Centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice Luxab a organizat marți, 20 decembrie, concertul de colinde „D-auzi gazdă”. Concertul a început cu recitalurile a două grupuri de elevi. Beneficiarii centrului și invitații au ascultat apoi colinde interpretate de Grupul vocal al Asociației Sf. Ier. Alexandru și Sf. Cuv. Parascheva alături de invitata specială, Ribale Wehbé.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a primit luni, 19 decembrie, pe primii colindători la Reședința Patriarhală. Părintele Patriarh a fost colindat de patruzeci de copii de la Grădinița „Buna Vestire” a Patriarhiei Române, de Corul Parohiei Săliștea de Sus – Centru din județul Maramureș, de Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfânta Filofteia” de la Pasărea, județul…
„Răsăritul cel de Sus”, concertul tradițional de colinde al Patriarhiei Române a avut loc vineri, 16 decembrie, la Palatul Patriarhiei. Pe scena din Aula „Teoctist Patriarhul” au concertat: Grupul de copii și tineret „Cor cu dor” și de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Pr. Prof. dr. Vasile Gavrilă, îndrumător ASCOR București, a susținut a doua conferință din cadrul Simpozionului „Serile Filocalice”, joi, 15 decembrie, la Facultatea de Teologie din București. Conferința, cu tema „Înnoirea vieții sociale prin rugăciune și prin viața liturgică”, poate fi urmărită pe pagina de Facebook ASCOR București.
Copiii de la Grădinița „Buna Vestire” a Patriarhiei Române au avut joi, 15 decembrie, serbarea de Crăciun, alături de educatoarele, părinții și bunicii lor. Programul serbării a inclus colinde, poezii și întâlnirea cu Moș Crăciun. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
Arhimandritul Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Marea Britanie, a conferențiat marți, 11 decembrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Tema întâlnirii a fost „Practică și Teorie, Theosis, Marea Știință”. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a slujit luni, 12 decembrie, la hramul Catedralei „Sfântul Spiridon”-Nou din București.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica Sf. Grigorie Palama, duminică, 11 decembrie. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit diacon pe lect. dr. Sabin Preda. După citirea Sfintei Evanghelii, cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia. Foto…
Un eveniment dedicat părintelui arhimandrit Sofian Boghiu a avut loc miercuri, 7 decembrie, la Biblioteca Sfântului Sinod, aflată în incinta Mănăstirii Antim din București. Manifestarea a inclus lansarea volumului „Părintele Sofian Boghiu. O icoană a virtuții”, semnat de Protos. Antipa Burghelea, o expoziție de fotografii, o serie de fragmente video inedite, și evocări ale marelui…
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal, a oficiat marți, 6 decembrie, Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Gheorghe – Nou din București. În această biserică se află încă din secolul XVI mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae. La sărbătoarea din acest an a fost adus spre închinare Brâul Maicii Domnului de la mănăstirea grecească Kato…
Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti și-a sărbătorit luni, 5 decembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit. Sărbătoarea a debutat cu o slujba de Te Deum și a continuat cu activități pregătite de elevi. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene