În mesajul pastoral de Crăciun, Episcopul Ambrozie al Giurgiului a transmis gândurile sale de recunoștință față de medici – pe care îi numește „adevărați eroi”, dar nu i-a uitat nici pe preoți, care se confruntă cu multe greutăți. El spune că ar vrea să poarte aceste greutăți în locul lor, iar de la credincioși cere înțelegere și „un dram de respect” pentru păstorii lor.
PS Ambrozie crede că în criza provocată de pandemie „am pierdut sensul propriei noastre existenţe, am pierdut nobleţea şi buna rânduială, cinstea şi dragostea, iubirea şi bucuria de a face binele. Toate acestea s-au retras stânjenite din faţa tăvălugului neruşinării, însă nu ne-au părăsit cu totul”.
„Priviţi la cadrele medicale ce ostenesc în spitale, la căpătâiul celor infectaţi! Înveşmântaţi în costumele de protecţie, amestecând sudoarea şi lacrimile, învăluiţi în mirosul medicamentelor şi al soluţiilor de dezinfectare, oamenii aceştia fac tot ce pot pentru a-i salva pe cei în suferinţă. Şi ei au familii, soţi, soţii, copii şi părinţi ce-i aşteaptă îngrijoraţi acasă”.
„Şi ei ar dori ca totul să se termine, însă dorinţa nu le este împlinită. Trudesc fără încetare, nădăjduind că totul va fi bine. Ce îi ţine pe aceşti oameni minunaţi? Restul de nobleţe rămas neamului omenesc. Ce le dă putere? Fărâma de credinţă ce nu a părăsit cu totul sufletul”.
„Fără îndoială, oamenii aceştia sunt adevăraţi eroi, însă nu sunt singurii”, continuă Preasfinția Sa și include aici „mulţimea discretă, tăcută a celor ce continuă să-şi îngrijească bătrânii, a celor care ostenesc să înveţe şi să educe copiii, a celor care nu au obosit să spere că putem duce o viaţă decentă, chiar şi în vremuri de criză”.
Apoi adaugă: „Şi ar mai fi o categorie, pe care mulţi o ignoră, alţii o hulesc şi o condamnă şi doar puţini îi acordă sprijinul: aceea a preoţilor”.
„Nu au nevoie de laude, nici de recunoaştere lumească, ci de înţelegere şi sprijin, de decenţă şi de un dram de respect pentru efortul pe care-l depun pentru păstoriţii lor”.
„Neştiuţi de nimeni, oamenii aceştia au continuat să-l împărtăşească pe Hristos, să slujească lui Dumnezeu şi aproapelui, fiecare după putinţa lui, să mângâie acolo unde nimeni nu mai putea mângâia, să înţeleagă acolo unde înţelegerea şi-a atins limitele ultime, să râdă acolo unde zâmbetul a devenit amintire şi să plângă pentru cei pe care nimeni nu s-a mai încumetat să-i jelească”.
„Dragii mei preoţi, Vă ştiu greutăţile, văd povara ce vă apasă şi, de ar fi cu putinţă, aş purta-o în locul vostru. Mulţi dintre voi aţi simţit urgia bolii şi nu aţi dezarmat. Noaptea Învierii v-a aflat pe cale, împărtăşind Lumina din uşă în uşă, din poartă în poartă. Celor răposaţi le-aţi aprins candelă, când casnicilor lor le-a fost cu neputinţă să vină la morminte, pe cei bolnavi i-aţi cuminecat, voi aţi umplut bisericile cu rugăciune, purtând în suflet pe cei rămaşi izolaţi în case”.
„Acum, de Crăciun, situaţia nu s-a schimbat foarte mult, însă aţi fost deja încercaţi întru slujire. Avem încredinţarea că veţi reuşi să menţineţi candela permanent aprinsă în sfintele altare, candela credinţei, a mărturisirii în faptă şi în cuvânt, candela Dumnezeieştii Liturghii şi a slujirii aproapelui. În clipele acestea, însă, nu de confirmări aveţi nevoie, ci de sprijin şi de întărire”.
„De aceea, Vă pomenim mereu în rugăciune, nădăjduind că vom fi pomeniţi asemenea, ca Domnul Hristos să fie în mijlocul nostru acum şi de-a pururi”.
Citește textul integral pe site-ul oficial al Episcopiei Giurgiului.
Foto credit: Episcopia Giurgiului
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
