Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: Evanghelia de Duminică ajută pe cel bolnav

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a VI-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Matei 9, 1-8

‘În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi și a venit în cetatea Sa. Și, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Și Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta hulește. Și Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne?, a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te și umblă? Dar ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ți patul și mergi la casa ta. Și sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulțimile, văzând acestea, se minunau și slăveau pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.’

†Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Evanghelia Duminicii a VI-a după Rusalii evidențiază în mod deosebit puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos de-a ierta păcatele și de-a vindeca pe cei bolnavi. El vindecă pe un om paralizat, numit slăbănog în limbajul Evangheliei, însă, înainte de a-l vindeca, îi spune: ‘Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale‘ (Matei 9, 2). Domnul Iisus Hristos vindecă mai întâi sufletul de păcate, zicând: ‘Iertate sunt păcatele tale!‘, iar după aceea, puțin mai târziu, îi spune bolnavului paralizat: ‘Scoală-te, ia-ți patul și mergi la casa ta‘ (Matei 9, 6). Iudeii se obișnuiseră deja cu minunile Mântuitorului Iisus Hristos, Care ‘vindeca toată boala și toată neputința în popor‘ (cf. Matei 9, 35). Însă unii dintre cărturarii iudeilor erau foarte contrariați în cugetul lor când au auzit că omul Iisus din Nazaret spune celui bolnav: ‘Iertate sunt păcatele tale‘, deoarece în credința iudaică numai Dumnezeu poate ierta păcatele oamenilor. Dar Mântuitorul Iisus Hristos, cunoscând gândurile lor, le-a zis: ‘Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne?, a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te și umblă?’ (Matei 9, 5). Și apoi adaugă: ‘Ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele’ (Matei 9, 6). Iisus Se numește pe Sine Fiul Omului, dar puterea de a ierta păcatele Îl arată că este Dumnezeu. Deci, Fiul Omului este Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, Care S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor, a coborât pe pământ ca pe oamenii muritori să-i înalțe la cer, la viața veșnică. Evanghelia se încheie cu aceste cuvinte pline de semnificație duhovnicească: ‘Mulțimile, văzând acestea, s-au înspăimântat și au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor o asemenea putere‘ (Matei 9, 8). Adică a dat oamenilor puterea de-a vindeca, unită cu puterea de-a ierta păcatele.

De fapt, puterea însăși de a ierta păcatele este o putere de vindecare și de mântuire. Iisus Hristos Domnul a dăruit Ucenicilor Săi întâi puterea de-a vindeca orice boală și orice neputință: ‘Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată și să tămăduiască orice boală și orice neputință‘ (Matei 10, 1). Iar mai târziu le-a dăruit puterea de-a ierta păcatele care îmbolnăvesc sufletul omului, zicând: ‘Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer’ (Matei 18, 18); ‘Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate; și cărora le veți ține, vor fi ținute‘ (Ioan 20, 23). Deci, puterea dumnezeiască de a ierta păcatele a fost dăruită de Hristos Domnul ucenicilor Săi, iar prin ei, Bisericii Sale. Astfel, în Biserică primim iertarea păcatelor, prin Sfânta Taină a Spovedaniei și Sfânta Taină a Împărtășaniei, iar vindecarea de boli se dăruiește mai ales prin Sfânta Taină a Maslului sau a Ungerii bolnavilor.

Boala trupului cheamă pe om să caute vindecarea sufletului

Sfânta Evanghelie ne mai arată însă și faptul că Mântuitorul Iisus Hristos cunoștea nu numai boala omului paralizat, ci și pocăința tainică a acestuia pentru păcatele sale. Oamenii păcătuiesc foarte des, dar nu se pocăiesc de păcate foarte des, sau nu se pocăiesc de bunăvoie, din inițiativă proprie. Însă Dumnezeu, în iubirea Lui milostivă și vindecătoare de suflete, îngăduie ca, pentru o vreme, oamenii să fie lipsiți de libertate, de sănătate, de bunuri materiale, de onoruri sociale, de prezența celor dragi sau de alte bucurii obișnuite. De aceea, uneori trecem prin necazuri, prin boli, prin încercări, care tainic ne îndeamnă sau ne cheamă să ne pocăim și să ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin rugăciune și fapte bune, întrucât El este izvorul vieții, al vindecării de boli, al eliberării de necazuri și al mântuirii de păcate și de moarte. Cuvântul ‘mântuire’, în limba greacă (soteria) și în limba latină (salus), înseamnă însănătoșire, eliberare sau salvare dintr-o situație grea. Deci, Iisus Hristos este Mântuitorul în înțelesul de Salvator sau Izbăvitor al oamenilor din starea de păcat, de boală și de moarte, prin unirea lor cu Dumnezeu Cel Sfânt și veșnic. De aceea, în Sfânta și Marea Vineri cântăm după slujba numită Prohodul Domnului, la procesiunea cu Sfântul Epitaf: ‘Mergi la cer și te așează, lângă Tatăl Creator, Tu ce lași în lume pace, Iisuse Salvator!’

