Arhiepiscopia Aradului invită credincioșii să sprijine lucrările de construire ale centrului monahal Frumușeni

Arhiepiscopia Aradului invită credincioșii să sprijine continuarea lucrărilor la centrul monahal de la Frumușeni, aflate în plină desfășurare.

Noua biserică a așezământului va avea hramul „Izvorul Tămăduirii”, iar paraclisul va avea hramul „Sfântul Preot Mărturisitor Ilarion Felea”.

De asemenea, va exista un altar și un turn clopotniță. Se va construi un corp de chilii pentru monahi și un arhondaric.

În cadrul centrului vor fi amenajate o sală destinată copiilor pentru o grădiniță duminicală, un muzeu etnografic, o bibliotecă și o sală de conferințe.

Totodată, pe plan social se va construi un spațiu destinat vârstnicilor.

Donații se pot face în contul Arhiepiscopiei Aradului: RO40 RNCB 0016 0054 4098 0042.

Foto credit: Arhiepiscopia Aradului


Știri recente