Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Română comemorează șapte ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007). Cu acest prilej, în cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat la 9 septembrie 2007, semnat de Narcisa Balaban, intitulatPatriarhul românilor care veghează din Ceruri:
Au trecut 40 de zile de când Prea Fericitul Patriarh Teoctist, întâistător al Bisericii Ortodoxe Române vreme de aproape 21 de ani, a trecut la cele veșnice. La înmormântarea sa de pe 3 august 2007 au venit mii de credincioși din toată țara, iar Bisericile Ortodoxe surori și alte Biserici din lume au fost prezente prin ierarhii care le păstoresc. La funeraliile patriarhului Teoctist a fost prezent și PF Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol. Au fost prezente, de asemenea, numeroase personalități din viața publică.
Sute de mesaje de condoleanțe au sosit atunci la Patriarhie și până la 40 de zile, toată Biserica Ortodoxă Română a fost în doliu. Vom încerca, în cele ce urmează, să ne amintim de chipul luminos al patriarhului românilor, de calitățile sale înalte, folosindu-ne de cuvintele rostite de cei care l-au cunoscut ca frate sau păstor duhovnicesc.
La aflarea veștii că patriarhul Teoctist a plecat din lumea aceasta, ziarul „Lumina” a deschis pe site secțiunea „Lăsați un gând pentru patriarhul românilor”. Astfel, timp de 40 de zile, cititorii noștri au postat zeci de mesaje despre părintele patriarh Teoctist, după cum l-a perceput fiecare în timpul vieții. Și-au exprimat gândurile oameni de toate categoriile sociale, de toate vârstele și profesiile. Iată câteva dintre acestea.
„Patriarhul din grădina Maicii Domnului”
„A plecat dintre noi un adevărat martir care a luptat cu regimul comunist pentru drepturile Bisericii. Eu nu am avut deosebita ocazie să mă întâlnesc cu PF Teoctist. L-am văzut la televizor și mi s-a părut un adevărat sfânt, dacă pot să zic așa. Din ce am auzit eu de la alți preoți era un bătrânel simpatic de pe plaiurile Moldovei, un răzeș de-al lui Ștefan cel Mare… Biserica Ortodoxă Română a pierdut un adevărat cap al Bisericii, un om cu o inimă mare”. (Andrei, elev, Fălticeni)
„Patriarhul din grădina Maicii Domnului… A gestionat foarte bine Biserica Ortodoxă Română, în grele momente pentru țara noastră. Dumnezeu l-a înzestrat cu pricepere, înțelepciune și deosebită rațiune. După mai bine de un mileniu de la marea schismă, a reușit apropierea celor două Biserici surori, aducând un papă catolic pe un tărâm pur ortodox, fapt care se poate consemna în istoria universală! (Mircea Gecan)
„Patriarhul inimilor noastre”
„Cu mare tristețe am aflat că PF Teoctist a plecat la Domnul. Să dea Bunul Dumnezeu ca măcar o mică parte din căldura ce emana din prezența PF Teoctist să poposească și în sufletele noastre. Atunci vom iubi mai mult, atunci vom fi mai buni, atunci vom fi mai aproape de mântuire”. (Mihail Conrad, inginer)
„Patriarhul inimilor noastre… Prima dată l-am văzut coborând dintr-o navă care-l aducea, însoțit de un sobor de arhierei, de la Tomis la Galați. Cu numai o zi înainte îl canonizase pe Sfântul Gherman… Soarele de după amiază îi aurea veșmântul alb, dar el însuși degaja lumină. A gustat din sarea și colacul care i s-au oferit, apoi a povestit chiar acolo, pe malul Dunării, pe unde a fost și ce a făcut, după care a spus, cu tinerețe: „Toate sunt pentru noi mesaje, iubiți frați și surori, iubiți tineri, ca noi să ținem credința ortodoxă a neamului nostru. Tinerii, mai ales, sunt foarte mult ispitiți. Sa-i ajutăm! Părinții, episcopii, patriarhul, cu toții avem o mare răspundere pentru viitorul neamului nostru românesc. Să nu lăsăm copiii să rătăcească! Să nu lăsăm tinerii să păcătuiască! Să nu-i lăsăm pradă ispitelor și căderilor tinereții! Să le insuflăm credința în Dumnezeu, dragostea față de semeni, față de credința noastră strămoșească, față de altarele noastre străbune, dragostea pentru rugăciune și pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos!”. Este un crez ce l-a însoțit și ne însoțește și astăzi, căci cuvintele acestui Prea Fericit Părinte, care a canonizat sfinți, rămân pentru noi sfinte.” (Violeta)
Un împăciuitor
„Un om venit parcă din raiul împărătesc pe pământ a plecat înapoi spre Rai. Dumnezeu a fost prea îngăduitor cu noi, cei de pe pământ, atât de răi, plini de ură, căci a îngăduit să-l avem printre noi până la o vârstă atât de înaintată, pe acest om cu un suflet în care se scălda numai iubire, bunătate și blândețe, toate sub mantia protectoare a credinței puternice în Dumnezeu. A ajuns să fie iubit de milioane de oameni, prin carisma lui inconfundabilă, a iubit lumea, viața, oamenii, animalele, natura… tot ceea ce Dumnezeu a creat aici, pe pământ. Numai fața lui exprima mereu pace, căldură, blândețe și multă iubire.” (Raisa)
„Un om cu aparență simplă, cult, sigur pe ceea ce făcea. Un împăciuitor. Un bun și modest creștin. Evanghelia l-a călăuzit. Am dat mâna cu PF Teoctist pe 1 ianuarie 2005 la Palatul Patriarhal, când mirenii au acces liber…
PF Teoctist l-a invitat pe Papa Ioan Paul al II-lea la București. Amândoi doreau unirea bisericilor surori… Amândoi, iubitori de oameni, amândoi, iubitori ai propriilor mame, amândoi iubiți de Maica Domnului și de Iisus Hristos, Fiul omului.
Patriarhul Teoctist a dat raspunsuri demne, la obiect și modeste reprezentanților trimiși de patriarhiile Rusă și Greacă în 1990. Nimeni altul decât îngerul l-a inspirat de fiecare dată pe recent plecatul ierarh.” (Diana și Dan Gheorghe, profesori universitari)
„Când l-am auzit vorbind pe IPS Mitropolit Teoctist, s-au cutremurat toate în mine”
„Îmi va lipsi enorm. În țară, mergeam des în la Patriarhie tocmai pentru a-l vedea și a-i asculta predicile. Avea o vorbă atât de blândă ! Parcă nu pot crede ca nu voi mai avea bucuria să-l revăd. Mereu mă întărea în încercările mele…” (Cristina, doctorand-Franța)
„Eram student la Iași în anii comunismului. Tata venea duminică pe la noi. Adesea ne duceam la Mitropolie. Mi-amintesc prima slujbă, în care a predicat IPS Teoctist. Nu-mi venea să cred că pot exista astfel de manifestări, când nouă ni se spuneau la școală tot felul de ciudățenii în legătură cu religia. Când l-am auzit vorbind pe IPS Mitropolit Teoctist, s-au cutremurat toate în mine. Blândețea, adâncimea, tâlcul, dar și seninătatea vorbelor rostite, pe de o parte, și atmosfera din Catedrala mitropolitană și mulțimea ierarhilor cu vestimentația lor și mitrele acelea purtate de niște oameni pe care-i vedeam pentru prima dată, pe de altă parte, îmi dădeau sentimentul că nu sunt pe pământ. Că toate cele care mi se spuneau în școală constituie o realitate paralelă, stearpă, rece și lipsită de ceea ce mi se părea aici, în Catedrală, substanță vie. Doamne, piatră dacă ai fi fost, tot te învia glasul acela în care cuvintele curgeau ca un cântec minunat ce-ți pansează toate rănile, îți îndepărtează definitiv întreaga durere, îți aduce tot ceea ce-ți lipsește, alungă tot ce-ți este potrivnic, te îmbracă în flori și-n mireasma lor și pe dinăuntru și pe dinafară, îți aduce cerul pe creștet ca să-i simți mângâierea. De atunci simt cerul lângă mine.” (prof. univ. dr. Ioan P. Viziteu)
â–² „Om cu simțire și cuget cu adevărat bisericesc”