Iisus, Duhovnicul și Doctorul desăvârșit

Iisus nu i-ar fi spus bolnavului paralizat: ‘Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale’ dacă nu ar fi cunoscut că suferința cauzată de boală a trezit în acest bolnav pocăința, iar pocăința i-a întărit credința lui că numai Iisus îl poate vindeca. Mântuitorul Iisus Hristos numește pe cineva fiu sau fiică numai când omul respectiv are credință în puterea Lui dumnezeiască vindecătoare. Așadar, Domnul Hristos, unicul Duhovnic și Doctor desăvârșit, cunoscător nu numai al bolii trupului, ci și al bolii sufletului, nu numai al păcatelor omului, ci și al pocăinței lui, iartă pe cel ce vine la El cu credință și-l consideră fiu duhovnicesc, arătându-i astfel iubirea părintească milostivă a lui Dumnezeu. Totuși, Iisus nu spune nimănui care sunt păcatele slăbănogului, pe care El le iartă, ci păstrează în taină natura păcatelor săvârșite de cel iertat. Iisus nu spune ce fel de păcate a săvârșit omul paralizat, ci îi spune doar atât: ‘Îndrăznește, fiule. Iertate sunt păcatele tale’. Hristos Duhovnicul și Doctorul nu divulgă păcatele săvârșite de omul bolnav, pentru că El nu umilește pe cel ce se smerește și se pocăiește. El păstrează taina păcatelor celui suferind, pentru că acesta a venit la El în stare de smerenie, pocăință și speranță de vindecare. Hristos Domnul nu diminuează demnitatea persoanei umane întristate de suferința bolii și de lacrimile pocăinței, ci o salvează și o înalță după ce aceasta a fost rănită de răutatea păcatului și de durerea umilitoare a bolii.

În cazul bolnavului din Capernaum, boala sa trupească văzută, adică paralizia, era semnul unei boli sufletești nevăzute, și anume o robie a păcatului, o ‘legătură nedezlegată’ a sufletului. Însă, prin pocăința sa tainică, știută numai de Hristos-Dumnezeu și de el însuși, omul paralizat dorea mult să poată schimba starea sa de boală în stare de sănătate, venind cu speranță la Iisus Mântuitorul sau Salvatorul, Duhovnicul și Doctorul sufletelor și al trupurilor. Iar Mântuitorul Iisus Hristos, după ce mai întâi ia păcatele slăbănogului, îi spune acestuia: ‘Scoală-te, ia-ți patul și mergi la casa ta!’ Înțelesul adânc al acestor cuvinte simple ale lui Iisus ar fi următorul: după ce mai întâi te-am vindecat sufletește, acum te vindec și trupește. Dumnezeu-Omul ți-a iertat păcatele, vindecându-ți astfel sufletul, și te-a înălțat la demnitatea de fiu duhovnicesc al Său, după har, iar apoi ți-a vindecat și trupul, dăruindu-ți libertatea de mișcare și starea de comuniune cu cei apropiați sau cu cei ai casei tale.

Din Evanghelia de azi vedem că Mântuitorul Iisus Hristos cunoaște dacă folosim încercările, necazurile sau bolile ca pe un prilej de pocăință și apropiere de Dumnezeu ori, dimpotrivă, acestea devin pentru noi prilej de cârtire și răzvrătire față de Dumnezeu. Bolnavul paralizat din Capernaum s-a smerit prin suferință, s-a pocăit de păcate și a devenit un om atât de credincios, întrucât nu mai conta pe nimeni și nimic, decât pe mila lui Dumnezeu. Probabil că încercase el, la mulți doctori, să se vindece de boala trupului, dar nu a reușit, deoarece avea nevoie mai întâi de vindecarea sufletului. De aceea, în grea suferință unită cu multă speranță, bolnavul aștepta ca Dumnezeu să-l vindece, iar Iisus Duhovnicul și Doctorul îl aștepta tainic să vină la El. Milostiv și discret, Iisus Mântuitorul iartă, vindecă și ridică pe păcătosul bolnav și schimbă viața lui, dăruindu-i sănătate și bucurie, trezind în oamenii din jur minunare și slăvire adusă lui Dumnezeu prezent și lucrător în Iisus (cf. Matei 9, 8).

Credința celor ce ajută pe cel bolnav contribuie la vindecarea lui

Evanghelia de azi mai evidențiază încă un sens duhovnicesc, foarte folositor pentru viața credincioșilor din Biserică, și anume: credința puternică a celor care ajută pe cel bolnav. Evanghelia spune că Iisus, ‘văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule. Iertate sunt păcatele tale‘ (Matei 9, 2). Evanghelia nu spune: ‘Iisus văzând credința lui‘, ci ‘văzând credința lor‘. Desigur, avea și bolnavul credință, de aceea Iisus l-a numit ‘fiu’, dar Evanghelia ne arată că Iisus a văzut mai întâi credința puternică a celor care l-au adus pe cel bolnav la El, și din acest motiv i-a zis celui bolnav: ‘Îndrăznește, fiule. Iertate sunt păcatele tale’, iar puțin mai târziu i-a zis: ‘Scoală-te, ia-ți patul și mergi la casa ta‘. Așadar, înțelegem că Mântuitorul Iisus Hristos prețuiește mult credința celor care ajută pe cel bolnav, fiind credință unită cu iubire milostivă și cu multă smerenie. Prin urmare, învățăm că Dumnezeu prețuiește mult credința celor din familia bolnavului, credința prietenilor lui, credința celor care îl ajută pe cel neputincios, credința tuturor celor milostivi și solidari cu cei aflați în suferință. La credința milostivă și smerită a acestora răspunde Dumnezeu cu iubirea Sa milostivă și vindecătoare, dătătoare de iertare și sănătate, de viață și bucurie.

Într-un înțeles duhovnicesc, cei ce au ajutat pe cel bolnav să vină la Iisus reprezintă Biserica, adică pe toți slujitorii și credincioșii Bisericii care ajută pe cei bolnavi. Văzând credința Bisericii Sale, Hristos-Dumnezeu dăruiește vindecare sau alinare multor bolnavi care nu se mai pot ruga pentru ei înșiși sau nu mai pot veni singuri la biserică, ci sunt aduși de alții, sau zac în pat acasă ori în spital. De aceea, la slujbele Bisericii sunt pomeniți zilnic cei bolnavi, iar în aproape toate spitalele din România se află capele sau paraclise, pentru ca să se roage aici preotul de caritate împreună cu cei bolnavi, și cu cei care vin să îi viziteze pe cei bolnavi. Evanghelia de azi și rugăciunea Bisericii pentru cei bolnavi, inspirată de această Evanghelie, ne arată că avem nevoie nu doar de credința și rugăciunea noastră proprie, ci și de credința și rugăciunea altora pentru noi. De aceea, trebuie să ne facem cât mai mulți prieteni rugători pentru noi și să dăm pomelnice la biserici și mănăstiri pentru ca preoții care slujesc aici să se roage pentru sănătatea și mântuirea noastră. De asemenea, trebuie să-i învățăm pe copii și pe tineri să se roage pentru sănătatea și mântuirea părinților, fraților, profesorilor și colegilor lor, pentru bolnavi și săraci, pentru orfani și bătrâni, pentru toți oamenii neajutorați. Numai când învățăm să ne rugăm și să lucrăm nu doar pentru noi înșine, ci și pentru sănătatea și mântuirea altora, putem spune că avem o cultură sănătoasă a sufletului creștin.

Să fim solidari cu cei aflați în suferință

Când vedem că un om bolnav suferă mult, trebuie să ne gândim că și noi am putea fi cândva într-o situație asemănătoare. Prin urmare, trebuie să arătăm iubire creștină celor suferinzi, să-i ajutăm, nu să-i judecăm. În fața suferinței altora, să ne întărim în credință și să sporim în iubire milostivă, rugându-ne cu smerenie și speranță pentru vindecarea lor. De fapt, din iubire milostivă izvorâtă din credință fierbinte s-au înființat primele instituții de caritate sau filantropie creștină. Astfel, Biserica a înființat primele bolnițe mai ales în mănăstiri, primele spitale și primele farmacii, a construit primele case de ajutorare a orfanilor, bătrânilor, bolnavilor, săracilor și pelerinilor. Toate acestea sunt rodiri ale Evangheliei iubirii lui Hristos pentru oameni în lucrarea socială a Bisericii și apoi a popoarelor sau statelor creștine. În acest sens, asistența socială a statelor europene, chiar și a celor secularizate, este de origine creștină.

Dumnezeu Cel multmilostiv îngăduie uneori încercări, între care și bolile, ca noi să fim mai milostivi, mai ajutători, mai solidari și mai sensibili la suferințele altora. Când dăm o mână de ajutor celor bolnavi, săraci și singuri, devenim și noi milostivi și iubitori de oameni ca Hristos Domnul. Când lucrează în noi Duhul lui Hristos, devenim mâinile iubirii lui Hristos, Care, prin noi și prin alți oameni, îi ajută pe cei suferinzi și pe cei neajutorați. Astfel lucrând, noi trăim adevărul că Biserica este Trupul tainic al lui Hristos, care prin lucrarea ei filantropică arată în lume iubirea milostivă a lui Hristos pentru oameni.

În această Duminică, a vindecării slăbănogului din Capernaum, ne gândim și la mulțimea medicilor competenți și conștiincioși, milostivi și generoși față de pacienții lor, la mulțimea asistenților și asistentelor medicale, la întreg personalul care în spitale și în centre de tratament ajută pe cei bolnavi, unind știința medicală cu bunătatea lor sufletească, pentru a alina suferința și a cultiva speranța și bucuria celor bolnavi.

Tuturor acestora să le arătăm multă prețuire și să rugăm pe Dumnezeu să-i binecuvânteze, dimpreună cu toți preoții duhovnici care aduc pe cei bolnavi la Hristos, pentru vindecare sufletească și trupească, spre slava lui Dumnezeu și bucuria Bisericii. Amin.

* Text revizuit de autor în anul 2011

Comentarii Facebook


Știri recente

Câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței” au fost premiați | FOTO

În aula Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București, au fost premiați luni, 20 mai 2024, câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței”.…