Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie, în Parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie” din Palermo (Italia), participând, astfel, la aniversarea a două decenii de la înființarea comunității.
Cu această ocazie, Episcopul Italiei a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra parohiei în cei 20 de ani de existență.
La momentul rânduit, PS Siluan a binecuvântat catapeteasma bisericii și lucrările efectuate în sfântul lăcaș. De asemenea, ierarhul a binecuvântat trei paracliseri pe seama parohiei.
Părintele Martinian Epure, parohul comunității, a fost distins cu o Gramată Episcopală de apreciere. La rândul său, preoteasa Elena Iuliana Epure a primit din partea ierarhului distincția „Crucea Sfântului Dionisie” pentru mireni.
20 de ani de slujire
Parohia Ortodoxă Română din Palermo, purtând hramul Sfântului Haralambie, a luat ființă la finalul anului 2005.
Condusă inițial de pr. Ionel Barbărasă și, din 2011, de pr. Martinian Epure, parohia își desfășoară activitatea în biserica San Vito.
Prin eforturi susținute de renovare, lăcașul a fost amenajat pentru a servi slujirii ortodoxe, momentul de referință fiind sfințirea altarului în 2016.






