Pomenirea morților – Sâmbăta Sfântului Teodor

Biserica Ortodoxă se va afla mâine, 23 martie 2013, în Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron sau Sâmbăta Colivelor, zi în care sunt pomeniți cei trecuți la Domnul.

Cunoscut ca mare făcător de minuni, Sfântul Teodor Tiron a trăit la cumpăna dintre secolele III – IV. Tradiția pregătirii colivei ne-a rămas de la o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate alimentele din piețe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creștini să întrerupă postul și să consume jertfe aduse idolilor. Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimic din piață, ci să mănânce grâu fiert cu miere.

Pomenirea morților în Biserica Ortodoxă

În Postul Mare, credincioșii merg la biserică și fac parastase sâmbăta, începând cu Sâmbăta Sfântului Teodor și până la Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, precum în toate sâmbetele în care se face pomenirea celor adormiți, creștinii participă în biserici la slujbe de pomenire a celor plecați la Domnul din neamul lor, aducând jertfe (pâine, vin, colivă, colaci), drept pomană pentru sufletele celor adormiți.

Așa cum, în această perioadă a Postului, ne îngrijim mai mult de hrana sufletului, la fel trebuie să ne îngrijim și de sufletele celor trecuți la Domnul.

„Dacă noi cei care suntem în Biserica aceasta luptătoare aprofundăm rugăciunea, intensificăm postul și nevoințele pentru salvarea sufletelor noastre, totodată, trebuie să ne îngrijim și de sufletele celor plecați din lumea aceasta, de sufletele rudelor noastre, ale prietenilor noștri, deoarece și aceste suflete au nevoie de rugăciune, de milostenie pe care noi o facem în numele lor ca Dumnezeu să-i ierte și să-i rânduiască în corturile drepților, în Împărăția Sa cerească”, a precizat Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În afara sâmbetelor din Postul Mare, se face pomenirea de obște pentru cei trecuți la Domnul în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți și în sâmbăta care precede Duminica Pogorârii Duhului Sfânt.

Biserica și-a manifestat întotdeauna grija față de cei care au plecat în veșnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morților, rânduind cântări speciale în amintirea acestora. Dar, în special, sâmbăta dinaintea Înfricoșătoarei Judecăți și Sâmbăta Rusaliilor sunt rânduite pentru pomenirea moșilor și strămoșilor noștri cei din veac adormiți, zile care poartă denumirea de moșii de iarnă și de vară, ori sâmbăta sufletelor. În cartea de cult numită Triod sunt menționate și motivele pentru care a fost rânduită astăzi această pomenire, astfel Sfinții Părinți, ‘mânați de dragostea de oameni și fiind învățați de Sfinții Apostoli, au hotărât ca întreaga Biserică să facă pomenire de obște pentru toți aceștia, fiindcă n-au avut parte de slujbele cele rânduite, din pricina unei întâmplări oarecare, să fie cuprinși în pomenirea obștească de acum’. De asemenea, a fost rânduită pomenirea celor adormiți în această zi ‘pentru că mâine are să se prăznuiască a doua venire a lui Hristos; prin aceasta, Biserica înduplecă pe Înfricoșătorul și Dreptul Judecător ca să aibă față de suflete obișnuita Sa milă și să le așeze întru desfătarea cea făgăduită’, dar și pentru că în Duminica următoare se pomenește izgonirea lui Adam din Rai, ‘de aceea izvodesc, prin prăznuirea de azi a tuturor morților, o oarecare odihnă și popas, punând astfel, prin odihna de azi, sfârșit tuturor prăznuirilor faptelor săvârșite de Dumnezeu pentru mântuirea noastră’.

Din vremea Sfinților Apostoli

Încă din vremea Sfinților Apostoli, după cum mărturisește Sfântul Ioan Gură de Aur, se țineau zile de pomenire a strămoșilor adormiți în speranța fericirii veșnice. Astfel de zile pot fi identificate în jurul secolului al VI-lea, când s-a făcut fixarea definitivă a pericopelor biblice citite în cursul anului bisericesc. În privința aceasta găsim rugăciuni alcătuite pentru sufletele celor morți și în Evhologhiul lui Serapion de Thmuis (Egipt) din secolul al IV-lea, în care se spune: ‘Te rugăm Dumnezeule și pentru cei adormiți, a căror pomenire s-a făcut, sfințește aceste suflete, căci tu pe toate le cunoști; sfințește-i pe cei adormiți în Domnul și numără-i cu puterile Tale cele sfinte (îngerii) și dă-le lor și sălășluire întru împărăția Ta’. Despre obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei morți găsim menționări la Sfinții Părinți și Scriitori bisericești din secolul al II-lea, la Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei, apoi începând cu secolul al IV-lea mărturiile devin numeroase, dintre cei mai importanți Sfinți Părinți putem menționa pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Ierarhul definindu-l pe om drept ‘împrumut cu dobândă vremelnică a vieții: datorie fără amânare a morții’ îi arată efemeritatea, căci el este ‘astăzi în bogăție, mâine în mormânt. Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt. Astăzi în multe avuții, iar mâine în coșciug. Astăzi cu cei ce-l lingușesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este’, și îndeamnă la purtare de grijă pentru folosul celor care au răposat: ‘Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii și prinoase, căci aceasta le aduce ușurare, mare câștig și folos. Într-adevăr, nu s-au legiuit acestea în zadar și la întâmplare și nici n-au fost predate Bisericii lui Dumnezeu fără rost de preaînțelepții ucenici ai Domnului, ca preotul să facă pomenire la înfricoșătoarele Taine de cei în credință adormiți’.

Biserica a hotărât să se facă pomenirea celor plecați din lumea aceasta, mijlocind pentru odihna și pentru iertarea păcatelor lor. Pomenirea celor care nu mai sunt printre noi este o dovadă de iubire nemărginită, care trece prăpastia morții. Prin rugăciunile noastre se realizează comuniunea aceasta cu cei plecați la Domnul. Îi pomenim, îi aducem în fața lui Dumnezeu, mijlocim pentru ei, îi includem într-un dialog al rugăciunii cu Dumnezeu, dialog care revarsă foloase și asupra lor.

Pomenirea, un lucru folositor și plăcut lui Dumnezeu

În zilele de pomenire a morților se oficiază Sfânta Liturghie, unde sunt pomeniți cei adormiți, fapt pe care Sfântul Grigorie de Nyssa îl numește ‘folositor și plăcut lui Dumnezeu’, iar Sfântul Simeon al Tesalonicului spune în privința aceasta. ‘Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiți, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare și unire cu Dumnezeu ca acesta. Deoarece însuși Sângele Domnului este cel care prin această jertfă se varsă pentru noi, netrebnicii’. După dumnezeiasca Liturghie se săvârșește Slujba Parastasului cu unele rugăciuni speciale. Slujbele de pomenire a celor adormiți poartă numele de ‘parastas’, cuvânt de proveniență greacă, care înseamnă ‘înfățișare înaintea cuiva’, ‘mijlocire’, deci, prin acest serviciu religios se mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru cei morți. Cu acest prilej se aduc la biserică prinoase (colivă, vin, colaci) care, după ce sunt binecuvântate, se împart pentru sufletele adormiților noștri.

Simbolismul colivei

Pentru cinstirea înaintașilor trecuți la Domnul, ‘se face colivă din semințe de grâu și din alte roade de multe feluri ce sunt aduse ca prinos lui Dumnezeu’, care ‘arată că și omul este o sămânță, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul iarăși va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viața ce va să fie și aducându-se viu și desăvârșit lui Hristos. Căci precum această sămânță se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare și aduce mult rod, tot astfel și omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăși va învia. Același lucru îl spune și Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor’, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului.

Pe lângă colivă, în această zi se împarte mâncare pentru sufletul celor adormiți, dar și alte prinoase, lucruri folositoare pentru semenii noștri. De asemenea, în unele locuri, la sate există tradiția ca în această zi, în casele gospodarilor, să se facă o masă de pomenire la care sunt chemați rudele, vecinii, dar și oameni nevoiași.

Nădejdea învierii

Cultul morților este fundamentat pe învierea lui Hristos care s-a făcut, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, ‘începătură (a învierii) celor adormiți. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om și învierea morților (I Cor. 15) și tot el ne îndeamnă ‘despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați, ca ceilalți, care nu au nădejde, pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.’ (I Tes. cap. IV). Astfel, prin pomenirea înaintașilor în această zi, Biserica își exprimă speranța răspunsului bun pe care îl vor primi la Judecata de Apoi toți oamenii înviați întru nădejdea Împărăției cerurilor.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…