Patriarhul Teoctist sau când trecerea la cele veșnice se traduce prin duioasă amintire

Preafericirea Sa se îngrijea stăruitor de slujirea liturgică și de hrana pentru suflet. Pășea totdeauna frumos și impunător în odăjdii strălucitoare, alese către jertfelnicul cel dintâi al țării, în Catedrala Patriarhală, între ale cărei coloane ascultă și acum Sfânta Liturghie…

Nu s-a îngrijit în ce loc anume să-i fie pregătit mormântul, nici nu a întocmit vreun testament. Totuși, cu mulți ani în urmă, pe 13 octombrie 1991, la sfințirea bisericii din locurile natale, mărturisea cu smerenie și emoție sfântă, în cuvântarea de la sfârșitul slujbei, că ar dori să fie îngropat acolo, lângă mor­mintele părinților săi. Cum să îngropi un Patriarh într-un sat depărtat? El trebuie să rămână alături de fiii săi, în cetatea unde a fost păstor amar de vreme…

Patriarhul Teoctist s-a dus parcă prea repede dintre noi, fără să-și exprime ultimele dorințe, fără să-și împartă lucrurile, așa cum obișnuiesc oamenii care ajung la vârste ve­nerabile. Și totuși, s-a pregătit într-un anume fel. Ultima Pas­torală transmisă preoților și credincioșilor din Arhiepiscopia Bucureștilor și-a intitulat-o „Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști”, citând cuvintele pe care Mântuitorul, Mai-marele Arhiereilor, le-a spus ucenicilor înainte de Sfintele Sale Păti­miri. A mai spus, apoi, medi­cilor, în acea zi de luni dimi­neață a sfârșitului de iulie, că s-a pregătit pentru operație ca și pentru Euharistie.

Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…