„Hristos refuză să trateze omul doar în registrul urgenței văzute”, a subliniat protosinghelul Arsenie Irimiea, starețul Mănăstirii „Schitul Darvari” din București. Părintele a explicat că Domnul nu se oprește la simptomele suferinței, ci lucrează vindecarea profundă a omului.
Protosinghelul a tâlcuit duminică pericopa evanghelică a vindecării slăbănogului din Capernaum, subliniind că de multe ori, credincioșii cer de la Dumnezeu doar îndepărtarea suferinței, însă Domnul urmărește vindecarea profundă a omului.
„Slăbănogul spera ca Domnul să-l vindece, însă Iisus vorbește despre păcate. Nu vorbește despre vindecare”.
Starețul a subliniat că trăim astfel de dezamăgiri în fiecare zi, așteptând de la Dumnezeu o vindecare după felul nostru de a gândi. Protosinghelul Arsenie Irimiea a evidențiat și puterea simptomului în mentalitatea oamenilor care nu participă la viața Bisericii doar pentru că nu simt nevoia unei vieți religioase.
„Simptomul pe care noi îl idolatrizăm și după care ne coordonăm și ne reglăm toată viața este o mare păcăleală”, a avertizat părintele.
Participarea la Sfintele Taine
Starețul a amintit nevoia omului de participare la Sfintele Taine, oferind exemplul Tainei Sfântului Maslu. Părintele a avertizat că neparticiparea la aceste slujbe pe motivul nevindecării rapide este o înșelăciune.
„Vindecarea adevărată începe când Domnul nu mai negociază doar reducerea disconfortului”, a subliniat protosinghelul.
De asemenea, părintele a avertizat asupra supra-stimulării tehnologiilor de astăzi, care ne fac imuni la suferința aproapelui. Un efect al acestei indiferențe este tocmai „evitarea confruntării cu Dumnezeu, cu realitatea din jurul nostru”.
Cinci pași spre vindecare
Protosinghelul Arsenie a propus credincioșilor cinci pași pentru rezolvarea problemelor din viața omului. Primul este, potrivit părintelui, să nu mai fi absolutizată suferința imediată: „Să încetezi să absolutizezi simptomele, să nu mai crezi că ceea ce simți la suprafață este întreaga ta problemă”.
Al doilea pas este acceptarea adevărului despre sine, adică recunoașterea faptului că suferința nu vine doar din împrejurări, ci și din atașamentele lăuntrice ale omului: „Nu doar împrejurările vieții mă fac să sufăr, ci lucrurile pe care eu le iubesc în intimitatea mea”.
Al treilea pas este înfățișarea sinceră înaintea lui Dumnezeu, când „omul nu spune doar efectele problemelor sale, ci măcar și ceea ce bănuiește despre cauze”.
Lucrare concretă
Starețul a mai vorbit despre asumarea unei lucrări concrete, nu doar a dorinței de schimbare. A oferit ca exemplu gesturi simple, precum limitarea folosirii telefonului seara sau rugăciunea constantă.
În final, protosinghelul a subliniat importanța „răbdării fidele, adică toleranța la proces”, îndemnând credincioșii să primească încercările cu încredere în lucrarea lui Dumnezeu:
„Doamne, eu bănuiesc că Tu ai o lucrare cu mine. Hai să mergem până la capăt!”, i-a îndemnat părintele pe credincioși.
Foto credit: Mănăstirea „Schitul Darvari”
