Pentru al cincilea an consecutiv, Pro Vita Iași – Departamentul din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, organizează Festivalul Familiei.
Evenimentul va avea loc duminică, 7 septembrie, între orele 11:00 – 19:00, în Parcul Expoziției din Iași.
Nu întâmplător, este organizat în preajma zilei de prăznuire a Sfinților și drepților părinți Ioachim și Ana, ale căror vieți ne învață că tăria unei familii stă în credința așezată în taină, în răbdare și în nădejde.
O celebrare a vieții și familiei

„Festivalul este o celebrare a familiei, adică a bucuriei de a ne naște și de a viețui împreună, sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu-Tatăl”, transmite Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
„Fiind pe 7 septembrie, este și o înainte celebrare a Maicii Domnului, cea din care S-a întrupat Însuși Fiul lui Dumnezeu. Iar duhul acestei sărbători ne dorim să fie inspirat din prezența discretă, delicată, dar entuziastă și plină de viață a Duhului Sfânt.”
Festivalul Familiei este, de asemenea, un dar pe care Biserica îl oferă comunității ieșene: o zi în care frumusețea vieții de familie este sărbătorită prin activități creative, practice, artistice și sportive, toate cu acces gratuit pentru întreaga familie.
Activități pentru copii

Printre activitățile de care se pot bucura participanții se regăsesc: ateliere de creație, de povești, caligrafie, dans sportiv, muzică, pictat icoane, modelaj, croșetat, împâslit lână, creație floristică, prelucrarea lemnului, comunicare relațională, educație rutieră, robotică, confecționarea de accesorii, prepararea de tăiței colorați, experimente științifice, prim ajutor, limbi străine și multe altele.
Evenimentul invită comunitatea ieșeană să-și declare sprijinul față de valorile durabile ale familiei și să celebreze viața. Într-o lume grăbită și fragmentată, evenimentul devine o ocazie de a ne opri, de a ne regândi prioritățile și de a ne întări rădăcinile, mai transmit organizatorii.
Evenimentul are și o latură caritabilă
Ediția din acest an este dedicată familiilor numeroase, iar fondurile strânse vor fi îndreptate spre proiectul „Dar pentru copii”, din cadrul Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”.
În sprijinul acestei cauze, Fiideajutor.ro, platforma faptelor bune a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, va organiza în cadrul festivalului o expoziție caritabilă cu vânzare de icoane și ilustrații pe tema familiei.

Atmosfera de sărbătoare va fi întregită de momente artistice muzicale și teatrale susținute de coruri și grupuri de copii, precum și de maeștri ai spectacolului cu marionete.
Festivalul Familiei, ediția a V-a este organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași și cu susținerea: Fiideajutor.ro, Palas Mall, Noir Coffee Roasters, Magazia Morăriței, Artesana, Rainbow Magic Mirror, Doxologia.ro, Radio Trinitas, Viva FM și Anotimpuri în verandă.
- Programul și mai multe detalii se găsesc aici.
- Mai multe informații actualizate în timp real se vor găsi și pe pagina de Facebook Pro Vita Iași.
Foto credit: Facebook / Pro Vita Iași






