Preasfinţitul Părinte Sofronie al Oradiei în parohia Cărpinet

În Duminica a cincea după Paşti, a Samarinencei, 10 mai 2015, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în parohia Cărpinet, Protopopiatul Beiuş, prilej cu care a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi din Cărpinet, dar şi din localităţile învecinate, şi a oficialităţilor locale, după cum ne-a precizat Pr. Cristian Rus.

De asemenea, a fost prezent şi Excelenţa Sa Domnul Alexandru Victor Micula, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Ungaria, originar din Cărpinet.

Comuna Cărpinet este situată în sudul judeţului Bihor, pe drumul naţional 76 ce leagă Oradea de Deva, în extremitatea de sud-est a Depresiunii Beiuş, la poalele Munţilor Bihor şi Codru-Moma, pe cursul superior al râului Crişul Negru. Comuna este alcatuită din 4 sate: Cărpinet, Izbuc, Călugări, şi Leheceni, cu o populaţie de aproape 2.000 de locuitori. Se invecinează la nord cu oraşul Vaşcau, la est cu judeţul Alba, la sud cu comuna Criştioru de Jos şi la vest cu judeţul Arad. Localitatea Carpinet se afla la o distanţă de 10 km de oraşul Ştei, 28 km de municipiul Beiuş şi 93 km de municipiul Oradea.

Cercetările istorice arată că localitatea Cărpinet este atestată documentar pentru prima dată în anul 1588, însă vatra satului este mult mai veche. Importanţa comunităţii de aici în acea vreme se vede şi prin faptul că este una dintre puţinele aşezări româneşti din Bihor care aveau în veacul al XVIII-lea, la 1752, o biserică de zid, ridicată de credincioşii ortodocşi din Cărpinet, Leheceni şi Sălişte. Actuala biserică parohială de zid din Cărpinet a fost ridicată între anii 1870-1871, lângă locul unde se mai păstrează temelia unei vechi biserici de lemn, în mijlocul cimitirului.

Pentru credincioşii din satele ce formează comuna Cărpinet este o mare binecuvântare faptul că pe raza comunei se află străvechea vatră monahală de la Izbuc, cunoscută în ţară, dar şi în străinătate, pentru izvorul tămăduitor, Izbuc, dar şi datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, existentă în mănăstire încă din momentul întemeierii acesteia, în 1928, copie după icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Dălhăuţi, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, astăzi o mănăstire înfloritoare, ce desfăşoară o frumoasă şi susţinută activitate ctitoricească şi misionară, sub povăţuirea duhovnicească a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Dr. Mihail Tărău, stareţul Mănăstirii Izbuc şi exarh al aşezămintelor monahale din Eparhia Oradiei.

În sunetul clopotelor şi al tulnicelor, Preasfinţitul Părinte Sofronie a fost întâmpinat cu mare bucurie de binecredincioşii creştini din Cărpinet şi din împrejurimi, mulţi copii şi tineri fiind îmbrăcaţi în frumoase costume populare tradiţionale din Bihor, dar şi de vestitele tulnicărese de la Nucet, venite spre a întregi atmosfera de sărbătoare.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Ioan, pornind de la cuvintele: „dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 23), Preasfinţitul Părinte Sofronie a rostit o frumoasă predică în care a subliniat principalele semnificații şi învățături ce se desprind din întâlnirea şi convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă, la fântâna săpată de Patriarhul biblic Iacob:

„Pericopa evanghelică pe care am ascultat-o, ce se citeşte în bisericile ortodoxe în cea de-a cincea duminică după Paşti, a Samarinencei, este una dintre cele mai bogate, mai pline de semnificaţii şi, totodată, mai frumoase pericope evanghelice care se citesc în Biserica noastră Ortodoxă, mai ales în perioada pascală în care ne aflăm, până la Înălţarea Domnului, în răstimpul celor cincizeci de zile până la praznicul Rusaliilor, al Pogorârii Duhului Sfânt şi întemeierii Bisericii.”

