Mitropolitul Anastasie Crimca a fost omagiat duminică la mănăstirea suceveană Dragomirna, pe care a ctitorit-o, printr-o serie de manifestări liturgice și culturale.
Un sobor de preoți condus de pr. Constantin-Ciprian Blaga, consilier la Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a oficiat un Parastas la mormântul ierarhului din pridvorul bisericii mari a mănăstirii.
La finalul slujbei, pr. Constantin-Ciprian Blaga a transmis mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților: un Decalog în care ierarhul a sintetizat reperele fundamentale ale slujirii vrednicului mitropolit, precum și exigențele pe care aceasta ni le reclamă nouă, celor de astăzi.
Cultura ca dar de sus și frumosul ca teologhisire
„Prețuiți cultura ca dar al lui Dumnezeu, urmând râvna eruditului arhiereu pentru carte, caligrafie, miniatură și educarea unei elite duhovnicești și intelectuale. Folosiți frumosul pentru a teologhisi, amintindu-vă că, prin Școala de la Dragomirna, a arătat că arta mijlocește sufletului contemplarea lui Dumnezeu”, a îndemnat ierarhul în mesajul său.
„Reperele formulate în conținutul acestui Decalog se concretizează în lucrarea maicii starețe și a întregii obști a Mănăstirii Dragomirna, întrucât permanentizează, cu fidelitate și discernământ, moștenirea vrednicului Mitropolit Anastasie Crimca”, a transmis Înaltpreasfinția Sa.
„Prin păstrarea rânduielii, prin continuitatea vieții liturgice și prin asumarea responsabilă a tradiției primite, această moștenire se confirmă ca lucrare rodnică în contemporaneitate, spre folosul mădularelor vii ale Trupului tainic al Mântuitorului Iisus Hristos.”

Stavrofora Maria Magdalena Gherghina, stareța Mănăstirii Dragomirna, și-a exprimat recunoștința față de părintele arhiepiscop pentru mesaj și pentru îndrumarea și ajutorul oferite de-a lungul timpului.
„Mulțumesc tuturor, obștea cea mare a Dragomirnei, care astăzi ați venit aici să ne hrănim din arta pe care Anastasie Crimca a semănat-o în noi”, a adăugat maica stareță.
Expoziție și conferință
În continuare, la Centrul „Sfântul Paisie” din incinta ansamblului monastic, a fost vernisată expoziția „Unica Psaltire ilustrată – Codexul de la 1616 al lui Crimca”.
Maica stareță a prezentat cele mai importante file din istoria Școlii de miniatură de la Dragomirna, iar monahia Filofteia Balan le-a împărtășit celor prezenți detalii despre metodele tradiționale utilizate pentru realizarea miniaturilor din manuscrise: utilizarea emulsiei de ou amestecată cu pigmenți și aplicarea de aur veritabil sub formă de foiță sau praf combinat cu gumă arabică.
A urmat conferința „Mitropolitul Anastasie Crimca – mărturisitor prin artă”, susținută de prof. univ. dr. Mihaela Palade de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității București.
Invitata a remarcat valoarea artistică excepțională a Psaltirii de la Dragomirna, o lucrare rară prin bogăția sa ornamentală, având în vedere că psaltirile sunt, în mod tradițional, cărți cu decor minimal.
A urmat vizionarea filmului „Mitropolitul Anastasie Crimca – între cuvânt și imagine” realizat de Mănăstirea Dragomirna.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment de rugăciune închinat Maicii Domnului.
Despre Mitropolitul Anastasie Crimca
Luni s-au împlinit 397 de ani de la mutarea la cele veșnice a Mitropolitului Anastasie Crimca.
A condus Mitropolia Moldovei în perioada 1608–1629, remarcânu-se printr-o bogată activitate culturală – ctitorirea Dragomirnei, realizarea de cărți sfinte ilustrate cu măiestrie –, dar și filantropică – fiind inițiatorul și susținătorul primului spital public din Moldova.
Un fragment din moaștele Sfântului Iacob Persul, unul dintre odoarele cele mai de preț dăruite de Mitropolitul Anastasie Crimca Mănăstirii Dragomirna, este păstrat spre cinstire în pronaosul bisericii mari.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților






