Trei profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” vor susține, în data de 23 martie, prelegerea intitulată „Recuperarea în spațiul românesc a unei tradiții milenare: Psaltirea bilingvă greco-română (ediția Mănăstirii Vatoped, 2025)”.
Evenimentul este organizat de Centrul de Studii Medievale al Universității din București. Prelegerea va fi susținută de conferențiarul Alexandru Mihăilă, părintele lector Sabin Preda și lectorul Octavian Gordon.
Manifestarea își propune să prezinte și să analizeze ediția Psaltirii bilingve greco-române publicată în 2025 de Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, evidențiind importanța recuperării unei tradiții vechi de secole în spațiul românesc.
Evenimentul va avea loc la ora 18:00 în Sala de Consiliu a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București (str. Pitar Moș nr. 7–13, etajul I).
Prelegerea va putea fi urmărită și online, pe platforma Zoom, prin accesarea linkului pus la dispoziție de organizatori.
Psaltirea Vatopedină
Psaltirea bilingvă, greacă-română, editată de Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, a fost prezentată în luna iulie 2025 la Palatul Patriarhiei. La eveniment au participat Arhimandritul Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped, și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Patriarhul României a afirmat atunci că „pe lângă caracterul bilingv, unicitatea acestei lucrări este dată de faptul că textul grec inclus în ediția de față redă versiunea Psaltirii care a circulat în manuscrisele bizantine, constituind o revenire la textul eclesial-liturgic al acestei cărți scripturistice, care e specific răsăritului ortodox”.
„Apariția unei ediții bilingve în greacă și română a Psaltirii reprezintă un eveniment editorial și duhovnicesc deosebit, îmbogățind patrimoniul liturgic, teologic și cultural al Ortodoxiei românești și universale”, a evidențiat Preafericirea Sa.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu





