Unde altundeva aș fi putut să o întâlnesc pe doamna Mirela Orlandea – pelerină cu aproape 10 ani experiență în călătoriile duhovnicești -, dacă nu pe o astfel de cale a căutării spirituale profunde? „Pelerinajul, rugăciunea de fapt, este pentru mine ca pâinea cea de toate zilele. Dumnezeu mi-a dat viață prin rugăciune”, spune cu emoție în priviri profesoara Orlandea, diagnosticată în urmă cu 7 ani cu o formă de boală gravă.
Mirela Orlandea (foto) are 57 de ani și predă disciplina religie elevilor de la Școala generală „Mircea Nedelciu” și celor de la Liceul Tehnologic nr. 1 din Fundulea, județul Călărași. Este un dascăl dedicat profesiei, pe care o consideră „un apostolat. Profesorul de religie își asumă o răspundere uriașă – de a forma credința unui copil, de a se adresa sufletului”. Munca la catedră nu ar da rezultate meritorii dacă profesoara Mirela Orlandea nu ar fi o persoană cu alese calități umane, pe care a avut forța să le cultive pe parcursul vieții, cu toate că necazurile nu s-au sfiit să o necăjească.
Domnia sa mărturisește că fără ajutorul lui Dumnezeu, venit prin oamenii și prin locurile Sale sfinte, nu s-ar fi putut împărtăși până astăzi de lumină, de speranță și de puterea de a trăi pe acest pământ: „Pelerinajul mă ajută foarte mult, de aceea merg la două, trei luni o dată. Simt nevoia să fiu prezentă în astfel de călătorii, pentru că sufletul mi se ușurează. Mă luminez. Când vin de acolo, simt că pot muta munții”.
Refugiul din calea bolii
Doamna Mirela Orlandea își amintește de primul pelerinaj, la Prislop: „Prima dată am mers la mormântul părintelui Arsenie Boca, imediat după ce m-am îmbolnăvit de cancer. Prislopul este un loc care mă cheamă des, așa cum o chema și pe bunica mea Ana, sibiancă din Agnita, care a însemnat foarte mult pentru mine, și de la care am moștenit credința. Dacă înainte de a mă îmbolnăvi mergeam cu drag la mănăstiri, dar în concediu, acum le caut foarte des. Între timp a murit soțul și pelerinajul a fost, cumva, refugiul meu”.
Boala a determinat-o, așadar, pe Mirela Orlandea să înmulțească și să intensifice rugăciunea, convinsă că „dacă vorbești cu Dumnezeu, te ține și El de vorbă”. Femeia relatează: „După ce m-am îmbolnăvit de cancer, în viața mea a urmat o perioadă foarte grea. Am vrut să-mi dau doctoratul în istorie veche, m-am înscris, dar nu am mai putut ține nimic în mână, nu m-am mai putut ridica din pat. Când am simțit că mă paște depresia, m-am dus la părintele duhovnic și l-am întrebat ce fac, că am un copil de crescut. Soțul meu murise deja. Părintele mi-a zis: «Ține minte ce ai zis când a murit Dan: tu ți-ai făcut boala, tu ți-o repari». Așa că m-am rugat din tot sufletul meu. M-am rugat cu lacrimi. Spuneam rugăciunea inimii. Am ajuns să rostesc, mergând pe stradă: «Dumnezeu mă ajută și sunt sănătoasă». Și Dumnezeu m-a ajutat, având în vedere că eram băț (n.r., slabă), am fost cu paranestezie, gâtul era umflat, mi-a căzut părul de la citostatice†¦ Sigur, și tratamentul m-a ridicat, dar rugăciunea m-a hrănit – Sfintele Masluri, credința în suflet că Dumnezeu nu mă va lăsa”.
Cu adevărat, minunată lucrarea lui Dumnezeu în viața intelocutoarei mele care, pe lângă orele de curs, se implică în acțiuni de întrajutorare, este parte activă în acțiuni civice (antiavort, antiprostituție) destinate elevilor de clasa a VII-a, a VIII-a și celor de liceu, ba chiar își găsește timp și energie să îngrijească animalele și plantele din propria gospodărie.
Binefacerile comuniunii interumane
Din experiența pașilor săi nenumărați purtați spre locurile sfinte din țara noastră, doamna Mirela Orlandea remarcă: „Pentru mine, pelerinajul este un drum luminos al rugăciunii. Un fel de spălare a sufletului, de împărtășire din lumina sfinților. Trebuie să-l simți, să-ți aducă liniște, bucuria rugăciunii cu ceilalți. În pelerinaj jertfești ceva din tine, dar știi că îl dai pentru ceva bun, deoarece lumina aceea a rugăciunii comune și a drumului pentru rugăciune ți se întoarce înmiit.”
