Consumul de droguri în rândul adolescenților nu este o problemă îndepărtată sau una care îi privește doar pe alții. Este o realitate personală, socială și umană, cu efecte grave asupra vieții tinerilor și familiilor lor.
În interviul de mai jos, Prof. univ. dr. Radu Țincu, medic primar ATI și toxicolog, vorbește deschis despre cauzele care îi fac pe adolescenți vulnerabili, despre semnele de alarmă pe care părinții și profesorii nu ar trebui să le ignore și despre rolul esențial al familiei, școlii și comunității în prevenție și sprijin.
Alexandra Nadane: Domnule doctor, ce factori observați că îi fac pe adolescenți vulnerabili la consumul de droguri și cum poate interveni familia pentru a reduce aceste riscuri?
Prof. univ. dr. Radu Țincu: În primul rând, curiozitatea. Există o curiozitate a vârstei, curiozitatea de a încerca, de a experimenta, mai ales pentru că văd în jurul lor persoane care sunt consumatoare, de multe ori persoane care sunt promovate în spațiul public, influenceri care promovează astfel de obiceiuri. Și atunci gradul de curiozitate și de interes crește.
Al doilea element este anturajul. De foarte multe ori, tinerii se raportează la anturaj. Fie că anturajul este unul foarte popular, foarte strălucitor și atunci tinerii cred cumva, în mod subconștient, că, pentru a ajunge la acea popularitate și celebritate, trebuie să consume de droguri, pentru că cei din acel anturaj fac acest lucru.
Este un mecanism de copiere, copiază cumva circumstanțele care fac ca acel anturaj să fie extrem de popular. Și al doilea element care ține de anturaj este presiunea anturajului. Dacă ești într-un grup unde se consumă, apare stigmatizarea dacă nu vrei să consumi.
Tinerii sunt stigmatizați și, în felul acesta, se pune o presiune foarte mare asupra lor să accepte să consume alcool, să fumeze sau să consume substanțe stupefiante. Sigur că foarte mulți dintre tinerii pe care i-am văzut la spital au relatat și o altă problemă, legată de o proastă comunicare cu familia. Ei nu simt că au o comunicare reală, corectă, autentică cu familia. Și, în lipsa acestei comunicări cu părinții, ei caută să găsească alternative, familii surogat, cum este anturajul. Anturajul, de multe ori, se substituie absența familiei. De aceea, cred că un element important este întoarcerea la valorile fundamentale ale familiei.
Familia trebuie să fie parte din această evoluție a respectivului copil, în special în adolescență. Pentru că, din păcate, asistăm astăzi la un fenomen în care părinții cred că dacă își trimit copiii la școli private, la meditații, la after-school, acest lucru substituie prezența părintelui. Fără să înțeleagă că instituțiile de învățământ sau toate aceste activități sunt activități didactice, pedagogice și nu sunt activități care să ofere neapărat suport emoțional și modularea acestei dezvoltări psiho-emoționale pe care respectivul adolescent o parcurge și pentru care are nevoie ca familia să fie alături de el.
AN: Din experiența dumneavoastră, care sunt cele mai eficiente metode de prevenție și conștientizare a consumului de droguri în rândul tinerilor?
Prof. R.Ț.: Programele educaționale sunt cele care stau la baza prevenției, pentru că, de multe ori, tinerii pe care îi văd au grave probleme de înțelegere a mecanismelor care stau la baza dezvoltării dependențelor. Nu știu care sunt efectele toxice ale substanțelor pe care le consumă. De exemplu, am avut tineri care s-au speriat atunci când au consumat un drog pentru că nu știau ce efecte va produce acea substanță și s-au speriat de efectele induse de drogul respectiv. Cred că educația trebuie să înceapă în familie și ulterior să fie continuată de școală.
Este extrem de important ca toți cei trei actori din viața copilului – și aici vorbim de părinți, de cadrele didactice și, evident, al treilea actor este chiar adolescentul – să cunoască foarte bine informațiile corecte și reale despre efectele drogurilor. Și aici avem, cred, nevoie de programe educaționale care să-i aducă pe toți în fața informației. Să fie programe dedicate părinților, programe dedicate cadrelor didactice și, ulterior, programe dedicate elevilor. Din păcate, în România au fost campanii care au vizat doar elevii. Elevii au fost cei care au fost informați, fără să existe o informare și a celor care ar putea să continue această luptă împotriva consumului de droguri în familie și la școală.
AN: Cum pot școlile și comunitățile să devină spații sigure pentru adolescenți, astfel încât să scadă tentația de a recurge la droguri?
