Vineri, în ajunul hramului istoric al Catedralei Patriarhale a avut loc Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, prezidat de Părintele Patriarh Daniel, care este și Mitropolit al Munteniei și Dobrogei. Preafericirea Sa a subliniat nevoia de a scoate în evidență, în acest an comemorativ, sfinții isihaști români și vetrele de sihăstrie cu tradiție isihastă din țara noastră. Canonizarea Sf. Cuv. Teofana Basarab se încadrează în acest deziderat.
Este o bucurie să anunțăm că este de multă vreme cinstită ca sfântă „și în Timocul Bulgăresc, și în Timocul Sârbesc, unde tradiția sfințeniei este înrădăcinată mai ales în evlavia vlahilor care se află în acele teritorii”, a spus Patriarhul României.
„De aceea am invitat și pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Naum de Ruse, care va sluji împreună cu noi Sfânta Liturghie, și pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Daniil de Vidin.”
„În timpul vieții ei, în secolul al XIV-lea, a fost cea mai mare înflorire a isihasmului”, a subliniat Preafericirea Sa. Astfel, Sf. Cuv. Teofana a fost contemporană cu Iachint de Vicina, primul mitropolit al Țării Românești, și cu Sf. Grigore Palama și Sf. Grigore Sinaitul.
„Sf. Grigore Sinaitul avea ucenici în aproape toate țările ortodoxe din Balcani. Un ucenic de-al său, Teodosie, era călugăr isihast și îndrumător isihast pentru mulți monahi din Bulgaria, și pe acela l-a cunoscut și Sf. Teofana”, a adăugat Patriarhul României.
Preafericirea Sa a subliniat că, prin canonizarea cuvioasei din neam de domnitor român, Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț nu se reduce doar la cinstirea celor trei sinți, ci devine o ocazie „să scoatem în evidență în mod deosebit și sfinții isihaști români, iar Sf. Cuv. Teofana Basarab se încadrează în pleiada sfinților isihaști români și dă nivelul foarte înalt al familiei domnitoare”.
Părintele Patriarh Daniel a amintit că fratele sfintei, Nicolae Alexandru, Domnitorul Țării Românești, a întemeiat Mitropolia Ungrovlahiei, aducând în țară pe Sf. Iachint de Vicina. Faptul că Sf. Cuv. Teofana este pomenită în popor în aceeași dată cu pomenirea oficială a Sf. Iachint de Vicina a fost calificat de Părintele Patriarh Daniel drept „o coincidență foarte interesantă”.
Isihasmul în Țările Române
„Avem de a face cu o pleiadă, cu o mulțime de sfinți în secolul XIV. Și în secolele următoare au mai rămas isihaști”, a continuat Preafericirea Sa.
„De aceea, în sec. al XVIII-lea, în cartea sa, Autobiografia unui stareț, numită pe scurt Autobiografie, Sf. Paisie Velicicovschi spune: «Nu am găsit în toată Rusia și Ucraina nicio mănăstire după modelul părinților de odinioară. Am găsit doar în două țărișoare: Valahia și Moldova»”, a precizat Părintele Patriarh Daniel.
„Această mișcare isihastă din sec. al XIV-lea s-a continuat în Țările Române prin ucenici diferiți, de aceea avem de a face în sec. al XVIII-lea cu o renaștere a isihasmului mai ales pe pământ românesc, nu atât de mult a fost la Athos”, a adăugat Preafericirea Sa, care i-a menționat în acest sens pe Sf Cuv. Gheorghe, starețul Mănăstirilor Cernica și Căldărușani, pe Sf. Calinic de la Cernica și pe Sf. Grigorie Dascălul, stareț al Mănăstirilor Cernica și Căldărușani, dar și mitropolit al Țării Românești.
„Sf. Grigorie Dascălul a fost ucenic direct al Sf. Paisie de la Neamț, dar și un om de mare ajutor. S-a numit Dascălul, pentru că era un iscusit traducător al Sf. Părinți și el a ajutat pe Sf. Cuv. Paisie Velicicovschi de la Neamț să traducă din greacă. El traducea în română și din română (Sf. Paisie) traducea în slavonă acolo unde textul era dificil. De aceea, spune el, când textul era greu, «mă țineam că nevăzătorul de bâtă, de traducerea făcută de ucenicii care au făcut limba greacă»”, a mai spus Patriarhul României, care a menționat că ucenicii români studiau greaca la Academia Sf. Sava din București.
Preafericirea Sa a menționat că „mișcarea isihastă a fost o mișcare duhovnicească de înnoire a vieții duhovnicești prin Rugăciunea Inimii, dar și prin dezvoltarea traducerilor din Sfinții Părinți.”
„Deci acești isihaști români trebuie amintiți. Și, unde nu avem nume, să scoatem în evidență tradiția”, a concluzionat Părintele Patriarh Daniel.
De ce se cheamă Rugăciunea Inimii
Părintele Patriarh Daniel a oferit și câteva precizări duhovnicești despre semnificația Rugăciunii lui Iisus: „Se numește a Minții, pentru că se face cu luare aminte, spune unul dintre isihaști, cu atenția minții. Se numește (și) a Inimii, pentru că se face cu dragoste de Hristos. Te gândești la Persoana Lui, nu doar repeți mecanic cuvintele Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
„«Cu atenție și cu iubire» aceasta înseamnă Rugăciunea Minții și a Inimii. Coborârea minții în inimă înseamnă unirea gândirii cu simțirea, cu afecțiunea pentru Dumnezeu”, pentru că rugăciunea are prezența lui Hristos în ea, a explicat Preafericirea Sa.
Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
