Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: E cel mai important moment din istorie în care putem începe acțiunea unificării

Președintele Academiei Române, prof. Ioan-Aurel Pop, a spus joi la București că trăim cel mai important moment din istorie în care putem începe acțiunea unificării.

Academicianul a vorbit în contextul ședinței de constituire a Consiliului Academic Român (CAR), format din reprezentanții Academiilor de la București și de la Chișinău.

„În acest moment, prin transformările care au avut loc în Republica Moldova, e cel mai important moment din istorie în care putem începe acțiunea unificării. Iar acțiunea unificării a început – cea veche – prin unitatea culturală și științifică. Iar dacă noi vom da un exemplu – și suntem aici împreună, nu ne-a chemat nimeni să ne unim. Așa am vrea, din sufletul nostru de români”.

„Dacă putem face acest lucru, societatea va înțelege că lucrurile pot merge înainte. Altminteri, ne vor trebui alți 50 de ani să ne tot gândim”, a susținut Ioan-Aurel Pop, citat de Agerpres.

O filială a Academiei Române la Chișinău

Președintele Academiei a susținut necesitatea schimbării legislației, astfel încât la Chișinău să poată fi deschisă o filială a instituției de la București.

„Eu sper, acum, împreună cu toții, aici, să reușim să urnim, să facem o modificare a legii, ca să putem face la Chișinău filială. Domnul președinte ( Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei – n.r.) mă asigură că, din colegii domniei sale, circa 80% ar vrea să fie parte a Academiei Române. Sigur că pentru asta statul român trebuie să facă un efort de mai multe feluri. Nu îl spun eu acum care e”.

„Dar nu se poate altfel, fără un efort al statului român, Mica Românie de peste Prut, care s-a chinuit atâta vreme, încât ne mirăm că mai e… De aceea, cred că împreună, cum suntem acum aici, dând un exemplu de Consiliu Academic Român, că for am vrut să-l numim, dar for mai este”, a declarat Ioan-Aurel Pop.

Joi, la sediul Academiei Române, a avut loc ceremonia de lansare a Consiliului Academic Român (CAR), constituit de Academia Română, Academia Moldovei și alte patru instituții academice românești.

Acest organism își propune să realizeze cercetare și cooperare științifică la cel mai înalt nivel.

Foto credit: Dragoș Boldea


Știri recente