Asociația „Glasul Vieții”, fondată de Părintele Dan Damaschin, a inaugurat marți, în Sala „Baptisteriu” a Muzeului Mitropolitan din Iași, o nouă expoziție de icoane cu scop caritabil, intitulată „Veronica”.
Fondurile strânse din vânzarea lucrărilor vor sprijini finalizarea celei de-a 272-a case pe care organizația o construiește în beneficiul a 16 copii rămași orfani, după ce o boală incurabilă le-a răpit mama.
„Evenimentul acesta are particularitatea că are mai mulți beneficiari. Te gândești, în primul rând, la copiii acelei mame plecate, dar adaug și beneficiarul care este pictorul, cel care a primit inspirație de la Dumnezeu să se implice în această lucrare. Tot beneficiari sunt și cei care vor achiziționa câte ceva din lucrările expuse aici”, a spus Părintele Mitropolit Teofan.
„Când ne gândim și nu știm ce să răspundem la întrebarea: Care dintre aceste categorii de beneficiari este mai importantă?, aduc aici, în parafrază, cuvântul marelui creștin și mărturisitor Petre Țuțea, care spunea odinioară că nu poporul român este onorat prin jertfa lui din închisoare, ci el este onorat că poporul român i-a îngăduit să sufere pentru el.”

Părintele Dan Damaschin a vorbit cu emoție despre familia mamei Loredana și despre lucrarea de iubire care a prins viață la Lunca-Neamț:
„Dacă pe 30 august Loredana pleca la Domnul, iată că, în aproape patruzeci de zile, la Lunca Neamțului, pe un teren cumpărat cu ceva timp înainte de plecarea ei din această lume, s-a înălțat deja o casă care mai are nevoie de multă jertfă, pentru ca acești copii credincioși, bine educați și harnici să aibă și ei un pat al lor, o masă la care să-și facă temele și un loc în care să se roage în fața unei iconițe – așa cum o fac în fiecare dimineață și seară, privind spre cer, unde știu că mama îi veghează și îi întărește în toate greutățile pe care un copil orfan le întâlnește în această viață.”
Evenimentul a debutat cu un minirecital al grupului Byzantion, care a adus în inimile celor prezenți frumusețea cântării bizantine, pregătind astfel atmosfera de rugăciune și reflecție care a însoțit întreaga seară.

Expoziția este curatoriată de prof. univ. dr. Adrian Stoleriu și organizată de Miruna Ioana Nicolaev și Marius-Ciprian Ghinescu, reunind numeroase lucrări iconografice.
Expoziția de icoane în scop caritabil „Veronica” a ajuns anul acesta la a treia ediție.
Foto credit: Doxologia.ro / Silviu Cluci