L-am cunoscut pe fericitul întru adormire ca patriarh al Bisericii Ortodoxe din România plin de înțelepciune, cu vastă experiență în chivernisirea treburilor bisericești și cu simțire și cuget cu adevărat bisericesc! I-am cunoscut dragostea pentru bună-rânduiala și podoaba Bisericii și respectul față de rânduielile canonice și instituțiile bisericești așa cum au fost ele așezate și binecuvântate de către Sfinții noștri Părinți de Dumnezeu purtători! I-am cunoscut cinstirea și respectul pe care-l acorda Bisericii-mame a Constantinopolului și iubirea în Hristos față de persoana noastră. De asemenea, l-am cunoscut pe pururea pomenitul frate patriarh cu sufletul plin de bucurie și nădejde, grăind din prisosul inimii despre învierea Domnului și Înălțarea Lui la ceruri. L-am cunoscut și ca prea bun părinte și jertfelnic arhipăstor, animat de dragoste sinceră față de toți membrii turmei sale fără nici o deosebire, cu toate că în viața sa a trecut prin multe necazuri și nenumărate dureri. Pe lângă acestea, l-am cunoscut în zile de bucurie și veselie duhovnicească, exprimând în cuvânt bogat și bine alcătuit dragostea care îi covârșea inima.
* Fragment din cuvântul PF Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, rostit la înmormântarea PF Părinte Teoctist
â–² „Rămânem profund îndatorați preaiubitului părinte patriarh Teoctist”
După ce patriarhul românilor a trecut la Domnul, toate comunitățile românești din străinătate au transmis mesaje de condoleanțe. Vă prezentăm un fragment din mesajul românilor din Ucraina.
Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a fost întotdeauna alături de noi nu numai cu gândul și sufletul, ci și cu fapta sa profund creștinească, binecuvântând ajutoarele dezinteresate pe care zeci de biserici și mănăstiri din nordul Bucovinei, nordul și sudul Basarabiei, din Maramureșul istoric și din fostul ținut Herța le-au primit de-a lungul ultimilor ani din partea Patriarhiei Române și Guvernului României în formă de catapetesme și clopote, de scaune arhierești și cădelnițe, candele și cristelnițe, alte obiecte de cult, și, desigur, literatura religioasă pentru săvârșirea serviciului divin în limba noastră română.
Pentru toate acestea, pentru grija părintească față de cei înstrăinați, pentru rugăciunile rostite către Cel de Sus întru mântuirea neamului românesc de pretutindeni rămânem profund îndatorați preaiubitului părinte patriarh Teoctist.
â–² Un mărturisitor al Crucii și Învierii în viața Bisericii și a poporului român
Din cei 57 de ani de arhierie sau de episcopat, 40 de ani au fost trăiți în timpul dictaturii comuniste atee, când au fost arestați și întemnițați, prigoniți și obstrucționați în lucrarea lor mulți ierarhi, preoți, monahi și credincioși, în special credincioși intelectuali; atunci au fost închise multe mănăstiri și schituri, desființate unele eparhii, închise mai multe școli teologice, iar mai târziu au fost demolate mai multe biserici, în special în București.
Totuși, prin harul lui Dumnezeu, suferințele îndurate de mulți clerici și credincioși, cu răbdare și rugăciune, cu smerenie și speranță, au devenit semințe ale învierii și ale înnoirii spirituale, ale unor transformări rapide și ale unei lucrări misionare intense, care s-au văzut mai ales după evenimentele din decembrie 1989 până astăzi. Mulți tineri, deși fuseseră educați în școlile comuniste atee, au devenit în mod neașteptat o forță misionară creștină. Cum? Ca urmare a rugăciunilor smerite și tainice ale multor bunici și părinți, preoți din parohii, monahi din mănăstiri, ierarhi din orașe care au fost umiliți, dar nu învinși.
Toate acestea explică în mare parte zelul misionar tineresc al patriarhului Teoctist și avântul său pastoral din anul 1990 până astăzi.
* Fragment din cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Locțiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, rostit la înmormântarea PF Părinte Teoctist.
