Resfințită în Anul comemorativ al sfinților isihaști, o biserică din Prahova primește hramul „Sf. Paisie de la Neamț”

Biserica parohiei prahovene Zalhanaua din comuna Mănești a fost sfințită duminică, 22 mai, în urma lucrărilor de restaurare efectuate în ultimii 13 ani.

Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal. La eveniment, delegatul Patriarhului Daniel a anunțat atribuirea celui de-al treilea hram bisericii resfințite.

„Preafericitul Părinte Patriarh, care m-a delegat să săvârșesc târnosirea, să vă aduc binecuvântarea și expresia dragostei sale părintești, a trimis totodată și o înmulțire de har”, a spus ierarhul.

„Hramurile unei biserici sunt o adevărată binecuvântare și momente peste an când comunitatea se întâlnește, sărbătorește, își împrospătează forțele sufletești și pornește mai departe. Această biserică are hram principal Sfânta și dumnezeiasca începătoare de viață Treime, Dumnezeul nostru, după care, hram istoric îl are și pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, iar astăzi primește al treilea hram: pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț”.

Cel de-al treilea hram a fost atribuit bisericii resfințite în contextul „Anului comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț” în Patriarhia Română.

La finalul slujbei, PS Ieronim a oferit mai multe distincții. Preotul paroh Cristian Anton a fost hirotesit iconom stavrofor, iar primarul comunei Mănești, Constantin Nițoi, a primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”.


Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Zalhanaua a funcționat ca filială a parohiei Mănești, până în anul 1977, când preotul de atunci a ridicat o biserică din lemn în sat. În anul 1987, în urma unui incendiu, biserica a ars până la temelie. Actualul locaș de cult a fost ridicat cu ajutorul credincioșilor și autorităților locale.

Foto: captură video Trinitas TV

Comentarii Facebook


Știri recente