Basilica.ro pune la dispoziția publicului o recenzie la Cartea lui Oliver Jens Schmitt, „Biserica de Stat sau Biserica în Stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române 1918-2023”, realizată de Pr. Dr. Dorin-Demostene Iancu, Directorul Arhivelor Patriarhiei Române.
Redăm rezumatul lucrării și recenzia integrală în format PDF:
Rezumatul recenziei
Cartea lui Oliver Jens Schmitt, Biserica de Stat sau Biserica în Stat ? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române 1918-2023, apărută la Editura Humanitas în anul 2023, nu este o lucrare științifică. Autorul încalcă normele elementare de cercetare istorică din dorința de a demonstra concluzii prestabilite.
Deși profesor universitar și, deci, persoană care formează generații de istorici, O.J. Schmitt are, pe tot parcursul cărții sale, atitudinea unui procuror, uitând sau, mai grav, neștiind că istoricul nu are voie să judece pe nimeni. Cine îi dă dreptul istoricului să îi catalogheze pe unii drept „dezertori”, așa cum face O.J. Schmitt cu episcopul Teofil Herineanu?
În niciun moment O.J. Schmitt nu este procupat să înțeleagă statutul Bisericii în cadrul Statului român, indiferent că e vorba de perioada de dinainte de unirea Principatelor sau de după. Tocmai pentru că nu încearcă să înțeleagă, nici nu reușește. Cartea sa nu este doar neștiințifică, ci chiar antiștiințifică. Ea ar trebui dată drept model despre cum nu trebuie să se desfășoare cercetarea istorică. Mari istorici ai lumii, începând cu Tacitus (autorul celebrului dicton sine ira et studio – fără ură și părtinire), continuând cu Marc Bloch, Henri Irénée Marrou, Leon Halkin etc., sunt ignorați în ceea ce privește metodologia cercetării istorice.
O analiză obiectivă a documentelor (indiferent că este vorba despre documente inedite, publicate, jurnale sau memorii), l-ar fi condus la o concluzie similară celei a academicianului Florin Constantiniu, unul dintre cei mai buni (dacă nu cel mai bun) cunoscători ai istoriei contemporane a României și a documentelor din arhive românești și străine în această privință: „consider că toate aceste acuzații care i se aduc patriarhului sunt neîntemeiate, că patriarhul a ales, aș spune, calea cea bună și că exact cum Iisus a spus că Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea, tot așa și Patriarhul Justinian a ales partea cea bună care nu i se poate contesta de către un cercetător obiectiv și, în același timp, partea cea bună pe care a ales-o el a fost benefică pentru Biserica Ortodoxă Romană”[1].
Istoricul trebuie să aibă în fața documentului o atitudine de „profundă şi constantă umilinţă”[2], în felul acesta istoricul, cercetând tainele trecutului devine smerit, după cum afirma academicianul Florin Constantiniu, deoarece își dă seama cât de puțin poate înțelege din trecut, cât de multe are de învățat și cât este de supus greșelii.
Istoricul nu cercetează obiecte, date, evenimente, ci, înainte de toate, experiența umană, o dramă a unor oameni, de care, dacă nu ține seama, nu poate înțelege niciodată cercetarea istorică și nu poate fi un istoric bun.
Cartea este scrisă pe baza a cinci mari teme: legionarismul preoților ortodocși, rolul BOR în desființarea Bisericii Greco-Catolice, slugărnicia BOR față de regimul comunist și colaborarea cu acesta, blocarea de către BOR a accesului la arhive și perioada postdecembristă, de consolidare a puterii BOR.
Toate cele cinci mari teme sunt tratate în mod tendențios, cu falsuri istorice și cu o metodă și o interpretare care se aseamănă izbitor cu cele din perioada stalinistă.
O.J. Schmitt „uită” sau nu știe că nu toți preoții au fost apropiați de Mișcarea Legionară, ci, conform unor statistici oficiale, doar aproximativ 3%. Că Biserica Greco-Catolică a fost desființată din ordinul lui Stalin, în România liderii politici punând în aplicare directivele de la Moscova. Iar existența unor cazuri de colaborare a unor membri ai clerului cu comuniștii nu înseamnă că Biserica Ortodoxă a colaborat cu Securitatea/Partidul/„iubitul conducător”, după cum existența unor eretici în cadrul Bisericii Ortodoxe Universale de-a lungul veacurilor nu poate însemna că Biserica a fost eretică. În plus, în 1990, BOR și-a cerut iertare pentru toată căderile membrilor săi.
În privința accesului la arhivele BOR, procedura este una publică și transparentă, hotărârea Sfântului Sinod în acest sens din anul 2012 fiind postată pe site-ul oficial al Patriarhiei Române, deci O.J. Schmitt prezintă informații false.
Situația BOR după 1990 nu este nicidecum atât de înfloritoare pe cât o prezintă O.J. Schmitt, este o încercare a Bisericii de a-și recupera drepturile, nu o luptă pentru bani, ci pentru recuperarea și consolidarea unei identități seculare, afectată în timpul comunismului.
Descarcă recenzia integral, în format PDF.
[1] Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Amintiri, ediție, studiu introductiv şi note: prof. dr. Remus Rus şi drd. Dorin-Demostene Iancu, Ediția a 2-a, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2015, p. 30.
[2] Henri-Irénée Marrou De la connaissance historique, ed a VI-a, Paris, Editions du Seuil, 1973, p. 101.
Sursă foto: Ziarul Lumina
