Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat astăzi, 20 septembrie 2015, în Duminica după Înăltarea Sfintei Cruci, în mijlocul obstii monahale de la Mănăstirea Samurcăsesti din localitatea Ciorogârla, judeţul Ilfov, unde a participat la Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, Patriarhul României a vorbit despre învătăturile duhovnicesti ce se desprind din Pericopa Evanghelică citită astăzi în cadrul Sfintei Liturghii în toate locasurile de cult: „Domnul Iisus Hristos ne învată că grija cea dintâi si cea mai mare pe care trebuie să o aibă omul este mântuirea sufletului. Numai omul a fost creat după Chipul lui Dumnezeu cel Vesnic Viu. Toate celelalte făpturi sunt create de Dumnezeu, dar nu sunt persoane. Însă, persoana umană este creată după Chipul Persoanelor dumnezeiesti, după Chipul Tatălui si Fiului si Sfântului Duh. Persoanele dumnezeiesti fiind Nesfârsite si Vesnice în viata Lor, omul creat după Chipul Persoanelor divine este chemat la iubire si viată vesnică. De aceea, cea dintâi grijă a omului cât trăieste pe pământ trebuie să fie căutarea vietii vesnice. Această viata vesnică se obtine prin unirea omului limitat si muritor cu Dumnezeu cel Nelimitat si Nemuritor”.
Preafericirea Sa a arătat căMântuitorul Iisus Hristos adresează în Evanghelia de astăzi patru îndemnuri care sunt deosebit de importante pentru viata crestinului în lume:„Mai întâi spune:De voieste cineva să vină după Mine, al doilea îndemn este:Să se lepede de sine, al treilea:Să-si ia crucea sa, iar al patrulea:Să-Mi urmeze Mie. Dacă aceste patru îndemnuri le întelegem ca legate de taina Sfintei Cruci, ele formează o cruce. Cele patru îndemnuri reprezintă etape spirituale în viata omului care ne conduc spre viata vesnică, spre unirea noastră cu Dumnezeu”.
Libertatea persoanei este componentă esentială a demnitătii sale
„În primul îndemn vedem cât de mult respectă Hristos Domnul libertatea omului. El nu fortează pe nimeni. El cheamă, dar nu constrânge. Această mare pretuire a libertătii omului de către Dumnezeu se explică prin faptul că libertatea persoanei este componentă esentială a demnitătii sale. Însă, Mântuitorul Hristos vrea să ne atragă atentia că cel care voieste să vină după El se va mântui, iar dacă nu voieste să vină după El va pierde mântuirea. Deci, omul este liber să se unească cu Dumnezeu sau să se despartă de El pentru vesnicie. De aceea, Dumnezeu nu trimite fortat pe cineva în rai sau în iad, ci respectă libertatea omului.De ce trebuie să urmăm lui Hristos? Darul cel mai mare pe care îl poate căuta sufletul credincios este viata vesnică deoarece oamenii sunt creati după Chipul Preasfintei Treimi celei Vesnice.Când urmăm lui Hristos nu mergem după un om muritor, după un lider politic, după un filozof sau după un mare învătat, ci când urmăm lui Hristos noi mergem să urmăm lui Dumnezeu cel Vesnic”, a precizat Preafericitul Părinte Daniel.
Lepădarea de sine nu înseamnă depersonalizare, ci o înnoire a persoanei
Patriarhul României a vorbit despre semnificatia celui de-al doilea îndemn al Mântuitorului: „Ce înseamnă această lepădare de sine? Înseamnă o negare de sine, înteleasă ca depersonalizare? Nu! Lepădarea de sine pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o cere este nu depersonalizare, ci o înnoire a persoanei. Ea înseamnă schimbarea felului de a fi si de a vietui, adică să nu mai trăim în mod egoist, numai cu gândul la noi însine, ci mai întâi să ne gândim la Dumnezeu, Izvorul vietii noastre, si la cei din jurul nostru. Cu alte cuvinte, lepădarea de sine înseamnă renuntarea la iubirea de sine egoistă sau pătimasă pentru a dobândi iubirea smerită si sfântă fată de Dumnezeu si fată de semenii nostri. Omul care se leapădă de sine nu se depersonalizează, ci persoana sa începe să fie asemenea Persoanelor din Sfânta Treime care nu trăiesc pentru Ele însele, ci fiecare Persoană din Sfânta Treime trăieste pentru celelalte două”.
