Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Marii Britanii și Irlandei de Nord pune la dispoziția publicului cele 12 cursuri ale programului catehetic The Way (Calea), dezvoltat de Institutul pentru Studii Creștin-Ortodoxe din Cambridge. Materialele sunt acum disponibile online atât pe site-ul IOCS, cât și pe site-ul ROARCH, în format bilingv (română și engleză).
Programul The Way este un parcurs catehetic structurat, gândit să sprijine aprofundarea credinței ortodoxe prin dialog, reflecție și mărturisire într-un cadru prietenos și deschis.
Temele celor 12 cursuri
Cele 12 sesiuni abordează teme fundamentale ale vieții creștine, oferind repere biblice și patristice, dar și perspective adaptate provocărilor lumii contemporane.
Cele 12 teme abordate:
- Căutarea credinței
- Dumnezeu – Sfânta Treime: Iubitorul de oameni
- A fi om: deplin viu
- De ce a venit Iisus la noi?
- Mântuirea în Hristos
- Duhul Sfânt
- Ce reprezintă Biserica pe pământ? Nu este Dumnezeu de ajuns?
- Trăind credința (1): Sfânta Liturghie – Un mărgăritar de mare preț
- Trăind credința (2): Sfintele Taine
- Trăind credința (3): Biblia, rugăciunea și postul
- Trăind credința (4): Comportamentul creștin
- Cerul pe pământ: Membrii Bisericii și cetățeni ai raiului
Citește și: Pr. Gheorghe Anghel, despre noile metode de catehizare online
Deși programul este conceput în primul rând pentru catehumeni – cei care se pregătesc să primească credința ortodoxă –, materialele pot fi utilizate și în parohii, de grupurile de cateheză, sau individual, de către credincioșii care doresc să-și întărească legătura cu învățătura Bisericii.
Cele 12 cursuri video sunt însoțite de transcript în limbile română și engleză, precum și de fișe de lucru, ceea ce le face ușor de folosit atât în cadru comunitar, cât și personal. Transcrierea și adnotarea materialului au fost realizate de departamentele catehetic-educațional și editorial-cultural ale Arhiepiscopiei Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Foto: Arhiva Basilica.ro





