PS Ignatie îndeamnă la paza gândurilor: Să reușim să armonizăm ceea ce gândim cu ceea ce simțim

„Trebuie să reușim să armonizăm ceea ce gândim cu ceea ce simțim. Când există o corespondență perfectă între minte, ceea ce gândim, și inimă, acesta este isihasmul”, a spus duminică Episcopul Ignatie al Hușilor.

Ierarhul a evidențiat necesitatea armoniei dintre ceea ce gândește și ceea ce face pentru a dobândi liniștea.

Isihasm este un cuvânt din limba greacă care înseamnă liniște. Liniștea vine în om când există armonie între ce gândește și ceea ce simte. De multe ori este un divorț între minte și inimă. E o fractură imensă, o prăpastie mare și de aceea ne tot chinuim; una gândim, alta simțim și nu reușim să le aducem în aceeași zonă de gândire unitară, adică în armonie”, a atenționat Episcopul Hușilor.

Ai grijă de tine (în întregime)!

Preasfințitul Părinte Ignatie a făcut referire la îndemnul Sfântului Grigorie Palama, sărbătorit în a doua duminică din Postul Mare:

„Ai grijă de tine (de tine în întregime) nu numai de unele, iar de altele nu. Prin ce poți să ai grijă de tine? Prin minte, desigur, căci nimenea nu se poate îngriji de sine prin altceva decât prin minte”.

„O undă de gând negativă sau care are un conținut înfricoșător este capabilă să ne deturneze de la drumul liniștit, de la starea de lumină interioară”, a avertizat Preasfințitul Părinte Ignatie.

„Cu toții am avut în viața noastră momente în care am simțit că ne dezintegrăm, în care am simțit forte multă neliniște interioară sau o lipsă de sens a vieții noastre. Asemenea momente sau trăiri au fost generate de gândurile venite în mintea noastră, pe care le măcinăm, le frământăm, încercând să le găsim un rost sau un anume sens”.

Ierarhul a atras atenția asupra faptului că iluzia retragerii din zona aglomerată, urbană, vine de la sine cu liniștirea interioară.

„Sigur că liniștea exterioară poate favoriza într-un anume fel liniștea lăuntrică, dar nu în asemenea evadări din aglomerările urbane vom găsi cu adevărat, liniștea. Liniștea, în primul rând, trebuie câștigată în adâncul inimii”.

Ce să facem cu gândurile?

Episcopul Hușilor i-a îndemnat pe credincioși să își păzească mintea de valurile de gândurile care îi asaltează constant: „Dacă vom reuși să punem ordine în capul nostru –nu este simplu, ci este extrem de complicat – vom dobândi acel strop de liniște”.

„Am spus că nu este simplu ci extrem de complicat pentru că în momentul în care mintea este asaltată de un roi de gânduri, dintre care pe unele parcă nici n-am vrea să le avem vreodată în capul nostru, acestea pleacă foarte greu. Și cu cât ne vom opune lor, cu atât se vor înrădăcina mai mult în minte”, a explicat Preasfinția Sa.

„Unele trebuie lăsate pur și simplu să treacă, fără să le acordăm importanță. Altele, gânduri rele, cele care au un conținut imoral, trebuie respinse. Și trebuie să dobândim acest exercițiu, asceza de a face ordine, igienă multă în mintea noastră”.

„Să avem grijă de mintea noastră, să nu o desfigurăm cu gânduri negative pentru că toate acestea se repercutează și în viața omului”, a îndemnat Preasfințitul Părinte Ignatie.

Ierarhul a slujit în Parohia Ciocani din județul Vaslui, unde l-a hirotonit și instalat pe noul preot, Narcis Bâgea.

Foto credit: Episcopia Hușilor


Știri recente