PS Ignatie: O corectitudine neacompaniată de iubire se poate transforma în justițiarism inuman

„Parabola lucrătorilor viei este cea care surprinde milostivirea și bunătatea lui Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor. Iar noi avem nevoie să învățăm să privim cu ochi buni această bunătate.

Cei tocmiți la vie mai târziu au fost plătiți la fel ca cel dintâi, pentru că „nu aveau de lucru și nu aveau de unde să știe, cum ne spune Evanghelia, că ar fi undeva să muncească. Dacă nu ar fi fost chemați, nu aveau de unde să știe că pot munci în via stăpânului”, a spus ierarhul.

Preasfinția Sa a afirmat că stăpânul viei din parabolă ar putea să-i explice celui tocmit întâi: „Nu contează în care moment al zilei au venit (cei din urmă – nota red.), ci faptul că au venit să muncească, cum ai fost și tu de acord de la primul ceas al zilei și ai agreat să primești, după ce termini ziua de muncă, un dinar”.

Neputința de a aprecia binele

Cel tocmit întâi „nu a putut să se bucure de binele pe care-l împărtășea stăpânul cu maximă generozitate față de toți”, a explicat părintele episcop.

Această neputință sufletească arată că „o corectitudine care nu este acompaniată de iubire se poate transforma oricând într-un justițiarism inuman, unul care să strivească”, a adăugat ierarhul.

„La fel, dacă iubirea nu este însoțită de dreptate, de adevăr și de corectitudine, poate deveni în orice moment un sentimentalism, o euforie ieftină sau lipsită de orice conținut.”

Cum să abordăm relațiile cu cei din jur

PS Ignatie a oficiat luni, 9 martie 2026, la Catedrala din Huși, Liturghia Darurilor înainte sfințite și o hirotonie. Foto: Episcopia Hușilor

Preasfințitul Părinte Ignatie a explicat că atitudinea celui tocmit la începutul zilei ilustrează modul în care abordăm relațiile cu cei din jur.

„Nu vi se pare că această abordare, a celui ce cere socoteală stăpânului casei, este multiplicată printre noi și, cu precădere, aș spune, în Biserică, când ar trebui să avem ochiul bun acolo unde este bunătate? Dar, dacă ești om rău, nu ai cum să vezi binele niciodată”, a avertizat ierarhul.

„Ne hrănim cu răul și îl distribuim. Să nu credeți că nu există niciun fel de vinovăție morală pentru cel care dă un simplu click, un like la o postare cu un conținut calomnios – să nu se îmbete cu apă rece că nu ar fi păcat. Dimpotrivă, e un foarte mare păcat, pentru că tu devii părtaș la multiplicarea răului.”


Preasfințitul Părinte Ignatie a oficiat luni, la Catedrala Episcopală din Huși, Liturghia Darurilor înainte sfințite. În cadrul slujbei, l-a hirotonit diacon pe monahul Sofian Bălan, membru al obștii Mănăstirii Bujoreni din județul Vaslui.


Știri recente