Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a resfințit duminică Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, la împlinirea a două secole de la edificarea lăcașului de cult, în Dornești, județul Suceava. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților le-a vorbit credincioșilor despre iertare, durere și asumare:
„Ne-a asumat, ne-a primit, ne-a iertat. Fii și tu, omule, la fel. Asumă-l pe fratele tău. Primește-l pe semenul tău. Îngăduie pe copilul tău, pe vecinul tău, pe fratele tău. Îngăduie-te pe tine, acceptă-te pe tine, schimbă ce poți schimba. Acceptă ce nu poți schimba. Să ne dea Dumnezeu discernământul să știm între cele două când să facem”, a explicat Preasfinția Sa.
Asumă-ți durerea!
Preasfințitul Părinte Damaschin a rostit o omilie despre vindecarea copilului lunatic, accentuând importanța asumării, iertării și a iubirii răbdătoare, luând ca model pe Mântuitorul Hristos.
„Ai un necaz, ai o boală mai mare sau mai mică, mai grea sau mai ușor de dus pe picioare Asumă-ți și durerea asta. Asumă-ți și problema aceasta, și, prin această asumare, vine și izbăvirea”.
„Așa cum Domnul Hristos ne-a asumat și s-a jertfit și ne-a mântuit; așa cum Moise și-a asumat poporul, și Dumnezeu l-a iertat, a iertat poporul de dragul lui Moise”, a subliniat Preasfințitul Părinte Damaschin.
„Așa și Dumnezeu, când vede că ne asumăm pe noi cum suntem, cu toate ale noastre, dorind să schimbăm ce putem schimba sau să acceptăm și să ducem ceea ce nu putem schimba, atunci Dumnezeu aduce o ridicare și o înviere și o schimbare și în viețile noastre”.
Dumnezeu vrea mai mult de la noi
Dumnezeu este un Tată iubitor care, deși așteaptă mai mult de la noi, nu ne părăsește atunci când greșim sau nu ne ridicăm la înălțimea chemării. Chiar și atunci când nu ne întoarcem spre El, Dumnezeu ar fi gata să Se jertfească din nou pentru mântuirea noastră, așa cum a făcut-o odinioară, a precizat episcopul.
„Avem un Dumnezeu minunat, avem un Dumnezeu care, Da!, ar vrea mai mult de la noi, cum și dumneavoastră vreți mai mult de la copiii dumneavoastră. Dar când vede că nu ne ridicăm unde ar trebui, El nu se leapădă de noi, ci ne așteaptă să ne întoarcem”, a transmis Preasfinția Sa.
„Și când nu ne întoarcem, vrea să facă și El încă o dată, și încă o dată în locul nostru, căci, zice un părinte, de ar fi cu putință, Dumnezeu ar veni încă o dată pe pământ, încă o dată să Se răstignească, încă o dată să-I curgă sânge din palmele Lui, ca să ne mai spele, dacă n-am știut să prețuim cea dintâi jertfă”.
Această jertfă se reînnoiește la fiecare Sfântă Liturghie, când Hristos Se oferă din nou pe Sfânta Masă pentru noi toți. De aceea, a îndemnat episcopul, să-I mulțumim și să-I urmăm exemplul de iubire, iertare și jertfă.
„Și, totuși, El vine, fiindcă la fiecare Sfântă Liturghie, pe Sfânta Masă pe care tocmai am sfințit-o, se jertfește încă o dată pentru noi; și pe dumneavoastră, pe toți, vă primește în sângele Lui. Acestui Dumnezeu să-I mulțumim pentru toate câte face pentru noi și pe acest Dumnezeu să-L urmăm în ceea ce a făcut El pentru noi”.
Distincții și aprecieri
La finalul slujbei au fost oferite distincții de vrednicie din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” a fost oferit preoților care au slujit de-a lungul anilor în parohie: pr. Neculai Fedoreanu, pr. Tiberiu-Aurelian Fedoreanu și pr. Gheorghe Andronic.
Ordinul eparhial „Mușatinii” a fost acordat primarului Vasile-Săndel Cazacu, pentru susținerea lucrărilor de restaurare.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților






