Viața veșnică trebuie să rămână dorința fiecăruia dintre noi, explică PS Timotei Prahoveanul

„Viața veșnică, despre care Mântuitorul a vorbit ucenicilor Săi, trebuie să rămână dorința de căpătâi a fiecăruia dintre noi”, a explicat în predica de duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinții Arhangheli” – Huedin din Sectorul 4 al Capitalei.

Ierarhul a subliniat chemarea fiecărui om la dobândirea vieții veșnice prin păstrarea adevărului de credință: „Ne-o spune Evanghelistul Ioan păstrând cu fidelitate cuvintele Învățătorului Său și al nostru: Și aceasta este viața veșnică: Să te cunoască pe Tine singurul și adevăratul Dumnezeu și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis”.

„Nimic nu este mai important decât viața veșnică. Nimic nu are valoare dacă nu ne privim în perspectiva și în lumina dobândirii vieții veșnice. Iar cunoașterea lui Dumnezeu este temelia acestei vieți veșnice”.

„Cunoașterea este atât de importantă, dar mai ales urmarea Mântuitorului, a cuvintelor Lui. Toate sunt frumoase expresiile pe care le auzim și pe care le folosim, mai ales cei care se pricep la folosirea sau mânuirea cuvintelor. Dar nimic mai important decât trăirea”, a adăugat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, oficiat, duminică, 24 mai 2026, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinții Arhangheli” – Huedin din Capitală. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Apărarea adevărului

Continuând reflecția cu Duminica Sfinților Părinți de la Niceea, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a evidențiat rolul hotărâtor al Sinodului I Ecumenic, „care a așezat piatra de temelie a învățăturii noastre în urma unor tulburări ivite în viața Bisericii”.

„Sinodul de la Nicea a fost un exemplu, un prototip al altor întruniri ale episcopilor din toată lumea. Cel mai numeros sinod în ceea ce privește persoanele adunate a fost Sinodul al IV-lea Ecumenic, cel de la Calcedon, care s-a bucurat de marea atenție a celei mai evlavioase împărătese a acelei perioade, împărăteasa Pulcheria”.

Preasfinția Sa a amintit că părinții sinodali au mărturisit adevărul despre Hristos, formulând primele articole ale Crezului.

„Toate aceste adevăruri trebuie păstrate cu sfințenie”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei, explicând că învățătura Bisericii nu se întemeiază pe opinii personale, ci pe mărturisirea păstrată de Sfinții Părinți.

Credincioșii Parohiei „Sfinții Arhangheli” – Huedin din Sectorul 4 al Capitalei s-au reunit în rugăciune în Duminica a șaptea după Paști. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

O mărturisitoare a credinței

În partea finală a predicii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a subliniat modelul de credință al Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași, care a ales viața veșnică și a urmat calea credinței: „Dumnezeu a întărit-o așa cum îi întărește Dumnezeu pe toți cei care își pun nădejdea în El”.

Ierarhul a amintit că este întâia sărbătorire a sfintei canonizate de Sfântul Sinod în anul 2025: „Biserica Ortodoxă Română o cinstește prima dată pe o femeie creștină deosebit de evlavioasă”.

„Ea nu mai privea la oameni, pentru că dragostea ei față de Dumnezeu era rar întâlnită”, a spus Preasfinția Sa.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a evocat încercările prin care a trecut sfânta, deportarea în Siberia și numeroasele suferințe care i-au marcat viața: „Așa a murit printre străini o femeie credincioasă, o femeie care s-a rugat, o femeie care a suferit ani mulți de detenții, dar care n-a lipsit niciodată de la biserică”.

„Să avem și noi această dorință de rugăciune și de așteptare a împlinirii făgăduinței și a reprimirii Duhului Sfânt peste noi, peste toți cei care doresc să împlinească cuvintele Mântuitorului și doresc să trăiască veșnic, așa cum Mântuitorul i-a învățat”.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a hirotonit preot pe diaconul Aurel-Badea Nicula. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Binecuvântare în parohie

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a hirotonit preot pe diaconul Aurel-Badea Nicula.

Totodată, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a adresat un cuvânt de felicitare noului slujitor.

„Îl felicit, în numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe părintele Aurel, care s‑a ostenit mulți ani și în slujirea misionară de la Radio Trinitas, înainte de această nouă etapă a slujirii sale. Aici s‑a implicat cu multă dăruire, după puterile și dragostea pe care le‑a avut”.

La finalul slujbei, părintele paroh Florentin Nectarie Antasiuc a adresat un cuvânt de recunoștință Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru prezență, slujire și binecuvântarea oferită comunității.

Mai multe imagini de la Sfânta Liturghie sunt disponibile în Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene


Știri recente