Primii absolvenți ai Liceului N. Steinhardt au dat Bacul. Ana Iordan, cu media 10, spune că Hristos e un Prieten real

La examenul de Bacalaureat din acest an, Ana Iordan, elevă a Liceului „Nicolae Steinhardt” din București, a obținut una dintre cele 12 medii de 10 pe Capitală. Astfel, chiar la prima sa generație de absolvenți care dau Bacul, instituția se remarcă drept unicul liceu privat din București cu o astfel de performanță.

Tânăra, care mai are patru frați, a făcut naveta zilnic (aproape 80 de kilometri dus-întors), pentru a veni la școală. Dar această dificultate a fost compensată de faptul că în clasă au fost puțini elevi, profesorii având privilegiul de a lucra mai aprofundat cu fiecare în parte.

„Mă bucură enorm că Ana a obținut aceste rezultate fără pregătire suplimentară acasă, ci exclusiv pe baza lucrului la clasă și a efortului depus de cadrele didactice ale liceului nostru – adevărați pedagogi creștini”, a declarat doamna preoteasă Claudia Peiu, Președinta Asociației Copil Dorit, în cadrul căreia funcționează Școala „Copil Dorit” și Liceul „Nicolae Steinhardt”.

Ana Iordan nu s-a așteptat să ia 10 pe linie la Bac. „Îmi place foarte mult să scriu și de aceea poate că mi-a fost mai ușor să mă pregătesc pentru eseuri. Am încercat să înțeleg tot procesul, să înțeleg curentele literare, să înțeleg conceptele scriitorilor și ce au vrut să transmită”, spune ea.

Tânăra le este recunoscătoare tuturor profesorilor. „Doamna de Geografie a insistat pe teste și ne-a ascultat constant”, spune ea. „Iar la Istorie am avut emoții, pentru că am avut anumite greșeli la simulări și chiar mă bucur că am greșit la simulări, pentru că acum am fost mult mai atentă la examen”.

„Mă raportez la Hristos ca la un Prieten”

„Mă raportez la Hristos ca la un Prieten”, spune Ana Iordan, elevă din prima promoție a Liceului „Nicolae Steinhardt” din Capitală. Tânăra a obținut media 10 la Bacalaureat. Sursa foto: Tribuna Învățământului

Unul dintre subiectele de la examenul de Istorie a fost perioada comunistă, fapt cu atât mai remarcabil cu cât absolventa are o evlavie specială la sfinții care au trecut prin temnițe în acea perioadă.

„Eu îi am foarte mult la suflet pe sfinții din închisori. Recunosc că la ei m-am rugat foarte mult înainte de examenul de Istorie. Și pe Sfânta Ecaterina o am la suflet, fiindcă m-a atins viața ei de când eram mică. Și, bineînțeles, pe ocrotitorii mei, Sfinții Ioachim și Ana”, spune Ana Iordan.

Tânăra vorbește despre credință ca ancoră existențială „care nu te lasă niciodată”. „De fiecare dată când discut și cu prietenii, cădem de acord că Biserica și credința reprezintă suport și dragoste necondiționată”, adaugă ea.

„Cred că fiecare adolescent are momentele lui de frământare, de criză existențială. Și recunosc că și eu am avut anumite gânduri mai negre și anumite întrebări, dar m-a ajutat să mă raportez la Hristos ca la un Prieten și ca la o Persoană. El nu este doar o entitate care plutește deasupra noastră, ci e un Prieten real și e acolo. Am simțit pur și simplu o bucurie și o pace venind de la El.”

Familia numeroasă, pregătire pentru viață

Dacă Hristos este Prietenul care oferă o ancoră verticală existenței, familia ne învață o bună coexistență pe orizontală, cu cei din jur, mai explică tânăra. Ea spune că familia numeroasă, cu cinci copii, în care a crescut, a pregătit-o pentru viața în comunitate.

„Pe mine m-a ajutat foarte, foarte mult. Mi se pare cumva că în familie, alături de frați, te pregătești pentru etapele următoare și îți dă o anumită responsabilitate. Acum îmi este mult mai ușor dacă apar situații în viață când este necesar să-mi exercit răbdarea sau autocontrolul”, spune Ana.

„E un exercițiu continuu pe care l-am dobândit în familie natural, adică n-a fost ceva impus, dar pur și simplu viața de familie mi se pare că te pregătește foarte mult pentru multe.”

„Iar frații mei m-au ajutat să văd în oameni partea bună. Pentru că, deși și ei uneori mă mai enervează, poate mă mai supăr pe ei, tot au bucuria aceea de copil și sufletul pe care nu poți să nu-l observi”, explică Ana Iordan.

„Și mi-am dat seama că pot să fac la fel și cu ceilalți din jur. Adică, dincolo de defecte, de anumite diferențe dintre noi, să văd totuși că în adâncul fiecărui om este un suflet frumos.”

Privind spre viitor

Anei îi place să citească, să cânte și să scrie. De-a lungul timpului, s-a gândit că și-ar putea continua educația la Artă Sacră, Psihologie, Drept sau Istorie, dar în ultimul timp s-a hotărât să dea examenul de admitere la Facultatea de Litere.

Le este recunoscătoare profesorilor că au ajutat-o pe ea și pe colegii de generație să-și descopere talanții și vocația.


Asociația Copil Dorit a fost înființată în 2007, la inițiativa Pr. Tudor Peiu, fondatori fiind membri ai comunității Bisericii „Sf. Treime” și „Sf. Martiri Brâncoveni” de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București. Scopul asociației este contribuția la îmbunătățirea educației copiilor, sprijinind astfel familia și comunitatea.

Vezi și:

Foto credit: Youtube / Asociația Copil Dorit – Grădiniță – Școală – Liceu (deschidere articol)


Știri recente