PS Teofil de Iberia: Pentru a redobândi Raiul, trebuie să avem încredere în Dumnezeu, hrănindu-ne mereu din cuvântul Lui

„Pentru a redobândi starea de Rai, trebuie să avem încredere în Dumnezeu, hrănindu-ne mereu din cuvântul Lui”, a subliniat în predica de duminică Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei.

Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Policarp” din Aranda de Duero, Spania, care și-a sărbătorit ocrotitorul.

Izgonirea lui Adam din Rai

Arhiereul vicar a explicat că Adam a pierdut Raiul prin neîncredere și prin lipsa pocăinței sale în fața lui Dumnezeu.

„Adam a pierdut Raiul din două pricini: mai întâi, faptul că nu a avut încredere în cuvântul lui Dumnezeu, iar a doua pricină, faptul că nu s-a pocăit după căderea în păcat, ci mai degrabă s-a dezvinovățit, dând vina pe Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa.

„Este nevoie de adevărată pocăință și umilință, întemeindu-ne viața pe stânca cea tare a cuvântului dumnezeiesc, așa cum vedem în viața Sfântului Sfințit Mucenic Policarp”.

Parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Policarp” se află la Calle Benjamin Palencia, n. 14, Aranda de Duero, provincia Burgos, Spania.

Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei


Știri recente