Sfânta Împărăteasă Elena a fost cea care a avut poate cea mai mare influență asupra Sfântului Constantin cel Mare. Exemplul vieții sale petrecute în curăție a fost încununat la apusul existenței pământești de un pelerinaj plin de binefaceri pentru creștinii din Țara Sfântă, în cursul căruia a dispus edificarea unor biserici importante, precum cea a Sfântului Mormânt, cea din Betleem (locul Nașterii Domnului) și cea de pe Muntele Măslinilor de unde Mântuitorul Se Înălțase la ceruri din mijlocul ucenicilor. Ne vom îndrepta atenția, în cele ce urmează, asupra pelerinajului Sfintei Elena la Locurile Sfinte.
Eusebiu de Cezareea ne spune că motivul principal pentru care Sfânta Elena venise în Țara Sfântă era acela de a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le oferise familiei imperiale, atât fiului ei, Constantin cel Mare, cât și urmașilor lui („Viața lui Constantin cel Mare”, trad. Radu Alexandrescu, în: col. PSB, vol. XIV, EIBMBOR, București, 1991, p. 142). În acest sens, ea s-a ocupat în principal de edificarea câtorva lăcașuri de cult semnificative și impozante, respectiv biserica închinată locului Nașterii Domnului din Betleem, cea închinată Înălțării Sale și care a fost construită pe Muntele Măslinilor, dar și cea a Sfântului Mormânt. În toate aceste acte de binefacere, dărnicia sa a fost dublată de sprijinul imperial oferit de fiul ei, Constantin cel Mare. Acolo unde maica sa binevoise să ridice lăcașuri de cult pentru a preamări puterea și iubirea lui Dumnezeu, Constantin cel Mare trimitea și el odoare de mare preț, însoțite de o serie de danii bogate pentru întreținerea cuvenită lăcașurilor în cauză. Așa cum ne spune Eusebiu de Cezareea, „Augusta Elena (cuvioasa maică a iubitorului de Dumnezeu împărat) a înălțat cele două sfinte, impunătoare, frumoase și pururea vrednice de amintire lăcașuri […] închinându-le lui Dumnezeu, Mântuitorul ei, ca tot atâtea mărturii ale evlaviei sale. În care lucrare trebuie spus că mult s-a ajutat ea, totuși, și de împărăteasca putere a fiului ei” (ibid., p. 142). Milosteniile bătrânei împărătese nu se limitaseră însă exclusiv la ridicarea unor noi biserici închinate Mântuitorului. Din contră, așa cum ne relatează același autor, „cel mai mult își arăta dărnicia înaintea săracilor celor goi și neajutorați; față de unii cu daruri în bani; iar față de alții, împărțindu-le cu prisosință veșminte ca să-și acopere trupul. Pe câte unii i-a scăpat de închisoare sau de pătimirile lor din mine; a slobozit de prigoană pe mulți asupriți; în sfârșit, câte unora le-a trimis vorbă să se întoarcă din surghiun. […] Merita cu adevărat să vezi cum umbla femeia aceasta extraordinară, înveșmântată simplu și modest, în mijlocul poporului înghesuit în jurul ei, vădindu-și evlavia față de Dumnezeu prin tot soiul de fapte bine-plăcute Lui” (ibid., p. 143). Modelul de viață ascetică și smerită este întruchipat de Sfânta Elena prin tot comportamentul ei cuviincios și modest. Nu avem de ce să considerăm că Eusebiu de Cezareea o portretizează aici într-un mod idealist deoarece Sfânta Elena chiar a avut o existență smerită, nedorind în nici un moment să iasă în evidență printr-un act sau altul. Și-a dus viața în umbra fiului ei, pe care a încercat să îl povățuiască bine pe calea dreptății și să îl apropie de Dumnezeu.