„Biserica a rânduit ca în această duminică să se citească pericopa evanghelică a întâlnirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacob din Sihar, din Samaria, unde Domnul Hristos vorbeşte despre Duhul Sfânt, despre apa cea vie pe care o primesc toţi cei care cred în El, despre apa duhovnicească care începe să izvorască în fiecare credincios odată cu Taina Sfântului Botez şi, apoi, prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, să curgă în viaţa cea adevărată, cea duhovnicească, a creştinului.”

„Mântuitorul Iisus Hristos le spune Apostolilor Săi că alţii au semănat, dar alţii vor secera, alţii au semănat holda credinţei şi ei, Apostolii, vor fi trimişi să secere ceea ce n-au lucrat, adică prin iudei a venit propovăduirea adevărului, dar nu prin iudei, ci prin Noul Israel, prin Biserică, care s-a întemeiat la Cincizecime, Dumnezeu va lucra mântuirea oamenilor, pentru că Tatăl L-a trimis din cer pe Fiul Său nu doar pentru oile cele pierdute ale casei lui Israel, ci pentru toţi urmaşii lui Adam. Nu întâmplător, am auzit în pericopa Apostolului de astăzi că în Antiohia, nu în Ierusalim sau în altă parte, pentru prima oară ucenicii Mântuitorului Hristos s-au numit creştini. Poate tocmai de aceea, fraţii noştri creştini din Patriarhia Antiohiei şi a întregului Orient sunt în zilele noastre atât de încercaţi”, a arătat Chiriarhul Oradiei.

„Minunata convorbire a Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă are loc în Samaria, considerată de evrei ca un pământ impur, un pământ al păcatului, al idolatriei, al schismelor de tot felul, pentru că samarinenii s-au separat de puritatea credinţei iudaice, de ortodoxia iudaică, ei nu mai erau iudei după credinţa veche a Legii, ci s-au amestecat cu alte popoare, amestecându-şi nu doar sângele, ci şi credinţa lor cu alte credinţe, deşi şi ei erau din neamul fiilor lui Iacob, care construise fântâna din care s-a adăpat şi el şi copiii lui şi turmele lui.

Deşi Samaria a devenit un teritoriu pe care evreii îl ocoleau, Mântuitorul Iisus Hristos trece prin acest ţinut şi se opreşte la o fântână, fântâna lui Iacob, arătându-ne că El, Fiul lui Dumnezeu înomenit, S-a făcut Om cu adevărat, în toate asemenea nouă, afară de păcat, şi a însetat, dorind să bea apă. Apoi, vorbeşte cu o femeie samarineancă, socotită după Lege păcătoasă, căreia îi descoperă că îi cunoaşte trecutul păcătos, istoria ei personală. Prin aceasta ne arată El, Fiul lui Dumnezeu, că a venit în lume ca să mântuiască pe cel păcătos, că a venit nu numai pentru israeliţi, ci pentru toţi oamenii.”

„Domnul Hristos Se foloseşte de setea Lui ca să îi vorbească femeii samarinence despre o altă apă, duhovnicească, pe care El o dă tuturor celor care cred în El, o apă ce vine prin lucrarea Duhului Sfânt. Domnul Iisus Hristos, vorbind cu femeia samarineancă, îi răspunde la fel cum, odinioară, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise din rugul aprins, descoperindu-Se că El este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Care Se face Om, pentru a ne mântui, Se face Noul Adam. Astfel, o cheamă pe femeia samarineancă să o restaureze în demnitatea ei, ca pe o altă Evă, fiica Evei celei dintâi care păcătuise şi prin care venise păcatul, şi să meargă să vestească în cetate că L-a întâlnit pe Mesia, Mântuitorul. Iar cei din cetate Îl văd, Îl aud şi cred în El, nu numai pentru cuvântul femeii, mărturisind că El este Hristosul, Mântuitorul lumii.”

„Venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ înseamnă momentul istoric, unic, în toată curgerea neamului omenesc, în care Dumnezeu S-a coborât, S-a făcut Om, şi ne cheamă pe noi, oamenii, la adevărata închinare ce se cuvine să fie adusă Tatălui, în duh şi în adevăr. În timpul pătimirilor Mântuitorului Hristos, Pilat din Pont se întreba ce este adevărul. Domnul Iisus Hristos, altădată, le spune ucenicilor Săi: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa». Aşadar, închinarea în duh şi în adevăr adusă Tatălui înseamnă închinarea în Duhul Sfânt prin Fiul, deci închinarea Preasfintei Treimi. Ne închinăm Tatălui prin Fiul în Duhul Sfânt.”

„Astfel ne pregăteşte pe noi Sfânta Biserică Ortodoxă pentru marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt, când se actualizează duhovniceşte în Biserică evenimentul istoric de acum aproape două mii de ani, când Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, la Ierusalim, S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, iar aceştia s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să propovăduiască Evanghelia. S-au botezat primele mii de ucenici, care s-au adăugat celor dintâi ucenici ai Mântuitorului Hristos, s-a întemeiat Biserica, ucenicii au început să se numească creştini şi de atunci istoria duhovnicească a Bisericii, a Noului Ierusalim, continuă, trecând prin secole de martiriu, cum se întâmplă şi în vremurile noastre, când asistăm la o adevărată creştinofobie, nu numai în lumea islamică, dar şi în lumea aşa-zis civilizată.”

„Privind cu duioşie, cu speranţă mare şi cu mult curaj la frumoasa pericopă evanghelică pe care am ascultat-o, să vedem cât de multe şanse ne dă Dumnezeu şi lumii căzute din care facem parte, pentru că lumea globalizată, uriaşul sat planetar, nu este nimic altceva decât o uriaşă Samarie, dar care are încă o şansă la mântuire, pentru că Domnul Iisus Hristos prin Biserică, prin martirii Bisericii, se adresează tuturor celor din Samaria de astăzi, adică omului contemporan.”

„Iubiţi fraţi şi surori, aşteptând praznicul Cincizecimii şi anul acesta, în lumina Învierii Domnului fiind, să ne lăsăm sufletele şi inimile larg deschise pentru intrarea în viaţa noastră a luminii, frumuseţii şi puterii netrecătoare a Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.”

În cadrul slujbei, Chiriarhul a hirotonit pe diaconul Paul Sorin Jurcuţ în treapta preoţiei pe seama bisericii cu hramul „Buna Vestire” din parohia Călugări, Protopopiatul Beiuş. Noul preot a primit şi hirotesia de duhovnic.

Părintele Marian Vasile Popa, Protopopul Beiuşului, Seghiştei şi Şteiului, a rostit un cuvânt de bun venit Ierarhului, amintind momentele istorice importante ale parohiei Cărpinet şi slujitorilor ei şi prezentând câteva dintre realizările în plan pastoral-misionar şi administrativ-grospodăresc ale părintelui paroh Sebastian Florin Moruţ, aşezat de Ierarhul Oradiei ca păstor sufletesc la Cărpinet în noiembrie 2013.

Părintele paroh a mulţumit, în cuvântul său, Preasfinţitului Părinte Sofronie pentru misiunea încredinţată, aceea de a povăţui duhovniceşte turma cea cuvântătoare a românilor ortodocşi din Cărpinet, dar şi pentru aleasa purtare de grijă şi prezenţa în mijlocul comunităţii în această frumoasă zi.

În cuvântul de la final, Întâistătătorul Eparhiei Oradiei şi-a exprimat bucuria de a se afla pentru întâia oară la Sfânta Liturghie în biserica parohială din Cărpinet, adresând mulţumiri şi felicitări dreptmăritorilor creştini din Cărpinet şi părintelui paroh pentru frumoasa primire ce i-au pregătit-o, dar şi pentru dragostea cu care împodobesc şi îngrijesc biserica în care se roagă, sfânt lăcaş ce arată vrednicia înaintaşilor lor de pe aceste meleaguri.

Comentarii Facebook


Știri recente