Post și rugăciune

Omilia rostită de Sfântul Grigorie Palama în duminica a patra a Postului Mare insistă asupra necesității curățirii de patimi. Textul evanghelic citit în această zi este un fragment din Evanghelia după Marcu și prezintă episodul tămăduirii unui tânăr demonizat. Se pare că în vremea Sfântului Grigorie această pericopă nu era Evanghelia clasică ce trebuia citită în această zi, ci era adăugată unei alte pericope, cea a Samarineanului milostiv, care, se pare, era Evanghelia rânduită pentru duminica a patra din Post.

Însă încă din secolul al XIV-lea, în structura slujbei duminicii a patra din Post, parabola Samarineanului milostiv este înlocuită treptat de fragmentul din Evanghelia lui Marcu. De altfel, și dedicarea acestei duminici Sfântului Ioan Scărarul se petrece cam în aceeași perioadă, probabil nu mult timp după desemnarea duminicii a doua din Post ca duminica Sfântului Grigorie Palama, în jurul anului 1368.

Experiența ascezei prin post și rugăciune, Moise și Ilie

La începutul omiliei, Sfântul Grigorie precizează contextul minunii prezentate de Evanghelistul Marcu. Ea are loc imediat după Schimbarea la Față, petrecută pe Muntele Taborului. Este de reținut faptul că evenimentul Schimbării la Față se derulează în prezența a două mari personaje din Vechiul Testament care au făcut experiența ascezei, prin post și rugăciune: Moise și Ilie. Prezența lor anticipă cumva minunea vindecării tânărului demonizat, care avea să urmeze și care avea să fie posibilă doar prin „post și rugăciune”. Moise și Ilie, „care mai mult decât toți ceilalți oameni s-au nevoit în rugăciune și post”, au arătat, prin prezența lor pe Muntele Taborului, că orice apropiere, atât de tainele dumnezeiești cât și de adâncul suferințelor omenești, trebuie făcută prin asumarea postului și a rugăciunii. De altfel, Mântuitorul va răspunde categoric celor care erau nedumeriți de ce vindecarea nu a putut fi înfăptuită și de ucenici : „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post”.

Ajutorul ridicării

Tot în prima parte a acestei omilii, Sfântul Grigorie Palama prezintă foarte sugestiv realitatea celor două firi și a lucrărilor lor în Persoana Mântuitorului. Hristos însuși, ascetul prin excelență, îndeamnă la post și rugăciune. În același timp însă Își dezvăluie dumnezeirea. După ce îl tămăduiește pe băiatul demonizat, îl ia de mână și îl ridică (Evanghelia precizează că după ce demonul l-a slobozit pe băiat, l-a zguduit cu putere, lăsându-l într-o stare apropiată morții). Sfântul Grigorie interpretează acest pasaj astfel: „Domnul, luând mâna băiatului, l-a ridicat și l-a pus pe picioare, arătând prin aceasta puterea nemăsurată a lucrării Sale. Căci a lua de mână era o lucrare în marginile firii celei zidite, dar a-l scula pe băiat, vindecat de tot răul, este o faptă a lucrării celei nezidite și dumnezeiești și de viață începătoare”. Este o referire directă la taina unirii și a lucrării celor două firi în Ipostasul unic al Mântuitorului, fiecare fire păstrându-și puterile și energiile proprii, puse în lucrare în unitatea Persoanei. În virtutea acestui fapt Îl vedem pe Domnul acționând și ca un om, dar având și caracteristici proprii dumnezeirii.

Rugăciunea pentru cei în suferință sufletească și trupească

Un alt aspect interesant al acestei omilii este faptul că Sfântul Grigorie Palama este categoric în privința realității prezenței și acțiunii demonice. Afirmă chiar că cel cuprins de starea adâncă de demonizare nu are cum să își mai deschidă inima pentru rugăciune și post. „Unii spun că rugăciunea și postul trebuie să se săvârșească de către cel ce pătimește. Însă nu este așa. Căci cel ce se află sub puterea unui duh rău, și mai ales a unui duh atât de cumplit, este asuprit de acesta ca și cum ar fi un mădular al lui. Cum ar putea deci, așa, cineva să se roage și să postească pentru sine în chip folositor?”. Bineînțeles, problema aceasta nu este lăsată nerezolvată: „Când cineva îl are pe diavol chiar în sine, atunci el nu mai suferă în chip omenesc, nici nu mai poate prin sine și de la sine să facă ceva pentru propria tămăduire. Însă ceea ce ar face el, dacă ar avea mintea slobodă, se face pentru el de către cei slobozi! Ba mai mult, chiar Duhul Sfânt mijlocește pentru izgonirea demonului, prin împlinirea unor lucrări foarte mari”. Pasajul este impresionant și oferă imaginea importanței rugăciunii pentru cei aflați în astfel de situații.