Al treilea îndemn al Mântuitorului Iisus Hristos face referire la cruce si la purtarea ei. În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat: „Crucea în sens material reprezintă un obiect format din două segmente, unul vertical si altul orizontal. Prin aceasta noi ne referim la cruce ca la ceva ce poate fi văzut si atins.În Evanghelia de astăzi nu este vorba de a purta o cruce de lemn sau din orice alt material, în spate. Atunci când Mântuitorul Iisus Hristos spune: Să-si ia crucea sa, se referă la o cruce duhovnicească, înteleasă spiritual. Aceasta este crucea vietii, este o stare grea a vietii pe care nu o vedem cu ochii trupesti, dar o simtim în viata noastră.Crucea are foarte multe semnificatii în viata omului. În sens spiritual, crucea poate să fie constatarea că ne lipseste ceva, că aspirăm spre valori si idealuri infinite, dar repede constatăm că suntem mărginiti în putere si muritori. Crucea mai poate fi si o suferintă prelungită sau o nereusită care ne-a marcat viata. Pentru cineva, crucea poate să însemne o copilărie tristă de orfan în care nu a primit iubirea părintilor sau o tinerete zbuciumată, plină de necazuri si încercări, o căsnicie nefericită. Pentru alt om crucea poate să însemne o sărăcie permanentă, o boală incurabilă sau o situatie grea din care încearcă să scape cu multă osteneală.Oricum, pentru multi oameni crucea poate însemna o neîmplinire pe un plan material al vietii care însă poate fi transformată într-o împlinire pe un plan spiritual. Există oameni care au un handicap, nu pot să mai scrie cu mâinile si au învătat să scrie cu picioarele, care au fost orbi si au scris cărti.Unul dintre acestia a fost părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta care s-a născut orb si a trăit toată viata orb. Însă, părintele Teofil Părăian a tinut o multime de cuvântări frumoase si a scris peste douăzeci de cărti. Nevederea fizică era o cruce a vietii pe plan material, dar el a transformat-o într-o biruintă în plan spiritual”.
Prin crucea suferintei purtată împreună cu Hristos ajungem la bucuria unirii cu Dumnezeu
Cel de-al patrulea îndemn al Domnului nostru Iisus Hristos de a-L urma semnifică faptul că nu trebuie să purtăm crucea singuri pentru că nu putem, a arătat Patriarhul României: „Nu putem să suportăm o boală incurabilă cu sperantă, cu răbdare si pace sufletească decât dacă cerem necontenit în rugăciune ajutorul lui Dumnezeu. Hristos cel Răstignit si Înviat, care a purtat Crucea până la moarte, dar care a biruit moartea prin Înviere, ajută omului care poartă crucea suferintei, să transforme suferinta în biruintă, să se apropie mai mult de Dumnezeu, să se curete de păcate, să devină mai milostiv, iertător si întelegător.Astfel, prin crucea suferintei purtată împreună cu Hristos ajungem la bucuria unirii cu Dumnezeu. Oamenii care au suferit mult înteleg mai bine crucea altora. În fata crucii ca suferintă nu putem fi niciodată neutrii.Oamenii care suferă mult ori se apropie mai mult de Dumnezeu si de semeni ori se îndepărtează de Dumnezeu si de semeni. Acestia, fie se răzvrătesc certându-se cu Dumnezeu, ori se roagă mai mult unindu-se cu Dumnezeu”.
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Mănăstirii Samurcăşeşti ca semn de preţuire şi binecuvântare mai multe cărţi liturgice şi de cult.
