Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, i-a îndemnat duminică pe credincioșii Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din San Damiano d’Asti, aflată în nordul Italiei, să cultive iertarea în familie: „Obișnuiți-i pe copii de mici să ceară iertare. Și dați-le iertare”.
Ierarhul a explicat că minunea vindecării slăbănogului din Capernaum arată că Hristos vindecă mai întâi sufletul, iar apoi trupul. Pornind de la acest episod evanghelic, Episcopul Italiei a vorbit despre importanța iertării în viața fiecărui creștin.
„Nu cred că este o ușurare mai mare pe lumea asta decât să zică Domnul Dumnezeu: Iertate sunt păcatele tale”, a afirmat Preasfinția Sa, amintind de bucuria pe care a trăit-o încă din copilărie atunci când primea iertarea părinților și, mai târziu, la Taina Spovedaniei.
Dumnezeu lucrează și rânduiește
Preasfințitul Părinte Siluan a evidențiat și puterea rugăciunii pentru cei aflați în suferință sufletească sau trupească: „Cel mai bun lucru este să ne rugăm la Dumnezeu și cu credința noastră să stăm înaintea lui Dumnezeu în numele celui care poate n-are credință”.
În încheiere, Episcopul Italiei i-a îndemnat pe credincioși să înlocuiască reproșurile cu rugăciunea: „O să vedeți că Domnul Dumnezeu lucrează și rânduiește toate cele mântuitoare pentru fiecare suflet”.
Predica integrală a Preasfințitului Părinte Siluan poate fi ascultată aici.
Momente de bucurie în comunitate
În cadrul Sfintei Liturghii au fost săvârșite Taina Botezului pentru cel de-al șaptelea copil al familiei diaconului Constantin Rujuc, precum și mai multe hirotonii și hirotesii.
La final, diaconul Constantin Rujuc și două credincioase implicate în viața parohiei au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul”, în semn de prețuire pentru activitatea lor pastoral-misionară și pentru sprijinul acordat comunității.
Parohia aflată în apropriere de Torino a fost înființată prin decret mitropolitan în anul 2005 și a devenit de sine stătătoare cinci ani mai târziu.
Din 2013, comunitatea își desfășoară activitatea într-o biserică catolică, dobândită printr-un contract de comodat pe 20 de ani. Adresa lăcașului de cult este Corso Roma 1, 14015, San Damiano d’Asti, Italia.
Foto credit: Episcopia Italiei