Despre modul în care se cuvine să ne comportăm față de companionii noștri de drum, mai cu seamă față de aceia lipsiți de noțiuni clare cu privire la semnificația pelerinajului, profesoara de religie subliniază: „Astfel de oameni nu trebuie tratați cu duritate, deoarece se răzvrătesc și nu obții nimic. Dacă îi explici persoanei eu n-aș face așa, eu fac așa, tu faci cum crezi tu, și uite ce am obținut, poate că va face ce faci tu. Îl poți aduce pe calea cea bună, dându-i exemplul personal, nu impunându-l. Să nu uităm că scopul comun al tuturor pelerinilor este ridicarea sufletului acolo de unde a plecat – de Sus”.
Doamna Orlandea insistă asupra importanței comuniunii interumane, care ia forme și feluri de expresie impresionante în călătoria spre locurile sfinte: „Este extraordinar că ne putem înțelege și ne putem ajuta între noi. Învățăm să întindem mâna unul către celălalt. Copil fiind, ziceam că lacul de la Mănăstirea Sâmbăta este al meu. De curând, am retrăit acele clipe din trecut. Nu m-am abținut să exclam: «Doamne ce mare ești și ce mare putere ai avut să le faci pe toate!» Amuțești când te uiți în jur și le vezi pe toate cele frumoase†¦ Le spun și copiilor: «Uitați-vă la o floare, o putem noi face? Priviți cât este de frumoasă, de perfectă, și așa ceva numai Dumnezeu poate crea». Aceste trăiri sunt mai puternice în pelerinaj și se amplifică prin simțirea venită ca urmare a rugăciunii în comun. Comuniunea este ceva aparte.”
Cale spre viață
Mirela Orlandea este exemplul real că rugăciunea a fost și este lucrătoare în viața domniei sale, sau altfel spus, după cum singură se exprimă: „Fetița mea a venit pe lume tot la rugăciune. O cheamă Doris, pentru că a fost dorită. La mine, dacă vine ceva să-mi spună că nu există Dumnezeu, să fugă din fața mea. Mie mi-a dovedit de multe ori că este. Pelerinajul, rugăciunea de fapt, este pentru mine ca pâinea cea de toate zilele. Dumnezeu mi-a dat viață prin rugăciune.”
Ascultând-o, te încarci de optimism. De nădejdea că Dumnezeu e bun și mare. De convingerea că e nevoie de un pic de voință și de mai multă credință pentru a vedea minunățiile din jurul nostru, nu înainte de a privi cu sinceritate în noi.
„Tocmai pentru că trăiesc ceea ce trăiesc în pelerinaj, mă face să mi-l doresc din ce în ce mai mult. Sunt tare amărâtă când nu plec, dar sunt fericită când reîntâlnesc chipurile dragi ale părinților călugări și ale prietenilor. Cum să nu te aprinzi de drag și cum să nu-ți dorești să pleci din nou? Cum să nu-L rogi pe Dumnezeu să te țină numai pentru asta?”
Semnificațiile spirituale ale pelerinajului
Micul îndreptar pentru pelerini „Călătorind cu Dumnezeu – Înțelesul și folosul pelerinajului”, tipărit la Editura „Basilica” a Patriarhiei Române, care îl are autor pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, prezintă „pelerinajul religios ca o constantă a umanității”.
Cât privește folosul său spiritual atât pentru viața personală a pelerinului, cât și pentru viața Bisericii în general, pelerinajul este „căutare și experiență a sensului sacru al existenței, deoarece în pelerinaj Dumnezeu și omul se caută reciproc și se întâlnesc în mod spontan și misterios. În acest sens, experiența lui Avraam a devenit o icoană spirituală a pelerinajului. Avraam părăsește patria sa, Urul Caldeii, și pleacă departe, către o țară pe care Dumnezeu i-o promite, spre Canaan (Facere 12, 1-5). Pelerinajul lui Avraam este răspunsul lui la chemarea lui Dumnezeu. [†¦]”
Pelerinajul văzut „ca înnoire și îmbogățire a vieții spirituale învinge rutina. În pelerinaj Duhul Sfânt trezește în om o dorință mai mare de sfințenie, de înnoire a vieții. [†¦] Când pelerinajul este însoțit de rugăciuni, de priveghere, de spovedanie, de împărtășire euharistică, de convorbiri duhovnicești cu alți pelerini, el este un izvor de bucurie și pace interioară, un prilej de îmbogățire spirituală.”
O ultimă semnificație spirituală profundă a pelerinajului este aceea de „eveniment misionar”: „Pacea și bucuria, lumina și sfințenia adunate în inimi prin pelerinaj la locurile sfinte sau în momentele sfinte ale celebrării liturgice sunt duse de pelerini în casele lor, în parohiile și mănăstirile lor, în societate. Astfel, pelerinii, purtători și martori ai Duhului lui Hristos în lume, devin misionari fără să fi pretins aceasta. [†¦]
Pelerinajul adevărat este o multiplă binecuvântare pentru persoane și popoare mai ales când devine răspuns la apelul-îndemn: «Căutați pacea cu toți și sfințenia fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu» (Evrei 12, 14).” (Articol semnat de Raluca Brodner și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 23 octombrie 2013)
