Episcopul Benedict al Sălajului a vizitat joi Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Tinerețe fără bătrânețe” din Zalău și i-a încurajat pe rezidenții acestuia să considere bătrânețe un dar de la Dumnezeu.
Vizita ierarhul a avut loc în contextul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită anual în data de 1 octombrie.
„Nu toți ajung la 70 sau 80 de ani, mulți pleacă mult mai devreme. De aceea, bătrânețea trebuie primită ca un dar. La această vârstă privești mai mult în urmă și ai puterea să spui: Doamne, îți mulțumim pentru viața pe care ne-ai dăruit-o, cu bucurii și cu încercări. Este un mare dar să poți mulțumi lui Dumnezeu și un mare dar să rămâi împreună cu ceilalți”, a spus Preasfinția Sa.
Preasfințitul Părinte Benedict a subliniat valoarea experienței adunate de-a lungul anilor și modul în care aceasta dă sens vârstei înaintate.
„Odată cu trecerea anilor se adaugă multă înțelepciune, care vine din experiența personală. Atunci când o situație se repetă, îți amintești ce ai făcut altădată și știi să alegi mai bine. Așa se adună maturitatea: tinerețe împletită cu bătrânețe și bătrânețe păstrând ceva din prospețimea tinereții. Aceasta înseamnă, de fapt, să îmbătrânim frumos”.
Centrul, o a doua familie
Episcopul Sălajului a evidențiat importanța centrului pentru vârstnici, care este ca o a doua familie pentru rezidenții săi.
„La o anumită vârstă, oamenii au nevoie să nu se simtă singuri. Un loc ca acesta devine cu adevărat o a doua familie, unde vârstnicii sunt primiți, ocrotiți și respectați pentru ceea ce au trăit. Astfel, vârsta biologică se împletește cu o tinerețe lăuntrică, născută din comuniunea și sprijinul comunității”.
„Cel care privește la Hristos rămâne pururea tânăr, pentru că El este calea, adevărul și viața. Credința este sarea și piperul existenței: ea dă gust, sens și consistență. Fără credință, viața rămâne seacă; cu credință, tot ceea ce facem capătă rost și aduce bucurie”, a spus ierarhul.
În cadrul vizitei a luat cuvântul și primarul municipiului Zalău, domnul Florin Florian, care i-a prezentat Preasfinției Sale activitatea centrului și scopul acestuia, subliniind rolul său în sprijinirea vârstnicilor și menținerea unei vieți active.
Centrul de zi „Tinerețe fără bătrânețe”, situat pe strada Ioan Slavici nr. 8 din Zalău, funcționează în subordinea Primăriei Municipiului Zalău, prin Direcția de Asistență Socială și are ca scop sprijinirea persoanelor vârstnice prin activități de socializare, consiliere și asistență medicală de bază.
Foto credit: Episcopia Sălajului