Prof. R.Ț.: În primul rând, e nevoie să existe această educație, care trebuie realizată în mod continuu. Nu vorbim de programe ocazionale, trebuie să existe o disciplină care, în mod repetitiv, să aducă în discuție aceste informații. Pe de altă parte, când vorbim de familie și când vorbim și de comunitate, comunitatea și familia trebuie să ofere tinerilor alternative, pentru că drogurile le oferă o stare de plăcere, le oferă o stare de detașare, le oferă o stare de euforie. Și atunci suntem obligați cu toții să le oferim alternative care să îi bucure, să-i facă să caute acele activități. De aceea, implicarea familiei și a școlii este importantă.
De exemplu, în țările vestice, în programele de recuperare sunt tot felul de activități recreaționale care tocmai au acest scop: să îi ofere bucuria respectivei persoane. De la activități sportive, dezvoltarea de hobby-uri, tot felul de terapii de grup, grupuri de lucru, de pictură, de dans, de cântat.
Biserica reprezintă și ea un element extrem de important, pentru că o mare parte dintre tinerii care ajung dependenți au la bază o cauză spirituală. Cauza spirituală este cea care îi împinge să caute o alternativă și o rezolvare greșită prin folosirea acelor substanțe psihoactive.
AN: Ce sfat concret ați da părinților care se gândesc sau se tem că nu știu cum să abordeze acest subiect cu adolescenții?
Prof. R.Ț.: Primul sfat este să aibă o comunicare corectă. De cele mai multe ori, există câteva tipare de comunicare între părinți și copii. Unul dintre ele este atunci când părintele încearcă să îl sperie pe adolescent și să-i spună: „nu consuma droguri, că vei muri”. Lucru care duce la o ruptură a încrederii copilului în părinte, pentru că el știe, mai ales dacă a și consumat substanțe psihoactive și droguri, că nu a murit.
Sau, dacă vede în jurul lui pe alții care consumă și nu au murit, e clar că această informație nu va fi benefică în relația de comunicare dintre părinte și copil. În încercarea de a hiperboliza, în încercarea de a crea o spaimă totală, nu facem decât să ne decredibilizăm în fața tânărului respectiv. Deci comunicarea trebuie să fie corectă. Comunicarea trebuie să fie bazată pe argumente științifice.
Al doilea lucru care se întâmplă frecvent este acela al părinților care sunt obsedați de control, părinți care își urmăresc copiii, părinți care angajează detectivi pentru a-i urmări pe copii. Acest tip de relație este clar că nu va funcționa, pentru că, la un moment dat, copilul respectiv va crește cumva gradul de alertă și va găsi tot felul de posibilități de a scăpa de acest comportament inchizitor.
Deci avem nevoie de o relație deschisă. O relație în care părintele să poată vorbi deschis despre droguri cu acel copil, iar copilul să nu se teamă. Pentru că, de cele mai multe ori, copilul se teme să-i spună părintelui anumite lucruri, evident de frica pedepsei sau de rușine, de stigmatizarea care poate să apară. Aici se rupe, până la urmă, această comunicare. Prin urmare, primul lucru pe care îl recomand este o comunicare directă și o comunicare corectă. O comunicare continuă, bazată pe argumente despre aceste substanțe, în care copilul să fie informat.
Al treilea lucru important este ca părintele să nu se justifice. Am avut mulți părinți care consideră că lor nu li se poate întâmpla acest lucru și este una dintre erorile frecvente pe care le-am văzut la spital. „N-are cum să mi se întâmple mie o astfel de problemă, copilul meu este cuminte”. Facem astfel de afirmații fără să luăm în calcul că acest consum de droguri afectează toate clasele sociale, indiferent de statutul economic, de statutul educațional.
Există droguri astăzi care pot fi folosite și de săraci, și de cei foarte bogați. Și de cei care sunt educați, sau de cei care sunt inculți. Deci nu există niciun fel de garanție că anumite lucruri, în special cele legate de statutul social sau economic, protejează copilul respectiv.
AN: Sunt anumite semne de alarmă sau indicii prin care un profesor sau un părinte ar putea să-și dea seama că un adolescent consumă droguri?
Prof. R.Ț.: Substanțele psihoactive acționează la nivelul creierului, deci este evident că ceea ce trebuie să urmărim sunt tulburările de comportament, tulburările care vizează funcționarea creierului. Dacă vorbim de semne care pot să prezică sau care pot să ne ofere indicii despre consum, scăderea performanțelor școlare este un element important.
