PS Ieronim la hramul Parohiei Doloave din Serbia: Sf. Nicolae reprezintă un model de statornicie în dreapta credință

„Sfântul Nicolae reprezintă un model de statornicie în dreapta credință, de slujire jertfelnică și de iubire milostivă față de aproapele”, a subliniat Episcopul Ieronim al Daciei Felix, la hramul Parohiei „Mutarea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae” din Doloave, Serbia.

Cu prilejul hramului locașului de cult, Preasfințitul Părinte Ieronim a adus sâmbătă un fragment din moaștele Sf. Ier. Nectarie de la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț.

Sf. Nicolae, mărturisitor al Evangheliei

Episcopul Daciei Felix a vorbit despre importanța sărbătorii Mutării moaștelor Sfântului Nicolae și despre rolul marelui ierarh în viața Bisericii: „Sfântul Nicolae a apărut într-o cetate unde nu ne-am fi așteptat”.

„Acolo erau oameni foarte evlavioși și s-a arătat unui preot Sfântul Ierarh Nicolae și l-a învederat ca să spună clerului și credincioșilor din cetate că locul unde el se odihnește nu mai are odihnă și că voia lui Dumnezeu este ca să vină să se odihnească în mijlocul lor”, a explicat Preasfinția Sa.

PS Ieronim a adus un fragment din moaștele Sf. Ier. Nectarie. Foto credit: Episcopia Daciei Felix

Ierarhul a subliniat că Sfântul Nicolae rămâne unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății și un model de mărturisire a credinței și de iubire față de aproapele: „Prin întreaga sa viață, Sfântul Nicolae a mărturisit adevărul Evangheliei cu mult curaj și cu profundă responsabilitate pastorală”.

Preasfinția Sa a amintit și faptul că Sfântul Ierarh Nicolae este cunoscut drept „grabnic ajutător și ocrotitor al celor care îl cheamă cu credință în rugăciune”.

Recunoașterea eforturilor în slujba Bisericii

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Milan Ristic, parohul comunității, a fost hirotesit iconom, în semn de apreciere pentru activitatea pastorală și pentru implicarea în lucrările de restaurare și consolidare ale bisericii.

Preotul paroh a fost hirotesit iconom. Foto credit: Episcopia Daciei Felix

Părintele paroh a evidențiat pentru Trinitas TV importanța momentului pentru comunitatea din Doloave: „Mulți credincioși au venit din toate părțile Serbiei pentru a se închina cu credință și cu multă evlavie la sfintele moaște”.

În aceeași perioadă, în localitatea Glogon din provincia Voivodina, a fost organizat un pelerinaj cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, care a adunat mii de credincioși români și sârbi, precum și pelerini veniți din țările vecine.

Foto credit: Episcopia Daciei Felix


Știri recente