Trecerea la cele veșnice a Sfintei Elena
După încheierea bogatului ei pelerinaj, timp în care a efectuat o serie de binefaceri mari către comunitățile creștine aflate în Orient, Sfânta Elena s-a retras pentru a trece la cele veșnice în mijlocul familiei sale. Călătoria îndelungată și vârsta înaintată, pentru că avea la momentul respectiv aproximativ 80 de ani, și-au spus cuvântul. Eusebiu de Cezareea ne zugrăvește o scenă emoționantă, spunând că bătrâna împărăteasă și-a dat sufletul „de față cu minunatul ei fiu care o veghea și-i purta de grijă și-i ținea mâinile întru ale sale” (ibid., p. 143). Averea sa a fost lăsată prin testament Sfântului Constantin și urmașilor acestuia. De asemenea, ea a beneficiat de o înmormântare cu adevărat imperială: „Trupul fericitei a avut parte de onoruri neobișnuite: însoțit de o foarte numeroasă escortă armată, a fost adus în cetatea împărătească, unde a fost așezat între mormintele împăraților” (ibid., p. 144).
O datorie nerecunoscută de biograf
În mod curios, Eusebiu de Cezareea dă dovadă de o lipsă clară de obiectivitate atunci când afirmă că Sfânta Elena își datora convertirea la creștinism propriului ei fiu! Iată mărturia istoricului: „Așa s-a sfârșit maica împăratului, ființă vrednică de necurmata noastră aducere-aminte atât pentru faptele ei plăcute lui Dumnezeu, cât și datorită mlădiței celei fără de pereche și minunate căreia-i dăduse ea viață; mlădiță care – pe lângă toate celelalte – merită să fie binecuvântată și pentru pietatea sa față de aceea căreia-i datora viața. Constantin izbutise să facă din Elena – care mai înainte nu fusese credincioasă – o ființă atât de cuvioasă, de parcă Însuși Mântuitorul tuturor ar fi povățuit-o încă din frageda ei tinerețe” (ibid., p. 144). Majoritatea istoricilor contemporani consideră că Sfânta Elena a fost creștină încă din copilărie sau s-a convertit la creștinism încă din tinerețe, nicidecum că ar fi fost influențată de propriul ei fiu în luarea acestei decizii capitale. Eusebiu de Cezareea exagerează ca de obicei în afirmațiile sale pompoase, dorind să scoată în evidență virtuțile împăratului Constantin cel Mare, dar dă dovadă încă o dată de inconsecvență în propria relatare istorică. Evlavia Sfintei Împărătese Elena nu poate fi pusă la îndoială. Nu avem de-a face cu o convertire târzie sau una influențată de propriul ei fiu, care încă era catehumen!
De asemenea, Eusebiu pare să atribuie fiecare merit, fiecare donație a Sfintei Elena fiului ei, ceea ce nu ni se pare întemeiat. Fiind împărăteasă, Sfânta Elena beneficia de propriile sale proprietăți și era îndreptățită la o rentă anuală semnificativă. Ea nu avea nevoie ca fiul ei să îi aprobe actele de caritate sau să îi dea bani din propria sa trezorerie imperială. Desigur, el a ajutat-o în multe rânduri, dar a pune totul pe seama sa ar însemna să o privăm pe Sfânta Elena de aportul ei consistent la răspândirea și susținerea credinței creștine la nivelul statului roman. În timp, poate că va exista cineva care va aprofunda în amănunt importanța acțiunilor Sfintei Elena și aportul inestimabil pe care aceasta l-a avut în deciziile-cheie luate de Sfântul Constantin cel Mare. Până atunci, ne rezumăm numai să afirmăm că, deși nu a avut poate aceeași influență ca fiul ei, a avut totuși una mult mai mare decât cea pe care i-o rezervă istoricii clasici sau cei moderni. În materialul următor vom trata marile proiecte civile și bisericești înfăptuite de Sfântul Constantin cel Mare, care reprezintă modele de acțiune pentru misiunea pastorală și administrativă pe care sunt datori să o îndeplinească slujitorii Bisericii și în zilele noastre. În definitiv, faptele bune trebuie urmate și multiplicate, nu considerate depășite sau imposibile.
