Portrete în lumină: Un Patriarh smerit

Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Română comemorează șapte ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007). Cu acest prilej, în cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat în Ziarul Lumina, Miercuri, 1 august 2007, semnat de Arhim. Timotei Aioanei, intitulat Portrete în lumină: Un Patriarh smerit.

Avea un zâmbet cald ce scotea din vistieria inimii o bunătate de părinte, o deschidere către cei din preajmă, o dăruire și o grijă permanentă pentru alții. Patriarhul Teoctist cel mutat din „aceste trecătoare” a fost Păstor în vremuri de furtună. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că măiestria corăbierului se vede în vreme de furtună și nu pe timp senin. Furtuna a încetat acum. A venit pentru Prea Fericirea Sa vremea unei binemeritate odihne.

Ce lasă în urmă Patriarhul Teoctist? Amintirea unui ierarh cuviincios, smerit, iubitor al Liturghiei și al Tradiției Bisericii. Monah din fragedă tinerețe, Toader sau Todirică, copilul de 13 ani și-a îndreptat pașii către Sihăstria Voronei, singuraticul schit sfințit de rugăciunile cuviosului isihast Onufrie.

L-am întâlnit cu mulți ani în urmă pe părintele Veniamin Barbacaru, un monah cu viețuire aspră din obștea Sihăstriei. El l-a cunoscut pe tânărul Toader Arăpașu încă de la Vorona, unde viețuia în anii â20 ai veacului trecut. Îl primise în chilia sa înaintea de a urma drumul Seminarului. Patriarhul de mai târziu se odihnea după sobă, într-un loc strâmt, unde stăteau de obicei doar pruncii. Patriarhul n-a uitat vreodată gestul monahului primitor de străini. L-am văzut la Sihăstria, în 1992 și-n 1993, îmbrățișându-l pe ava Veniamin, încărcat de acum de ani, ca un pom de roade bogate în vremea toamnei.

Recunoștința sa față de toți a fost o caracteristică a vieții sale. Am avut prilejul să-i fiu alături în anumite momente ale slujirii sale. La Mănăstirea Neamț, unde a poposit în atâtea rânduri înainte și după 1989, l-am văzut grijindu-se de bătrânii mănăstirii, cinstindu-i și alinându-le încercările vârstei. Nonagenarul monah Gamaliil Păvăloiu a primit de atâtea ori câte un plic strecurat discret în buzunar de Patriarh. La masa de prânz sau la cină le făcea poftire părinților Claudiu Derevlean, Nifon Corduneanu, Ioan Ivan sau Petroniu Bulbucanu. Își aducea aminte de întâmplări mai vechi sau mai noi, cu un parfum de busuioc și flori de pădure, bogat aromate. Așa a rămas în toți anii Patriarhul. Un monah autentic, smerit, rugător, iubitor al Liturghiei și pravilei, neuitător, cald la suflet. Simțeai căldura și atunci când te mustra. Era mustrarea părintelui, în care nu se regăsea nici o urmă de răutate. Lovit adeseori, acuzat și grăit pe la colțuri, patriarhul a avut puterea să ierte și să iubească. Le zâmbea, în felul lui inimitabil, tuturor. Se împlineau astfel cuvintele Mântuitorului: „Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea…Iubiți pe cei ce vă urăsc, faceți bine celor ce vă fac rău…”

Grija deosebită a Patriarhului pentru mănăstiri și monahi este arhicunoscută. Sunt mulți stareți (și starețe) de la noi sau din alte eparhii care l-au primit de nenumărate ori pe șantierele deschise în chinoviile lor, urmărind cu atenție devizul și modificând „din mers” anumite lucrări care se mai puteau îndrepta. La mormântul marelui Strateg al Moldovei de la Putna a înălțat una dintre cele mai mărețe construcții mănăstirești, pe ruinele vechii case voievodale. A avut negrăita dorință de a o termina, oferind cu mărinimie filocalică și ultimul bănuț din vistieria mitropolitană. Când trebuia scrisă piatra pisaniei, i-a amintit pe mulți, dorind parcă să ascundă de ochii răi grija pe care a manifestat-o și care trebuia să rămână o taină…

La vârsta lui, la aproape 93 de ani, încă mai trimitea la Mănăstirea Neamț un mandat poștal pe adresa unui părinte venerabil. Nu uita de nimeni!

Vorba lui molcomă – cuvântul care zidea și care aducea mângâiere – era ascultată cu nesaț de fiecare în parte. Strălucirea omiliilor reieșea din simplitatea și profunzimea cuvintelor. Erau cuvintele unui părinte, a unui monah care păstrase în lunga lui slujire arhierească fiorul și evlavia primelor zile de noviciat.

Intra ușor în dialog cu alții. Cu cei mari și cu cei mici. Cu oamenii simpli de care se simțea legat prin obârșia sa. În 2005 l-am însoțit în satul lui natal, la Tocileni și Victoria. Nu vă închipuiți ce bucurie avea el, ce bucurie aveau consătenii lui. Satul era în sărbătoare. Toate casele aveau covoare pe garduri, oamenii ieșiseră la porți, bătrâni și copii cu lacrimi în ochi. Patriarhul și-a ridicat ochii către Cer și a mulțumit. În fața școlii și-a adus aminte de învățătorul lui, nimeni altcineva decât fiul preotului din sat, care-l înfruntase pe tatăl patriarhului, om necăjit, cu mulți copii care nu avea putința să-l țină prea mult la școală: „Ce atâta școală, doar n-am să-l fac popă…” (spunea tatăl pruncului).

Învățătorul a fost un vizionar. La Tocileni nu se mai păstrează casa familiei Arăpașu. Ar fi fost acum cel mai smerit muzeu al Bisericii și țării, un loc în care s-a născut un mare Om. Patriarhul, trudit de lunga-i călătorie pe drumul acestei vieți, a cerut vreme de odihnă. Ce-am putea spune acum?

Iubirea sa pentru Liturghie, iubirea pentru Biserică, iubirea pentru Moldova, iubirea pentru cei din preajmă.

Cu dorul pentru locurile natale și monahii care i-au deschis un drum în slujirea Bisericii, Patriarhul s-a dus către Ceruri. Pentru că n-a judecat pe nimeni și i-a iubit pe toți, Prea Fericirea Sa a intrat prin Porțile deschise ale Împărăției cerurilor. De acolo, vegheat de îngeri, zâmbește celor care i-au prețuit ostenelile. Pe cei care încă l-au vorbit pe la colțuri îi iartă. Iubirea lui a fost fără margini.

A fost Patriarhul iertător și Bun. Păstorul cel Bun a cărui bucurie a fost Biserica.

Rămas bun! Mulțumiri și sinceră recunoștință pentru toate. Din inima mea nimeni nu va putea fura amintirile și bucuria întâlnirii cu un asemenea Om.

Comentarii Facebook


Știri recente

Premianții concursului național catehetic au ajuns la București: „Să rămâneți în suflet copii toată viața”, le-a urat PS Varlaam

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul s-a întâlnit vineri cu câștigătorii Concursului Național Catehetic. „Să rămâneți în suflet copii toată viața”, le-a urat în încheierea discursului Episcopul vicar patriarhal. Întâlnirea a avut loc la Centrul de Formare…