Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, i-a îndemnat marți pe preoții din Protoieria Bacău să acorde o atenție deosebită slujirii persoanelor vârstnice.
PS Teofil Trotușanul a fost delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la sinaxa preoților care coordonează centrele de socializare pentru vârstnici din Protoieria Bacău.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a condus soborul care a săvârșit Sfânta Liturghie care a precedat evenimentul.
Cu această ocazie, ierarhul a evidențiat importanța lucrării cu persoanele vârstnice și a apreciat implicarea și devotamentul preoților în activitățile din acest domeniu, de până acum.
Familia creștină – spațiu al iubirii și sfințirii
În parte a doua a evenimentului, Preasfinția Sa a vorbit despre necesitatea continuării și intensificării lucrării cu aceste persoane. PS Teofil Trotușanul a evidențiat importanța experienței preoților implicați în această activitate, pentru a veni cu răspunsuri concrete la nevoile comunităților.
Părintele Eugen-Ciprian Ciuche a informat despre intenția Protoieriei Bacău de a dezvolta un nou program dedicat centrelor de socializare pentru vârstnici, intitulat „Familia creștină – spațiu al iubirii și sfințirii”.
Totodată, a fost anunțată o întâlnire la începutul lunii iunie, pentru a se trece în revistă activitățile desfășurate în cadrul tematicii Anului Omagial 2026 al pastorației familiei creștine.






