Reflectând la întâlnirea dintre Iisus și femeia samarineancă, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a evidențiat duminică, la Mănăstirea Plumbuita, sensuri mai puțin evidente ale evenimentului relatat în Evanghelia după Ioan.

Preasfinția Sa a precizat că de obicei, atunci când evangheliștii prezintă personaje anonime, înseamnă că acestea sunt personaje reprezentative pentru o realitate mai largă pe care vor să o evidențieze:

„Așadar, femeia reprezintă Samaria cea idolatră și nestatornică, ce iubea mai mulți zei, iar în sens larg, reprezintă lumea întreagă, infidelă și păcătoasă”.

PS Paisie a amintit că Samaria se lăsase cucerită de popoare păgâne, politeiste, care au adus credințe și zeități străine. De aceea, pe cei cinci munți ai Samariei erau ridicate cinci temple închinate către cinci zeități, la fel ca numărul celor cinci bărbați pe care-i avusese femeia.

Bariere sociale

Preasfințitul Părinte Paisie a menționat apoi că Origen înțelege dialogul și întâlnirea dintre Iisus și femeia samarineancă drept semn al cinstirii egale pe care Hristos Domnul o acordă deopotrivă, atât femeii cât și bărbatului.

„Prin simplul fapt de a vorbi cu acea femeie, Iisus a demolat barierele sociale, politice şi rasiale ale timpului Său”, a spus Episcopul vicar patriarhal.

„Ca bărbat, stătea de vorbă cu o femeie singură! Ca Învățător de Lege, stătea de vorbă cu o femeie imorală! Ca evreu, stătea de vorbă cu o samarineancă!”.

Prin aceasta se vede că Vestea Bună a mântuirii, adusă de Hristos, nu este destinată doar poporului ales, ci este destinată în mod universal tuturor popoarelor, inclusiv celor de alt neam şi de altă credinţă decât poporul iudeu, a subliniat ierarhul.

Setea lui Iisus

„Fragmentul din Evanghelia de azi Îl prezintă pe Iisus însetat și obosit, la amiază, la ora cea mai fierbinte din zi, lângă o fântână, cerând femeii samarinence apă pentru a se răcori. Este o imagine a smereniei lui Dumnezeu”, a observat Preasfinția Sa.

„Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Se arată ca unul dintre noi, suferind de aceeași sete ca și noi. Setea lui Iisus, de fapt, nu este doar fizică, ci exprimă arșițele cele mai profunde ale iubirii Sale de oameni. Această sete a ieșit la iveală în momentul culminant al răstignirii Sale pe Cruce, acolo unde, înainte de a-Și da duhul, Iisus va spune: «Mi-e sete» (Ioan 19:28)”.

PS Paisie Sinaitul a menționat că Iisus, trecând dincolo de legile și tradițiile evreiești, are cel mai lung dialog cu o femeie consemnat în cele patru Evanghelii, fapt care nu a trecut neobservat nici de apostoli, care se mirau și nu îndrăzneau să întrebe nimic.

Iisus duhovnic

Episcopul vicar patriarhal a numit dialogul lui Iisus cu femeia samarineancă un „model de misiune a Bisericii”, pentru că scoate în evidență „pedagogia lui Iisus de a intra în inima omului și a-i schimba, a-i înnoi viața”.

„Călcând obiceiurile, Iisus Se smerește și cere apă de băut unei femei inferioare, care aparține unui popor renegat, bastard. Iisus cere un semn minim de ospitalitate, pentru ca apoi să poată oferi plinătatea darului Său”.

„Convorbirea înaintează printre rezistențele, neîncrederea şi ocolișurile femeii. Aparent, apa reprezintă tema centrală, însă Iisus face aluzie la o apă misterioasă, tainică, al cărei secret doar El îl deţine. Astfel, convorbirea se amplifică. Se vorbește tot despre apă, dar nu mai este vorba despre apa de acolo. El se referă la un izvor care nu mai are nimic de a face cu acea fântână. Se vorbește despre sete, dar totuşi este vorba despre o altfel de sete. Iisus foloseşte cuvinte pe înțeles, dar femeia are impresia că acele cuvinte acoperă un conținut cu totul necunoscut. Limbajul este cel obișnuit și totuşi El se referă la altceva”.