„Să curățim lucrarea cea lăuntrică, din sufletul nostru”

Se pare însă că nu pe acest subiect vrea Sfântul Grigorie să insiste, ci pe subiectul efortului curățirii de patimi. Îndeamnă la smerenie și curățire de patimi: „Să nu cerem noi să izgonim demonii, chiar dacă am avea putere să-i alungăm, căci aceasta la nimic nu ne va folosi, câtă vreme ducem o viață lipsită de luare-aminte. Așadar, este mult mai folositor să ne grăbim să izgonim patima desfrânării și a mâniei și a urii și a îngâmfării, decât să dăm afară pe demoni”. Demonul mut și surd care a pus stăpânire pe tânărul din Evanghelie poate amenința pe orice om care își petrece viața în patimi: „Scufundarea în apă, pe care demonul o lucra asupra tânărului din Evanghelie, închipuie bețiile cele fără de măsură și nesațul multor petreceri lumești. De asemenea, cel care a căzut pradă neadevărurilor unui astfel de demon, acela nu suferă prea lesne să audă și să grăiască cele dumnezeiești”. Și continuă Sfântul Grigorie: „Nu este îndestulător să ne izbăvim noi doar de păcatul cel trupesc, ci este de trebuință să curățim lucrarea cea lăuntrică, din sufletul nostru. Atunci când trupul se lenevește, mai lesne e ca în minte să se împlinească păcatul; și când înlăuntrul sufletului, prin rugăciune și băgare de seamă și aducere-aminte a morții și întristare pentru Dumnezeu, este nimicit asaltul răului, atunci ia parte și trupul la sfințenie, dobândind puterea de a pune capăt pornirilor păcătoase. Să statornicim în noi înșine pacea, sfințenia, rugăciunea cea cu zdrobire de inimă, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”.

Citind astfel de îndemnuri, îl vedem pe păstorul credincioșilor din Tesalonic purtând grijă de mântuirea păstoriților săi. Statura ascetică a scrierilor sale oferă realismul vieții duhovnicești. Poate nu este îndeajuns cunoscut acest fel de a fi al sfântului: ascet, episcop preocupat îndeaproape de problemele duhovnicești ale credincioșilor, rugător neîncetat pentru întreaga Biserică, iar după mutarea sa la cer, făcător de minuni. Cunoscut mai mult datorită precizărilor sale teologice, iată că în omilii ni se dezvăluie ca monah încercat și bun cunoscător al mișcărilor sufletului omenesc. De altfel, nici nu ar fi avut cum să facă precizări teologice dacă nu ar fi fost așa. Ne putem ruga Sfântului Grigorie pentru tămăduirea patimilor și pentru dobândirea bunătăților duhovnicești, aducându-ne aminte și de un cuvânt al unei măicuțe slujitoare în biserica sfântului din Tesalonic, care mărturisea și din propria experiență, și din cea a închinătorilor la moaștele Sfântului Grigorie Palama: „Sfântul Grigorie nu răspunde rugăciunilor superficiale. Uneori nu răspunde imediat nici chiar rugăciunilor stăruitoare. Însă răspunde, chiar dacă nu imediat. Și când răspunde, dăruiește atât de îmbelșugat, încât copleșește înmiit cu harul său cererile noastre”. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 13 martie 2010, semnat de pr Roger Coresciuc)

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul României la spectacolul „Sf. Nicolae în mijlocul copiilor”: Apărător al dreptei credinţe şi învăţător al iubirii milostive

Patriarhul României a participat luni la ediția a 12-a Spectacolului cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” şi a rostit un cuvânt de binecuvântare. Evenimentul a fost organizat de Sectorul învățământ şi activități cu tineretul al…