Copilul nu se mai poate concentra, atenția este afectată, capacitatea de gândire este diminuată și atunci performanțele școlare încep să scadă progresiv. Al doilea element este absenteismul școlar. Acel copil, ca să poată să se drogheze, trebuie să lipsească de la școală, trebuie să aibă timpul necesar să facă acest lucru.
Întotdeauna părintele trebuie să își răspundă la o întrebare simplă: unde a fost copilul meu atunci când a lipsit de la școală? Este esențial să ne întrebăm ce a făcut în acea perioadă de timp. Al treilea element reprezintă tulburările de comportament.
Vă spuneam că aceste substanțe produc o disfuncționalitate la nivelul creierului. Tulburările de comportament înseamnă agresivitate, agresivitate față de cei din jur, autoagresivitate, tulburări de atenție, de gândire, de memorie. Copilul nu se poate concentra, îi fug ideile, nu reușește uneori să-și susțină un discurs, să vorbească în mod coerent anumite lucruri. Tulburări de somn: frecvent se produce o inversare a ritmului de somn, dorm mai mult ziua și nu pot să doarmă noaptea, pentru că au perioade de insomnie, în special generate de sevrajul la aceste substanțe.
Unii dintre ei au tulburări alimentare, pentru că aceste substanțe modifică centrul de foame și de sațietate la nivel cerebral și copilul poate să nu mănânce aproape deloc, pentru că are o energie falsă adusă de substanțele psihoactive, sau, din potrivă, poate să aibă un apetit foarte ridicat și să aibă o creștere în greutate foarte rapidă.
Sigur, mai sunt și modificările pe care le putem vedea la nivelul ochilor, care apar frecvent: ochii injectați, acea înroșire a ochilor este caracteristică pentru substanțele de tip stimulator sau, dacă ne uităm la pupilă, la pupila ochiului, avem fie pupila foarte dilatată – aceasta este tot specifică pentru substanțele de tip stimulator – sau pupila este foarte contractată, este aproape invizibilă, cum se întâmplă în cazul substanțelor de tip opioid.
Părinții au foarte multe semne de alarmă pe care le pot observa, dar ce cele mai multe ori nu sunt suficient de alături de copil, încât să surprindă aceste elemente. Din momentul în care un copil inițiază consumul de droguri până să devină dependent trece o perioadă de câteva luni sau chiar un an de zile. În acest interval de timp părintele ar avea suficiente momente în care să poată să observe aceste lucruri.
AN: Ce trebuie să facă părinții când își dau seama că un copil pe care îl au consumă droguri?
Prof. R.Ț.: În primul rând, trebuie să meargă la medic. Dependența este o boală. Ea se tratează din perspectivă medicală. Este nevoie de evaluarea medicului toxicolog și a psihiatrului, care să pună în evidență dacă există dependență și care sunt efectele, care sunt consecințele la nivelul corpului după acest consum. Este nevoie întotdeauna de evaluare psihologică, pentru că există aceste tulburări emoționale, care generează consumul de substanțe psihoactive.
Și, ulterior, inițierea unui tratament care, de cele mai multe ori, este un tratament mixt. Vorbim de tratament medicamentos, vorbim de tratament psihologic și, evident, nu trebuie să pierdem din vedere terapiile ajutătoare, care sunt terapiile comportamentale, terapiile de grup și sprijinul spiritual. Pentru că, așa cum am spus și mai devreme, foarte mulți au această tulburare sufletească. În foarte multe studii, prezența terapiei spirituale, prezența duhovnicului în această schemă multidisciplinară reprezintă un element important.
AN: Ce mesaj aveți pentru adolescenții și tinerii care citesc acest interviu?
Prof. R.Ț.: Drogurile nu ne oferă libertate. Dimpotrivă, ne fură libertatea și ne înrobesc. Este cel mai clar element prin care putem să înțelegem ce înseamnă să fii robit de aceste substanțe: în momentul în care te duci noaptea și vinzi la amanet bunurile pe care le ai pentru a-ți cumpăra o doză. În momentul respectiv nu mai ești liber.
Al doilea mesaj important este că substanțele psihoactive, pe termen mediu și lung, vor distruge sistemul nervos central, vor distruge toate organele de eliminare – vorbim aici de funcția hepatică, funcția renală. Și, de cele mai multe ori, acești tineri care folosesc substanțele din perioada adolescenței, după un interval de câțiva ani, vor avea probleme importante de sănătate, mergând până la tulburări de personalitate sau tulburări psihiatrice. Riscul de a dezvolta o boală psihică crește exponențial dacă persoana respectivă a început să consume droguri din perioada adolescenței.
Foto: Arhiva personală