„Conducând discuția, Iisus o determină pe femeie să-și vadă viața trecută oglindită ca într-o apă limpede. Iisus, fără a fi acuzator, fără a o jigni pentru viața ei dezordonată, o invită, o ademenește parcă, să-și descopere o altă imagine, ca și cum i-ar pune înainte o icoană, un chip ce ar putea fi al ei dacă s-ar elibera de rănile, de cicatricile care-i desfiguraseră chipul autentic; ca o naștere nouă prin credință, «din apă și din duh», așa cum i-a spus lui Nicodim”.

„Dialogul, deşi lipsit de orice concesie față de tendințele femeii către superficial și lumesc, se desfăşoară din partea lui Iisus sub semnul blândeții, al înţelegerii, al răbdării. Are răbdare chiar şi atunci când femeia încearcă, prin diversiune, să schimbe cursul discuției. El nu vrea să o reducă la tăcere, să o pună în încurcătură, să o umilească, ci caută cu delicatețe o rază de lumină spre inima ei. O determină să iasă din orizontul obișnuit, din preocupările, din cotidianul trăit sub ochii, sub judecățile şi condamnările celorlalți”.

„Și noi trăim adeseori, asemenea femeii samarinence, în repetitivul preocupărilor și păcatelor cu care ne-am obișnuit. Parcurgem mereu acelaşi drum, scoatem apă din fântână, umplem, ducem acasă. Şi mâine va fi ca astăzi. Totul după acelaşi rol”.

„Însă, deodată, întâlnirea cu Iisus ne surprinde, ne străbate cotidianul ca o lumină intensă, ne zguduie așa zisa «normalitate» a vieții”, a mai spus Episcopul vicar patriarhal la Mănăstirea Plumbuita.

„Iisus, ca duhovnic iscusit și cunoscător al sufletului, oferă înainte de toate «apa cea vie». Mai întâi El descoperă frumusețea darului Său, apoi semnalează obstacolele care împiedică primirea lui. Începe cu ceea ce este pozitiv, cu o perspectivă atrăgătoare, și apoi determină pe femeie să-și recunoască neputința, să-și denunțe ea însăși păcatele, ca parte a căii de vindecare”.

Prima femeie care a propovăduit creștinismul

PS Paisie Sinaitul a spus că femeia din Samaria, deși păgână, este un model pentru toți, deși nu era proorociță, datorită iscusinței și smereniei sale, a reușit să împrăștie sămânța credinței printre idolatrii acelei cetăți.

„Să nu uităm că prima lecție de «cateheză creștină», de predică, o datorăm acestei femei samarinence. Înaintea apostolilor ea a fost prima care L-a vestit, care L-a propovăduit pe Hristos într-o cetate, și, deși a folosit cuvinte simple, a adus întreaga cetate la Hristos”, a evidențiat PS Paisie.

„Să devenim asemenea ei mărturisitori ai întâlnirii cu Hristos la fântâna euharistiei, adică a împărtăşaniei cu Trupul şi Sângele lui Hristos, să-I recunoaştem glasul lui Iisus din Evanghelie, care ne spune şi nouă: «Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine» şi să mărturisim împreună cu locuitorii cetăţii Sihar: «Credem nu numai pentru cuvântul femeii, ci credem pentru că noi înşine am auzit şi ştim că El este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii» (Ioan 4:42)”, a îndemnat ierarhul.

PS Paisie Sinaitul a slujit la altarul exterior al Mănăstirii Plumbuita. Așezământul monahal deține un fragment din moaștele sfântului cinstit în data de 2 iunie, Marele Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.