări „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”. Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la „Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni” și de la „Primul Congres al Studenților Români de…
Dragostea românilor față de Maica Domnului și încrederea în ajutorul ei de neînlocuit se văd mai ales prin cinstirea pe care o au față de icoanele Ei cu care e presărată țara. Multe sunt numite „făcătoare de minuni” pentru că prin închinarea la ele credincioșii au primit ajutorul sperat de la Fecioara Maria. Dar creștinii…
„Sentimentul dragostei față de țară și de valorile ei trebuie cultivat și întărit, într-o lume care relativizează aceste lucruri scumpe”, a spus Mitropolitul Andrei la împlinirea a 105 ani de la înfiinţarea Divizei 4 Infanterie „Gemina”. Momentul aniversar a fost organizat joi, 12 august 2021, începând cu ora 10:00, în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca.…
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a hotărât miercuri reînfiinţarea schitului de călugări „Mănăstioara” – Udești, sub ascultarea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Egumen onorific al schitului va fi protos. Justinian Săvescu, secretar eparhial, anunţă eparhia. Conform unei legende, ctitorul lăcaşului de cult este Sfântul Ştefan cel Mare. În toamna anului 1451, Sfântul Ştefan…
Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale va participa la Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu” organizat duminică la Vaslui, informează Episcopia Huşilor. Evenimentul va avea loc în aer liber, în Centrul civic al Vasluiului, începând cu ora 19.00. Alături de Tronos vor concerta: Formația de muzică veche „Anton Pann”, Corul „Dignus Est” al Episcopiei Huşilor, Formația corală „Doința” din…